Doi soţi din municipiul Bistriţa, aflaţi la cumpărături alături de copii, au fost agresaţi în parcarea unui supermarket după ce ar fi refuzat să-i ofere bani unui cerşetor, aceştia fiind loviţi de doi tineri, de 20 şi 25 de ani, scrie Agerpres.
Actualizare miercuri, 13:34
Poliţia Locală Bistriţa, aflată în subordinea primăriei municipiului, a făcut publice, miercuri, detalii suplimentare despre incidentul petrecut duminica trecută în parcarea unui supermarket, când doi soţi au fost agresaţi pentru că nu ar fi vrut să ofere bani cerşetorilor.
În comunicatul publicat miercuri pe pagina de socializare a Poliţiei Locale Bistriţa, se precizează că un echipaj aflat în zonă a intervenit la caz, că doi dintre agresori au fost prinşi tot de către poliţiştii locali într-un mijloc de transport în comun şi că ar fi vorba şi despre un al treilea agresor, care ar fi dat în urmărire.
"Având în vedere informaţiile vehiculate recent în presă referitoare la incidentul petrecut duminică, 12 ianuarie 2025, în parcarea Kaufland, Poliţia Locală Bistriţa doreşte să ofere următoarele clarificări: duminică, în jurul orei 15,45, un echipaj al Poliţiei Locale se afla în zona parcării magazinului Kaufland, desfăşurând o acţiune de combatere a cerşetoriei, conform planului de ordine publică. La scurt timp, poliţiştii locali au fost alertaţi de un conflict izbucnit în parcarea supermarketului. Când poliţiştii locali au ajuns la faţa locului, conflictul se încheiase. Au fost purtate discuţii cu victimele conflictului, care au furnizat colegilor noştri informaţii detaliate despre atacatori, iar poliţiştii locali au iniţiat de îndată acţiunea de urmărire a acestora. Doi dintre atacatorii fugiţi de la faţa locului au fost identificaţi într-un mijloc de transport public în comun. Poliţiştii locali au acţionat rapid, oprind vehiculul şi extrăgându-i pe cei doi indivizi implicaţi în incident, care au fost ulterior predaţi Poliţiei Române pentru continuarea cercetărilor. (...) Al treilea atacator a fost dat în urmărire, toate echipajele Poliţiei Locale fiind mobilizate pe raza municipiului pentru a sprijini echipele IPJ BN în procesul de identificare", se menţionează în comunicat.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud a oferit primele detalii despre incident marţi, spunând că, "în urma intervenţiei, poliţiştii au constatat faptul că doi tineri de 20, respectiv 25 de ani din Beclean şi Viile Tecii, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic două persoane" şi că a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Ulterior, o publicaţie locală, Bistriţeanul.ro, a scris că agresorul de 25 de ani ar fi cel care, în urmă cu nouă ani, a omorât cu un cuţit o fată de 19 ani, lângă clădirea Palatului Administrativ, şi care între timp a ieşit din închisoare.
Cu privire la acest aspect, Poliţia Locală Bistriţa a precizat că "persoanele cunoscute cu un istoric infracţional nu se află înregistrate în evidenţele Poliţiei Locale a municipiului Bistriţa, atribuţiile acesteia fiind limitate la gestionarea evidenţei persoanelor care apelează la mila publică, conform competenţelor legale stabilite".
"Regretăm profund faptul că acest incident a avut loc şi reafirmăm angajamentul Poliţiei Locale Bistriţa de a contribui activ la menţinerea ordinii publice. Acţiunile noastre şi colaborarea cu alte instituţii competente sunt orientate spre prevenirea unor astfel de situaţii şi spre asigurarea unui mediu sigur pentru toţi cetăţenii", se mai arată în documentul citat.
Până la această dată, nici IPJ Bistriţa-Năsăud, nici Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa nu au anunţat luarea unor măsuri preventive faţă de agresorii celor doi soţi.
Știre inițială. Potrivit informaţiilor comunicate marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, incidentul s-a produs duminică, 12 ianuarie, iar agresorii sunt din localităţile Beclean şi Viile Tecii.
"La data de 12 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că două persoane ar fi fost agresate fizic, în zona unui supermarket din municipiu. În urma intervenţiei, poliţiştii au constatat faptul că doi tineri de 20, respectiv 25 de ani din Beclean şi Viile Tecii, pe fondul unui conflict spontan ar fi agresat fizic două persoane. Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică au întocmit un dosar de cercetare penală, urmând ca după administrarea probatoriului să fie propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa", a transmis IPJ.
Până la această dată, nu a fost luată nicio măsură preventivă faţă de cei doi agresori.
foto ilustrativă depositphotos.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3140
Ultimele comentarii
Acum 21 minute
Dedicații, ministere, afaceri...
Acum 26 minute
Sandokan
Acum 31 minute
Alt cetățean
Acum 38 minute
Bravo
Acum 57 minute
D.M.