Executivul local a pus în consultare publică proiectul modificării Regulamentului taxei de salubrizare în municipiul Sibiu, principala modificare fiind valoarea acesteia: crește cu 40,71%. În justificarea scumpirii, Primăria arată că nivelul taxei de salubrizare se ajustează, de fapt, cu indicele total al prețurilor de consum calculat pe ultimii aproximativ patru ani.
Taxa de salubrizare în municipiul Sibiu are trei valori încadrate în tot atâtea tipuri de abonamente, stabilite în funcție de numărul de ridicări al deșeurilor menajere (cele care nu sunt reciclabile), dar și în funcție de numărul de persoane. Primăria Sibiu propune modificarea acestor tarife cu 40,71% începând cu luna următoare celei în care se aprobă o astfel de indexare.
Potrivit propunerilor făcute de reprezentanții Primăriei, cel mai ieftin abonament Eco, pentru o persoană, va crește de la 12 la 17 lei pe lună. Cel pentru două persoane va crește de la 24 la 34 de lei, iar cel pentru trei persoane sau mai mult, de la 31,5 la 44 de lei, lunar. Abonamentul Eco prevede o singură golire pe lună a pubelei pentru deșeurile reziduale.
Potrivit Regulamentului de salubrizare, sibienii sunt automat încadrați la abonamentul Practic, în care sunt incluse două goliri pe lună a pubelei de deșeuri reziduale. Și pot trece la abonamentul Eco doar dacă în anul anterior s-au limitat la o golire lunară a deșeurilor (pentru cei care locuiesc la case) ori dacă în anul anterior au colectat zece kilograme de deșeuri reciclabile pe care le-au predat unui centru autorizat (pentru sibienii de la blocuri).
Taxele de salubrizare pentru sibienii încadrați la abonamentul Practic sunt propuse să crească de la 16 la 22,5 lei (pentru o locuință cu o persoană), de la 32 la 45 de lei (două persoane) și de la 42 la 59 de lei, pentru familiile cu trei sau mai mulți membri.
În fine, în cazul abonamentelor Maxi (trei goliri lunare ale pubelei pentru deșeurile reziduale), taxa de salubrizare are același nivel indiferent de numărul de persoane din locuință. Este propusă să crească de la 49,5 la 70 de lei pe lună.

Noile taxe propuse de Primăria Sibiu. Sursa: proiect de hotărâre
Aceste taxe sunt propuse să crească din luna următoare celei în care va fi, eventual, aprobat proiectul. Sibienii care au achitat, deja, în avans pe tot anul taxa de salubrizare vor trebui să achite, însă, diferențele. „Fără a fi percepute majorări de întârziere”, se mai arată în proiect.
Bugetul salubrizării are o gaură de 8,7 milioane de lei
Reprezentanții administrației locale arată că această indexare se impune nu doar ca urmare a creșterii prețurilor în ultimii patru ani (actuala taxă a fost stabilită începând cu 1 februarie 2021), ci și ca urmare a dublării contribuției la economia circulară (este vorba de o taxă penalizatoare care se aplică la fiecare tonă de deșeu depozitată la groapa de gunoi; de la începutul anului trecut, valoarea acestei taxe s-a dublat, de la 80 la 160 de lei pe fiecare tonă, bani care trebuie achitați conform principiului „poluatorul plătește”).
Ceea ce se mai arată în raportul care însoțește propunerea de indexare a taxei este faptul că, în ultimii ani, activitatea de colectare, transport, sortare și depozitare a deșeurilor în municipiul Sibiu a fost una în pierdere. „În prezent se încasează un deficit de încasare de 8,7 milioane de lei. Facem precizarea că pentru serviciile de salubrizare se achită lunar în jur de patru milioane de lei”, se arată în raportul de specialitate.

Pubele scoase pentru a fi golite pe strada Turnului, din Sibiu. Sursa foto: arhiva Turnul Sfatului
Potrivit acestuia, în 2023 din municipiul Sibiu au fost colectate 53.276 de tone de deșeuri. Raportat la aceste cantități, Primăria Sibiu estimează că anul acesta costul salubrizării (a nu se confunda cu măturatul și stropitul străzilor, deszăpezire etc) va ajunge la 51,9 milioane de lei. „Din această sumă, un procent de 25% revine persoanelor juridice”.
Câteva zile pentru opinii
Sibienii care au sugestii sau opinii referitoare la acest proiect sunt invitați să le transmită în atenția Primăriei Sibiu în scris, până cel mai târziu în data de 29 ianuarie 2025. Propunerile pot fi trimise fie prin mail ([email protected]), fie depuse lectric la sediul Primăriei.
Alte modificări: imobile mixte, saci personalizați și în afara centrului
Regulamentul referitor la taxa de salubrizare din municipiul Sibiu ar urma să fie modificat și în ceea ce privește alte aspecte decât nivelul taxei.
Astfel, noul regulament va include „în definiția imobilului a destinației mixte (folosit atât în scop rezidențial, cât și nerezidențial) și precizarea faptului că pentru aceste imobile proprietarii vor completa câte o declarație pentru fiecare utilizator casnic și non-casnic aflat în respectivele imobile, taxa de salubrizare fiind datorată pentru fiecare utilizator astfel de declarat).
Pentru imobilele nelocuite sau nefuncționale nu va mai trebui depusă în fiecare an câte o declarație în vederea scutirii de taxe, mai prevede noul regulament, care introduce posibilitatea utilizării de saci personalizați pentru deșeurile reziduale și biodegradabile și în afara zonei centrale (până acum, saci personalizați puteau folosi doar agenții economici din centrul istoric, sub motivul lipsei de spații).
Lista modificărilor include și clarificarea situației în care un recipient dintr-un condominiu poate fi folosit de mai mulți utilizatori sau clarificarea modului în care sunt calculate majorările de întârziere la depunerea declarațiilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
40 de răspunsuri
-
INEPTIA coapta de eminentele cenusii din primarie si din Soma continua. Blocurile sunt responsabile pentru 99% colectare la gramada (chiar Soma declara asta), si doar abonatii de la blocuri daca duc o data in viata carton la un centru -obtinand o adeverinta, ulterior pot arunca toata viata aiurea si neselectat, beneficiind in acelasi timp de abonament redus – acordat discriminatoriu – fata de abonatii de la case, care pe deasupra colecteaza corect (riscand altfel sa nu le fie ridicat gunoiul). Sibiu – capitala intereselor Soma!
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Pe principiul „poluatorul plătește” vedem că și prostia se plătește. Mai exact, cei care au votat echipa incompetentă FDGR-PNL scot acum bani din buzunar ca să astupe gaura neagră produsă de aleșii lor și grupurile de interese din jurul acestora. Mai trist e că plătesc și nevinovații pentru prostia altora. Dacă sibienii mândri sunt prea moi ca să reacționeze, mă bazez pe sângele proaspăt de peste munți să inunde căsuța poștală a Primăriei cu păreri și recomandări legate de această nejustificată majorare de taxe.
-
-
Ar trebui ca Primaria Sibiu sa se numeasca Recuperatorii lui Soma. In orice tara normala la cap fiecare face contract individual ptr gunoi. Dar de ce sa se oboseasca Soma, nu? Nu mai bine baga primaria la inaintare sa le incaseze banii si sa mareasca ei pretul cand vor? Tre sa plateasca si ei toate pilele din institutie. Bravo lui Bolojan, macar incearca sa dea exemplu…
-
Motivația creșterii tarifelor, din cauza inflației și a scumpirii tuturor cele, e culmea nesimțirii în condițiile în care orice înseamnă venituri a fost blocat! Nici în 35 de ani de la revoluție autoritățile nu înțeleg ca nu-s vatafi pe moșia lor ci servesc ( pe bani buni) comunitatea, și ca prioritar e susținerea drepturilor acesteia nu a altor entități!
-
-
Nu-i prost cine mâncă cinci pite . E prost cine le dă. Camarila liberală din jurul Soma au nevoie de bani pentru campania electorală să cumpere iară presa și panouri electorale de milioane de euro din banii cetatenilor . Și vă mirați de ce creste ura față de politicieni. Dacă jupuiți oamenii de bani cu taxe nejustificate e normal să le ajungă la oameni cuțitul la os și să vrea să vă dea foc la toți corupții. Toate cocotele corupte care stau pe chirii de nimic în penthausuri plătite din profitul nesimțit făcut din contracte cu statului , toate operațiile estetice ale deținătorilor de titluri la purtător din paradise fiscale ale companiile ce ne suprataxeaza că au monopolul pe ridicarea deșeurilor. Toți ipocriții mufați la banii ce-i bagă statul în partide ,parlamentari ,pensii speciale toți vă lamentați că devin oamenii extremiști. Să nu vă mire că oamenii și-au saturat de voi și v-ar băga pe toți într-o șură și v-ar trimite la dracu. Opriți-va nesimțiților.
