Tribunalul Prahova a stabilit vineri scoaterea lui Horațiu Potra și a șoferului său, Andrei Florin Lup, de sub măsura controlului judiciar.
Judecătorii au respins ”ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti împotriva încheierii penale nr. 162 din data de 10.12.2024, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti. În temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) rap. la art. 202 Cod procedură penală, admite contestaţiile formulate de inculpaţii Potra Horațiu şi Lup Andrei-Florin, împotriva încheierii penale nr. 162 din data de 10.12.2024, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti”, conform deciziei Tribunalului Prahova.
Judecătorii au stabilit și că plata apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru Potra și Lup, în cuantum de 250 lei, fiecare, ”rămâne în sarcina statului şi vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei”.
Judecătoria Ploieşti a decis plasarea sub control judiciar a fostului membru al Legiunii Străine, Horaţiu Potra, consilier local în Mediaș, apropiat al lui Călin Georgescu, şi a şoferului care conducea maşina cu care Potra se deplasa şi în care poliţiştii au găsit o armă neletală și mai multe arme albe.
Vineri, pe rolul Tribunalului Prahova s-a aflat pe rol dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au contestat decizia Judecătoriei Ploieşti de respingere a propunerii de arestare preventivă pe numele fostului mercenar Horaţiu Potra, suspectat de instigare publică, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi operaţiuni pirotehnice interzise, scrie News.ro.
Tribunalul a judecat atât contestaţia formulată de către procurori, cât şi contestaţia depusă de inculpaţii Horaţiu Potra şi Andrei Florin Lup, tânărul de 22 de ani care conducea maşina în care poliţiştii au găsit arme şi petarde interzise la deţinere.
Procurorii solicită în continuare emiterea de mandate de arestare pe numele celor doi, în timp ce inculpaţii contestă măsura controlului judiciar, care le limitează unele drepturi, între care cel de a se deplasa în afara judeţului Sibiu, acolo unde Potra şi Lup locuiesc, sau de a purta sau a folosi arme.
Dosarul în care cei doi sunt cercetaţi vizează infracţiuni de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică.
Ancheta a fost deschisă după ce Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, consilier local în Consiliul Local Mediaş, şi un tânăr de 22 de ani, au fost opriţi, în judeţul Prahova, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar asupra lor au fost găsite arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională.
Procurorii spun că, în ceea ce priveşte aceste obiecte, „se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora”.
Din documentele anchetatorilor Un apel la 112 a semnalat că Potra împreună cu 20 de bărbaţi foşti luptători în Legiunea Străină, au plecat din Mediaş având asupra lor arme şi se îndreaptă spre Bucureşti, conform anchetatorilor.
Anchetatorii au mai consemnat că, în 7 decembrie, la Centrul de echitaţie Jbara Horses, a avut loc o întâlnire în condiţii de clandestinitate, la care există indicii că au participat Călin Georgescu, Horaţiu Potra, Eugen Ionuţ Sechila, şi el fost combatant în Legiunea Străină şi surprins în imagini alături de Călin Georgescu.
Sursa foto: Captură video
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1613
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
Emil
Acum 9 ore
Votantul
Acum 10 ore
Gelu
Acum 10 ore
@Miruna