Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

14 patinatori figurează printre victimele coliziunii aviatice de la Washington

Turnul Sfatului
0
untitled-1-tol0-lmno

Un număr de 14 patinatori artistici figurează în bilanțul victimelor după coliziunea unui avion de pasageri cu un elicopter militar la Washington, scrie DPA, citat de Agerpres

Publicitate
Publicitate

Președintele lui Skating Boston, Doug Zeghibe, a confirmat, joi, într-o conferință de presă că printre victime se află șase de la clubul său: doi antrenori, doi sportivi și mamele lor.

Agenția rusă TASS a relatat anterior că la bordul avionului cu 64 de pasageri se aflau foștii patinatori artistici Evghenia Șișkova, 52 de ani, și Vadim Naumov, 55 de ani. Clasați pe locul cinci la Jocurile Olimpice de la Albertville în 1992, pe locul patru la Lillehammer, doi ani mai târziu, cei doi sportivi ruși au fost încoronați campioni mondiali în martie 1994.

Publicitate

Cei doi lucrau ca antrenori la clubul din Boston și Zeghibe a confirmat că se află pe lista victimelor.

Vizibil emoționat, Zeghibe a descris accidentul ca ”o tragedie oribilă”. El a precizat că sportivii, antrenorii și membrii familiei se întorceau acasă după participarea la un stagiu național de pregătire pentru sportivi tineri de top care a avut loc simultan cu campionatele americane de patinaj artistic din Wichita, în Kansas.

Șișkova și Naumov, care s-au căsătorit în 1995, lucrau ca antrenori pentru clubul din Boston din 2017. Fiul lor, Maxim, născut în 2001, a fost campion de juniori al SUA în 2020 și tocmai ocupase locul patru la campionatele de seniori din SUA desfășurate în ultimele zile la Wichita. El nu s-a aflat în avionul implicat în coliziunea aeriană.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate