Horațiu Potra obținut câștig de cauză în instanță în cauza privind obținerea unei autorizații de procurare a unei arme neletale. Curtea de Apel Alba Iulia a admis marți, 14 ianuarie, cu majoritate, recursul formulat de actualul consilier local din Mediaș, obligând Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu „să reevalueze motivat atât în fapt, cât și în drept” cererea depusă de acesta în vara anului 2021.
„Cu majoritate, admite recursul declarat de reclamantul Potra Horațiu împotriva Sentinței administrative nr. 119/2024, pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal. Pe cale de consecință, casează în parte sentința administrativă recurată și, rejudecând în limitele casării, admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Potra Horațiu în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu – Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase.
Astfel: Anulează Adresa nr. 139979 din data de 23.09.2022 emisă de Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu. Obligă autoritatea Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu – Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase ca, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea prezentei decizii, să reevalueze motivat, atât în fapt, cât și în drept, cererea reclamantului nr. 138074. Respinge în rest acțiunea reclamantului.
Obligă pârâta Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu să plătească reclamantului Potra Horațiu suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Cu opinie separată, respinge recursul declarat de reclamantul Potra Horațiu împotriva Sentinței administrative nr. 119/2024, pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă. Pronunțată public azi, 14 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței”, se arată în soluția judecătrilor de la Curtea de Apel Alba Iulia publicată marți pe portalul instanței.
„Cererea nr. 138074” se referă la o solicitare a lui Potra, din iulie 2021, pentru eliberarea unei autorizaţii de procurare a unei arme neletale înregistrată la IPJ Sibiu. Solicitarea a fost respinsă de polițiștii sibieni, care au argumentat că „acesta prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională viaţa şi integritatea corporală a persoanelor”.
Amintim că în primăvara anului trecut, Tribunalul Sibiu a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de Horațiu Potra în contradictoriu cu IPJ Sibiu.
„Din toate datele prezentate rezultă că reclamantul a fost autorul unei infractiuni de ultraj, ca este cunoscut ca având legături cu persoane care au preocupări infracţionale ce pot genera conflicte stradale, că este implicat în proceduri penale.
Se relevă aşadar elemente obiective care conturează o imagine incompatibilă cu condiţiile deţinerii de arme ce impun drept beneficiar al dreptului o persoană echilibrată, cu deplin autocontrol, aptă să-şi domine resentimentele, impulsurile şi să gestioneze situaţiile de pericol, inclusiv în ipoteza unei provocări, acţionând în mod echilibrat, calm şi lucid, în perfect acord şi armonie cu nevoia de siguranţă socială.
În aceste circumstanţe, marja de apreciere a autorităţii pârâte nu este depăşită, măsura fiind dispusă pentru atingerea scopului legitim al eliminării oricărui factor de risc ce poate aduce atingere climatului de ordine şi securitate publică, fiind de admis că în această materie puterea discreţionară a autorităţii administrative trebuie să fie una suficient de largă tocmai pentru atingerea scopului apărării interesului public superior.
Prin urmare, nu prezintă relevanţă faptul că reclamantul a fost reabilitat pentru infracţiunea de ultraj comisa, de vreme ce aprecierea oportunităţii acordării beneficiului dreptului este legată de comportamentul reclamantului, în sensul larg al conceptului de pericol, şi nu este exclusiv consecinţa faptelor penale pentru care este sau a fost cercetat penal”, se precizează în motivarea instanței.
Agerpres amintește că Potra s-a arătat nemulțumit de faptul că nu i s-a adus la cunoștință motivul refuzului, apreciind că actul atacat „prezintă un viciu formal fundamental sancționabil cu anularea acestuia”. El a mai susținut că în certificatul de cazier judiciar nu există nicio mențiune care să-l plaseze în evidența organelor competente ca fiind o persoană ce se situează în rândul acelora care reprezintă un pericol pentru ordinea publică.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Horaţiu Potra , IPJ Sibiu
Vizualizari: 1514
Ultimele comentarii
Acum 25 minute
Asdfasdf
Acum 28 minute
Gazetarul amator
Acum 31 minute
Bamboozero Duttu
Acum 48 minute
Vasile Vasile
Acum 1 oră
Marko