Nu Primăria Sibiu a făcut noul stadion municipal din Sibiu, ci CON-A, pe baza unui proiect modificat și realizat inițial de bucureștenii de la Eurocerad International. Primăria a gestionat, funcționărește, procedurile și a plătit proiectele și lucrarea, în urma unei decizii, să îi zicem, de politică publică luată de primarul Astrid Fodor.
Nu Consiliul Județean Sibiu a modernizat drumul care leagă Agnita de Sighișoara, ci societatea privată Geiger SRL, din Mureș. Din fonduri europene împărțite frățește între județele din Regiunea Centru: proiectul drumului a fost făcut de clujenii de la Explan, care au asigurat și asistența tehnică, auditul financiar – de către Quantum Expert, din Deva, iar campania de promovare - de către Promo Media, din capitală. În fine, dirigenția de șantier a fost asigurată de o asociere de firme din Iași și Polonia, Konsent SA și MGGP SA.
La fel ca și în cazul stadionului, funcționarii Consiliul Județean Sibiu au gestionat, birocratic, procedurile. Chiar și decizia de modernizare a drumului Agnita – Sighișoara emană dintr-o strategie de dezvoltare a județului actualizată tot de către un operator privat (craiovenii de la ACZ Consulting SRL). E adevărat, strategia a avut nevoie și de votul majorității consilierilor județeni pentru a fi adoptată.
La fel și cu autostrăzile: există niște strategii și o instituție – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – care gestionează procedurile. Nu CNAIR și nici ministrul Transporturilor nu fac autostrăzile, ci proiectanții, inginerii și muncitorii de la PORR Construct, UMB și așa mai departe. Că e nevoie de cinci copaci tăiați în plus și e nevoie de un aviz mai rapid de la Mediu și, pentru asta, trebuie dat un telefon ministrului de resort că nu răspunde la mail nu știu ce directoraș, aia nu e muncă la autostradă, să ne fie clar. După cum nu e muncă nici luarea deciziei de a închide Valea Oltului, timp de o lună, pentru a permite sondarea terenului.
Evident, toate procedurile mai sus descrise au nevoie de funcționari: care să scrie o temă de proiectare, care să publice un anunț de achiziție, care să verifice o ofertă, care să semneze contractele, și, mai apoi, să urmărească implementarea proiectelor cu achitarea lor și așa mai departe.
De înțeles, pe parcursul derulării proiectelor apar situații neprevăzute, în care trebuie luate decizii peste puterea funcționarilor. Drept pentru care intră în scenă și iau decizia șefii, aleșii sibienilor: ascultă variantele, analizează alternativele și aleg una. Aici au de muncit șefii.
Dar, în rest, ce muncesc? Ce fac câte opt ore pe zi – deși în multe situații nu ai cum să contabilizezi un astfel de program pentru că pur și simplu nu dau socoteală nimănui – parlamentarii, primarii, viceprimarii, prefectul, subprefecții, directorii de direcții, președinta CJ Sibiu, vicepreședinții și consilierii personali ai acestora (că mai toți au dreptul, de ceva vreme, la consilieri personali)? Prin ce cotloane ale pierderii de vreme se vor fi risipind majoritatea, că doar nu au în fiecare zi de luat decizii majore, la cât de rare sunt proiectele cu real impact în comunitate...
Am arătat mai sus că – de fapt – administrarea unei comunități înseamnă în special externalizarea serviciilor: de la măturatul străzii, la arhivat maculatura birocratică ori construit ceva (era să zic spitale și bazine de înot), tot firmele private proiectează, verifică, execută. Prin urmare, totuși, la ce muncesc aleșii noștri în fiecare zi?
În mod normal, munca aleșilor ar trebui să fie nu la vegherea procedurilor – pentru asta avem o armată de funcționari numai în județul Sibiu -, ci la îmbunătățirea acestora. Cei care și-au primit mandat de ales ori politicienii care – cu numire de la sediul de partid – au devenit șefi de instituții publice ar trebui, mai întâi, să înțeleagă despre ce e vorba și, mai apoi, să corecteze, să îmbunătățească, să înlocuiască.
