Reprezentanții Spitalului Județean Sibiu anunță deschiderea, începând de luni, 3 februarie, a unui Centru de Evaluare, unde pacienții cu simptome ușoare și moderate pot solicita consultații.
„În contextul anunțului Ministerul Sănătății, potrivit căruia se estimează o continuare a evoluției ascendente a epidemiei de gripă, vârful numărului infecțiilor respiratorii preconizându-se a fi atins în următoarele 2-4 săptămâni, este esențial să luăm măsuri pentru a ne proteja. Începând de luni, va fi deschis și Centrul de Evaluare din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde pacienții cu simptome ușoare și moderate pot solicita consultații” se arată pe pagina de Facebook a spitalului.
Centrul de Evaluare va fi deschis în cadrul secției de Infecțioase, iar programul va fi de luni până vineri, între orele 8 și 14, precizează, pentru Turnul Sfatului, Cristina Bălău, purtător de cuvânt al instituției medicale.
Ministerul Sănătății a anunțat, joi, introducerea stării de alertă epidemiologică pentru limitarea răspândirii infecțiilor respiratorii, inclusiv a gripei.
Recomandări medici:
Consultați medicul de familie sau centrele de permanență pentru simptome ușoare și moderate, pentru a evita aglomerările din Unitățile de Primiri Urgențe.
Vaccinați-vă antigripal – vaccinul vă protejează de formele severe de boală.
Spălați-vă frecvent pe mâini cu apă și săpun și folosiți dezinfectant.
Evitați locurile aglomerate și purtați mască în spațiile închise.
Aerisiți încăperile.
Evitați automedicația.
Consumați lichide suficiente și alimente bogate în vitamine.
Protejați-i pe cei din jur dacă aveți simptome și luați imediat legătura cu un medic pentru a preveni răspândirea virusului și agravarea stării dumneavoastră.
Documentați-vă din surse sigure (Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică).
Dacă starea dumneavoastră se agravează (febră persistentă, dificultăți de respirație, stare de slăbiciune extremă), solicitați asistență medicală de urgență la 112 sau la cea mai apropiată unitate medicală.
foto arhiva Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ar trebui sa cititi “putin” mai mult
Unde s-a mai vazut in anul 2026 ce se intampla in Sibiu? E o rusine. Parc distrus, alei pline de…
Ba nu mai aveti nicio rusine, sambata de la 7 dimineta ati trezit tot centru. Nu avem voie sa ne…
Puteau incepe si acum 10 ani
Bine , nu e o știre de senzație, el oricum era plecat de când a venit la club nu cred…














Lasă un răspuns