În condițiile în care Sibiul are un plan urbanistic general a cărui valabilitate inițială a fost depășită cu aproape cinci ani, noul document care să îi ia locul a ajuns la finalul etapei consultării publicului. Raportul acestei etape indică fără echivoc faptul că cele mai multe probleme ale localnicilor sunt legate de mașini și spații verzi.
1.340 de chestionare au fost completate în perioada februarie – mai 2024 în cadrul procedurilor de consultare publică pentru noul Plan urbanistic general al Sibiului. Centralizarea acestor chestionare indică faptul că în aproape toate cartierele și subzonele Sibiului problemele sunt aproape aceleași și se regăsesc, de altfel, între primele trei probleme la nivelul întregului oraș.
Cea mai mare problemă (indicată de 52% dintre respondenți) este lipsa locurilor de parcare, urmată de insuficiența spațiilor verzi din oraș (49%). Cea de-a treia mare problemă a Sibiului indicată de peste 45% dintre cei care au răspuns la chestionare o creează pe prima: este vorba de numărul mare de mașini.
Următoarele probleme evidențiate de chestionare sunt infrastructura rutieră nemodernizată (38%), costul ridicat al vieții (32%), insuficiența zonelor de agrement și sport (32%), calitatea slabă a serviciilor sanitare din oraș (30%), infrastructura de transport public spre localitățile învecinate (26%) și poluarea aerului (25%).

Principalele probleme ale sibienilor. Sursa: raportul de consultare publică
Interesant este că întrebarea referitoare la cea mai mare problemă a orașului a avut și o componentă deschisă, în cadrul căreia sibienii au fost îndemnați să menționeze și alte probleme pe care le consideră importante. „Între acestea, cei mai mulți dintre participanții la studiu precizează imaginea orașului (neglijența față de siturile arheologice, lipsa curățeniei, foste zone industriale abandonate ș.a.m.d.), aglomerația/circulația, insuficiența pistelor pentru biciclete, birocrația”, se arată în raportul elaborat în vederea însușirii acestuia de către Consiliul Local Sibiu.

La întrebarea deschisă, sibienii au indicat drept principală problemă a Sibiului „imaginea” acestuia. Sursa foto: arhiva TS
Două treimi vor mai multe parcări în centru. Dar și spații verzi
61,5% dintre sibieni cer mai multe locuri de parcare în centrul Sibiului, conform datelor centralizate din chestionarele completate anul trecut. Lucrurile nu au, însă, deloc un viitor predictibil în condițiile în care sunt mai bine de șapte ani de când Primăria a tot comandat studii și proiecte pentru o parcare în zona pieței Gării și una supraetajată la piața Cibin. Niciunul dintre aceste proiecte, însă, nu se află într-un stadiu care să poată permite o estimare a perioadei în care va fi implementat.
Aproape 26% dintre sibieni cer parcări în zona bulevardului Gen. V. Milea și Hipodrom I, 25% – pentru Vasile Aaron, tot atâția cer mai multe parcări și în zona Gării și, respectiv, în zona Căii Dumbrăvii.

Aproape două treimi dintre respondenți cer parcări în centru. Sunt șapte ani de când Primăria tot la stadiul documentații a rămas în ceea ce privește noile parcări din zona centrală. Sursa foto: arhiva Turnul Sfatului
În ceea ce privește lipsa de spații verzi, 43% dintre respondenți consideră că cea mai afectată zonă este cea a centrului, urmată de cea a zonei Gării (37%), Vasile Aaron (35%), Hipodrom III (29%) și Hipodrom IV (28%).
„Participanții la studiu au fost rugați să menționeze cele mai importante subzone ale municipiului Sibiu unde sunt necesare intervenții urgente de suplimentare a transportului public. În opinia respondenților, principalele zone ce au nevoie de transport public suplimentar sunt Calea Șurii Mici (24%), Zona Industrială Vest (21,80%), Viile Sibiului (20%), Gușterița (20%), Turnișor (17%) și Veterani & Marmeladă (16%)”, se mai arată în raportul citat.
În ceea ce privește zonele din Sibiu unde sunt cele mai multe solicitări referitoare la „urgentă suplimentare a numărului de dotări pentru educație (creșe, grădinițe, școli), pe primul loc este Gușterița (26%), urmată de Turnișor (25%), Hipodrom IV (24%), zona Căii Șurii Mici (22%), și Hipodrom III și Tineretului (fiecare cu câte 20).
O administrație prinsă-n hârțoage și muțenie
Mai bine de 30% dintre respondenți au arătat că au interacționat cu Primăria Sibiu pe partea urbanistică cel puțin prin solicitarea unui certificat de urbanism în ultimii zece ani. „Majoritatea menționează că principala problemă întâmpinată a fost cea privind birocrația (44,63%). Alte probleme cu care s-au confruntat locuitorii în timpul procesului de construire sunt comunicarea cu administrația publică, prevederile neclare din PUG”, se arată în raportul supus dezbaterii Consiliului Local.

Primăria Sibiu. Sursa foto: Turnul Sfatului
Și noul PUG rămâne corigent la spații verzi
Participanții la studiu au fost rugați să evalueze și noul Plan urbanistic general al Sibiului, pentru care contractul de elaborare a fost semnat pentru suma de un milion de euro cu o asociere formată din Daedalus Proiect, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ioan Mincu” – București și Intergraph Computer Service SRL.
Notele care au putut fi date au fost cuprinse între 1, aferentă aprecierii „foarte nesatisfăcător”, și 10, aferentă aprecierii „foarte satisfăcător”.
A rezultat că cele mai apreciate părți ale noului PUG sunt cele referitoare la numărul dotărilor comerciale (media 6,80), numărul zonelor industriale (media 6,74) și numărul zonelor de birouri (media 6,50).
Cele mai puțin apreciate aspecte sunt cele legate de numărul parcurilor și spațiilor verzi, în care notele date de respondenți duc la o medie de 4,94.
Consultă aici, în format integral, raportul de consultare publică referitor al PUG-ul Sibiului
Mai durează
Acest raport al consultării urmează să fie supus dezbaterii și votului consilierilor locali convocați în ședință ordinară pentru ziua de joi, 30 ianuarie. Dacă raportul va fi adoptat, noul PUG va intra într-o nouă etapă, cea de obținere a celor 25 de avize necesare de la ministere, direcții, instituții și companii.
După obținerea acestor avize, PUG-ul va fi actualizat cu observațiile și acordurile emise de autoritățile avizatoare. Etapă care, în mod normal, ar fi trebuit urmată de o nouă consultare publică. Aceasta nu va mai avea loc, însă, elaboratorii documentației apreciind că „procedura amplă desfășurată în martie – aprilie 2024” a fost suficientă.

Dezbaterile pentru noul PUG au avut loc în primăvara anului trecut. Sursa foto: Turnul Sfatului
Abia după obținerea avizelor și actualizarea documentelor, noul PUG al Sibiului va putea fi supus votului Consiliului Local, pentru ca, mai apoi, să intre în vigoare pentru o perioadă de zece ani.
Actualul PUG al Sibiului a expirat în 2020, dar consilierii locali i-au prelungit valabilitatea până la adoptarea celui aflat încă în lucru. Termenul inițial de finalizare era decembrie 2023.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
14 răspunsuri
-
Toți se plâng de lipsa locurilor de parcare dar nu am auzit pe nimeni să se plângă de numărul mare de mașini venite din alte județe Vâlcea,Alba,Brașov,Mureș,Hunedoara etc, toți vin în Sibiu își pun mașina în parcare dar de contribuit nu contribuie nimeni cu impozitu pentru mașină în Sibiu, dacă vrem sa rezolvam problema mașinilor din alte județe trebuie să face gură pentru ca altfel nu vom rezolva nimic dacă stam și ne uităm, cât despre spațiul verde nu este suficient sa faci un parc la marginea orașului și orașu este chelit de copaci și rămâne doar betonul și atât, dacă vrei sa rezolvi problema spațiului verde trebuie plantați copaci pe toate străzile din Sibiu, dar în Sibiu trotuarele au devenit parcări pentru toate putorile cărora le este lene să își bage mașina în curte, decât o mașină pe trotuar mai bine un copac plantat, dar nu poți avea pretenții la spațiu verde în condițiile în care Fodor aruncă milioane de euro pentru betonarea spațiului verde.
-
Sibienii au doar 2,8m.p. de spațiu verde/ cap de locuitor! Încă din anul 2013 legislația obligă administrațiile locale sa asigure min. 26mp de spații verzi/ cap de locuitor, ADICĂ DE 10 X MAI MULT in cazul Sibiului. Zeci de mii de sibieni nu au nici o urmă de parc sau spații verzi în cartiere și respiră doar praf noxe și trăiesc zi de zi in zgomot. Primăria are alte priorități și o doare in 14 că românii trăiesc cu 6 ani mai puțin decât media europeană și se fac că văd corelația între poluare și bolile cardiovasculare și pulmonare – principala cauză a deceselor in Romania și in Sibiu.
-
-
Comunismul este adânc înrădăcinat în cei 2 neuroni ai tai!!
Campsorul e o zonă în care există proprietari de terenuri provati , acolo e normal ca proprietarii să își dorească să construiască , cum poți tu , proletar mânios să ceri să se facă parc pe o proprietate privată? Atunci venim și noi și trecem cu bicicleta prin garsoniera ta , facem pista pe acolo ca așa vrem noi , nu contează ca e proprietatea ta!!
Dacă vreți parcuri , faceți proteste la primărie să se facă pe terenuri ale primăriei sau să cumpere la prețul pieței terenuri de la privați!!!
Nu vă mai faceți bine, comuniștilor , vouă vi se cuvine totul, inclusiv bunurile altora !! -
Achrung !
Destinația unui teren intravilan nu este la discreția proprietarului ( codul civil Napoleon , Cuza !) ci este reglementată prin PUG !
Ghinion , în civilizație ( după ieșirea din pădure , bordei ) sunt domenii unde binele public prevalează interesului personal ( dreptul roman …)
Doar în haosul postdecembrist ( în realitate sălbăticie ) s-au dat puz-uri de locuințe / blocuri pe proptiati care au fost tot timpul zone verzi …
Iar Câmpșorul este albia majoră a Cibinului , improprie în urbanism pentru zone de reședință etc. …
Distrugem rapid totul !
Avem de la ieșirea din Sibiu spre Poplaca teren arhisuficient extinderii orașului … legile le fac oamenii !
Cap să fie …
-
-
Normal ca si noul pug ramane corigent la spatii verzi…noi si ce avem acuma nu ingrjim si lasam sa se degradeze sau nivelam tot cu buldozerul si tragem o limba de asfalt peste in numele modernizarii :))))) modernizare cu iz si aspect de mahala din Istambul…a stai, ca aia nu au asfalt, scuzati comparatia. Ptiu
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Toate hotiile si deciziile impotriva tarii au fost luate la unison in alianta PUPU (PSD-USR-PNL+partidul ilegal al etnicilor maghiari). La…
Asta nu este „pozitia Romaniei”. Este pozitia sexo-marxistilor care au furat alegerile si le-a fost data puterea sa semneze pas…
Deci medici avocați profesori! Ok ! Atita timp cit se mai și dau intelectuali e cu atit mai rușinos ca…
Comandamentul Nato este la Sibiu pe Calea Dumbrăvii deci sibienii sunt folosiți ca și scut uman. Nu ar fi mai…
Gabi „interesul national” isi ia izmana in bat si se reinventeaza la Sighi sub apelativul barosanu’













Lasă un răspuns