Dar, pentru asta trebuie să muncești. Iar cei care ajung șefi la instituțiile de stat nu prea mai practică astfel de gesturi plebeice: își șterg rapid orice urmă de smerenie și – cocoțați pe diferite fotolii – își văd exclusiv de interesul propriu și imediat, al lor, al familiei lor, al apropiaților. Exagerez, dar nu cu mult. Și nu cu mult pentru că, de exemplu, dacă ar munci, nu am avea un stat care nu reușește să își colecteze nici măcar taxele, adică banii care i se cuvin prin lege și pe care ar trebui să îi întoarcă în comunitate pentru a spori nivelul de trai.
Armonizarea regulilor pentru ca toți să o ducem mai bine este o muncă pe care aleșii trebuie să o facă, dar de care își bat joc și noi, plebea, nu avem ce să le facem.
Să și vedem câteva exemple.
De șapte ani avem la Sibiu un sistem de gestionare a deșeurilor construit de privați din fonduri europene nerambursabile. „Sistem de management integrat”, dacă vrem să fim mai scrupuloși și să punem moț poveștii. De șapte ani ar fi trebuit să avem un sistem în care sibienii care colectează selectiv, plătesc mai puțin. În realitate, de șapte ani, plătim – cu toții – tot mai mult.
Sistemul acesta pentru care au fost cheltuite tone de bani pe tot felul de studii și documentații este doldora de aberații, pe care, cu excepția primarului din Sadu – vor mai fi fiind și alți aleși, dar eu nu i-am auzit – niciun cerșetor de voturi sau șef care și-a uitat smerenia nu pare să le semnaleze. De ce? Pentru că sistemul acesta este o poveste greoaie, cu tot felul de legislații și reguli care se corelează și contrazic. Adică e nevoie de muncă pentru a-l înțelege și e nevoie de și mai multă muncă pentru a-i îmbunătăți procedurile.
Doar că, la Sibiu, înainte de a vorbi de îmbunătățirea procedurilor, ar trebui să eliminăm aberațiile. Cum ar fi cea în care, la final de an, o comună ca Sadu să încaseze din materialele reciclabile 6.000 de lei. Adică nici 20 de lei pe zi să nu fie generați din colectarea selectivă a deșeurilor produse de peste 3.600 de persoane, câte locuiesc în Sadu? Asta în condițiile în care, numai în Sibiu, un singur om face în câteva ore 20 – 30 de lei cu recipientele returnabile găsite prin tomberoane. Probabil dacă ar fi muncit serios la acest sistem, echipa câștigătoare a președintei CJ Sibiu nu doar că ar fi avut un răspuns, ci și o soluție.
Aberațiile continuă și sunt menținute de ani buni la scară largă: locuitorii din blocurile municipiului Sibiu, ca să beneficieze de o taxă mai mică, sunt puși să strângă fiecare câte zece kile de deșeuri reciclabile, mai întâi. O mojicie birocratică aruncată în fața bunului simț și a respectului față de contribuabil. De ani buni, Astrid Fodor și mulțimea de șefi care o înconjoară au găsit că cel mai bun mod de a-l crede pe sibianul de la bloc că este atent cu modul în care sortează deșeurile este să-l pună să strângă zece kilograme de hârtie sau plastic (că doar cam asta ai de strâns de printr-un apartament). Și după ce îl pui pe sibian să facă maldăre de deșeuri prin debaraua strâmtă, îl pui să le și care la un centru specializat, iar hârtia ce o primește de la acest centru să o trimită la Direcția Fiscală, de la care să primească o hârtie pe care să o trimită la Salubrizare. Și astfel să beneficieze de un nivel mai decent al taxei de salubrizare. Asta în timp ce, în realitate, sibianul respectiv pur și simplu poate ignora orice regulă de colectare selectivă, el a strâns zece kilograme și taxa i-a fost, în cele din urmă, redusă.
S-au cheltuit căruțe de bani pe „insule ecologice” care trebuie deja înlocuite, pe cipuri și cititoare de cip-uri, pe recipiente cu sutele de mii. Am și uitat de când cei din primărie au promis sibienilor de la blocuri sisteme cu cititoare de carduri și alte avioane, în timp ce tot la varianta „strânge zece kile în debara” am rămas.