-
-
-
Și în funcție de ce fixează ei prețurile astea??? Așa din pix e ușor să zici că mărești, dar fi transparent cu tot procesul tău de colectare, selecție etc. ca să se justifice măririle astea. Ar mai trebui comparat prețurile serviciilor din alte orașe similare ca mărime cu Sibiul. Oare sunt la fel, dacă nu sunt, de ce nu sunt? Au mai încercat în 2023 să mărească dar pentru că 2024 era an electoral, au lăsat-o baltă să nu piardă voturile. Acum se pot xxxx pe noi, că nu le pasă decât să le iasă parandărătul. NU, NU sunt de acord cu așa ceva!!!
-
fiul meu statea intro garsoniera, a plecat in strainatate de anul trecut. Mama, statea in alta locuinta dar e iresponsabila si e intirnata in un azilm unde platim taxe..,. Credeti ca am gasit pe saitul primariei vreun formulaqr unde sa putem declara acele spatii ca fiind nelocuite: nici vorba. O sa imi dedic toata puterea dosarelor penale pe care le voi formula, Va indemn sa formulati plangeri penale pentru inselaciune, abuz in serviciu, delapidare, daca averi asa situatii
-
-
Kokos, ai fost cumva la protestul de acum câțiva ani din Piața Mare, împotriva măririi taxelor de salubrizare? Atunci s-a semnat și pentru inițierea unei solicitări în instanță impotriva acelei măsuri abuzive. Rezultatul? Nul. Țin să precizez că la acele proteste (căci au fost mai multe) n-au participat mai mult de 50 de persoane.
-
-
Are nevoie doamna Țurcan de mai multe vacante, masini etc etc. Tunul tras la aeroport, cand au facut o hala cu 67 de milioane si o parcre ale carei bariere nu merg nici acum…ca sa nu mai vorbim de masinile de bonuri….acel tun nu a ajuns nici pe-o masea marelui PNL. Tot mai bune sunt abonamentele direct din buzunarele fraierilor. scump traiul de beizadea, iar cineva trebuie sa plateasca. Nu cred ca le vor creste salariile acelor gunoieri…numa zic.
-
Adică cum? Acoperim noi incompetența și pierderile SOMA? Ce gaura ? Este o societate comercială care a licitat niște servicii în baza unor calcule interne ale costurilor plus profitul ! Nu se poate ca să ai creștere pe costuri cu peste 40%!!! În doar un an sau maxim 2! Și noi, muritorii de rând, avem găuri peste tot ! Ce facem cu ele? Cine aprobă acoperirea găurilor la noi? Ca așa este simplu să vii să ceri părerea ( de care oricum nu ții cont…) de acceptare a măririi tarifelor! Ce nebun plătitor de taxe ar spune : Da domne’, înțeleg, săracii de ei, profesioniști exemplari dar falimentari mâine! Haide să îi ajutăm cu niște bani ( peste 40%..!!!!) ca să nu ne lase gunoaiele în stradă! De ce nu organizează o nouă licitație? Ca pentru deszăpezire au încasat toți banii la o singură ninsoare în 2 luni! Ar trebui să ni se prezinte, public, defalcarea cheltuielilor SOMA dar si celelalte costuri care determină prețul propus precum și diferențele față de prețurile licitate la atribuirea contractului !
-
Propunerea scumpirii NESIMȚITE SI NEJUSTIFICATE e supusă dezbaterii publice. Trimiteți obiecțiile la : [email protected]
-
alte primarii (Ploiesti in cazul de fata) lupta pentru interesul cetatenilor, nu al ADI Eco si al companiilor favorizate de sus- in cazul nostru SOMA: https://www.g4media.ro/primarul-ploiestiului-anunta-un-nou-contract-de-salubritate-si-acuza-o-presupusa-mafie-a-deseurilor.html
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
(Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
Alea îți aduc ție crăpelniță, smoothie-ul de telemea e numai de gust.
dar Șoferii Tursib pot salva vieti mult mai simplu si mai sigur, astfel: depasind biciclistii la distanta, NU razant.
Doamne ferește.
clar Bolojan e de vina nu savantul de Ciolacu de Buzau :))) si Caciu bursa Wall-Street :)))













Lasă un răspuns