Mai revoltător este faptul că sunt cazuri când regulile și procedurile nu că nu se schimbă, dar aleșii sunt și recompensați financiar pentru asta. Cel mai bun exemplu în acest sens este legat tot de deșeurile sibienilor. Pentru care Consiliul Județean Sibiu a anunțat că soluția este construirea unei stații de tratare mecano-biologică (TMB) a deșeurilor. Mai simplist spus, un sistem cu mari ciururi în care să se arunce deșeurile nesortate de sibieni, sistem din care deșeurile ies în așa fel separate încât la groapa de gunoi se depozitează cantități mult mai mici. Doar că, la fel cum celor de la Consiliul Județean Sibiu nu „le-a ieșit” cu centrele de aport voluntar (au pierdut banii nerambursabili pentru toate cele cinci prevăzute), nu le-a dat cu noroc nici cu TMB-ul. Că și acolo s-au pierdut banii nerambursabili alocați, mai puțin cei pentru întocmirea documentațiilor – vreo 500.000 de euro. Și printre banii care nu s-au pierdut sunt și cei pentru sporurile de până la 50% la salariu, pe care echipa câștigătoare din jurul președintei Daniela Cîmpean le-a primit pentru că „a muncit” la acest proiect. Asta e, dacă n-a ieșit nu o fi vina lor, există scuze și justificări cu duiumul. Și nu e ca și cum nu sunt câteva sute de mii de locuitori ai județului care să contribuie la astfel de sporuri la salarii.
Sau parcările din Sibiu. Au trecut mai bine de trei ani (trei!) de când Primăria Sibiu a angajat – că doar nu era cine să muncească, nu? – o firmă privată care să studieze un regulament al parcărilor în municipiu. Adică să facă niște reguli. Inițial, aceste reguli trebuiau finalizate în trei luni, că așa scria în contract. În realitate, Primăria Sibiu a avut nevoie de un an și zece luni să prezinte sibienilor doar o parte din regulament, adică partea referitoare la zonele de blocuri. Se întâmpla în octombrie 2023 și a fost ultima dată când Primăria a mai făcut vreo referire la subiectul parcărilor. Tot orașul e invadat de mașini și tăblării, trotuarele au căzut demult pradă, iar șefilor din Primărie nu le-au fost îndeajuns trei ani să termine de schițat niște reguli (contractul pentru planificarea și gestionarea parcărilor din oraș a costat 37.000 de euro, fiind semnat în 13 decembrie 2021). În aceste condiții, când niște reguli de parcare nu pot fi elaborate nici măcar în trei ani, cum să poți crede că, acolo sus, în Primărie, echipa lui Astrid Fodor muncește aplicat și serios?
În ciuda unei aparente creșteri a bunăstării cvasi-generale, asistăm la o degradare continuă a actului de administrare publică a intereselor comunității. Și am dat doar câteva exemple de aici, de la îndemână, de la „firul ierbii”, fără să am pretenția că pot înțelege „miserupismul” de la nivel național.
Explicația pe care mi-o dau pentru astfel de situații este că cei pe care îi votăm și cei pe care aleșii noștri îi trag după ei prin instituțiile publice nu muncesc. Pur și simplu. Nu sunt în stare să vegheze, uneori, la funcționarea lucrurilor, darmite să mai și îmbunătățească procedurile. „Este atât de greu să motivezi un funcționar”, aud adesea aleși, plângându-se. De parcă nu de aia sunt acolo: să muncească astfel încât să facă reguli care să funcționeze.
După ce sub atenta observație a celui care a fost primar al Sibiului, în țara noastră Justiția a devenit o vorbă goală, de asumarea responsabilității aleșilor în fața cetățenilor nici nu mai are rost să vorbim. Puterea le-a luat mințile și, multora, inclusiv bunul-simț de a munci. Ce să vorbim de „a munci mai mult”?
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 10393
Ultimele comentarii
Acum 44 minute
Forest Gump
Acum 44 minute
Emil
Acum 53 minute
Sparrow
Acum 55 minute
Kokos
Acum 58 minute
Bun!