Vineri,
14.02.2025
Cer Senin
Acum
4°C

Definitiv. Sibiul a pierdut procesul pentru noua clădire din centrul istoric: „Abuzurile administrației publice locale au fost sancționate”. Sibienii, invitați la dezbatere

Definitiv. Sibiul a pierdut procesul pentru noua clădire din centrul istoric: „Abuzurile administrației publice locale au fost sancționate”. Sibienii, invitați la dezbatere

Până cel mai târziu la finele lunii februarie, Primăria Sibiu va trebui să introducă pe ordinea de zi a Consiliului local varianta nealterată a planului urbanistic elaborat în vederea ridicării unui imobil pe ultimul teren liber de pe strada A.D. Xenopol. Administrația Sibiului a pierdut, definitiv, procesul intentat de tânărul sibian care de aproape șapte ani a demarat procedurile urbanistice cerute de Primăria Sibiu. Tânăr care se gândește să ceară acoperirea prejudiciilor produse din buzunarul celor responsabili.

„Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Sibiu şi Consiliul local al Municipiului Sibiu împotriva sentinţei nr. 284/CA/2024 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia a II a Civilă şi de Contencios Administrativ. Respinge ca nefondat recursul incident declarat de reclamanta I-Nutrition SRL împotriva sentinţei nr. 284/CA/2024 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia a II a Civilă şi de Contencios Administrativ. Obligă recurenţii pârâţi să plătească suma de 25.250,06 lei în favoarea intimatei reclamante, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă”, se arată în minuta dată publicității de Curtea de Apel Alba Iulia.

Cei 25.250 de lei se adaugă la cei 60.000 de lei, cheltuieli de judecată în urma procesului pe fond, când instanța a impus și penalități de 1.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere în aplicarea hotărârii. Ca urmare a hotărârii de la Alba Iulia, primarului municipiului Sibiu i s-a cerut ca, cel mai târziu pe 27 februarie 2025, să pună pe ordinea de zi a Consiliului local proiectul referitor la documentația urbanistică elaborată în urmă cu trei ani pentru ridicarea unui imobil cu spații de birouri și locuit cu subsol, parter, trei etaje și mansardă sau etaj retras.

Documentația la care face referire instanța este cea elaborată de investitor și avizată de instituțiile de specialitate, și nu cea modificată înainte de vot de către reprezentanții Primăriei Sibiu. Iar această documentație nu reglementează doar terenul în discuție, ci o suprafață mult mai mare și are în vedere chiar extinderea spațiilor pietonale. Spre exemplu, piațeta din capătul străzii este propusă a se transforma în zonă pietonală cu acces auto doar pentru locatari si mașinile de alimentare cu marfă (același sistem ca în Piața Huet). 

Terenul propus pentru acest imobil are o suprafață de 330 de mp și este situat pe strada A.D. Xenopol, din centrul istoric al Sibiului, la numărul 16.

„Am solicitat Primăriei Municipiului Sibiu, conform sentinței rămasă definitivă a Tribunalului Sibiu, să promoveze pe ordinea de zi a Consiliului local al municipiului Sibiu, până cel târziu la data de 27.02.2025, un proiect de hotărâre de aprobare a „PUZ-CP – SZCP Centru Istoric_4”, în conformitate deplină cu documentația depusă și avizele obținute, inclusiv Avizul emis spre neschimbare cu nr. 137/U/2021 al Ministerului Culturii”, comunicat I-Nutrition SRL

Citește și Se mai poate construi în centrul istoric? Proiect imobiliar pentru zona zero a Sibiului

„False criterii urbanistice”. Modificări observate de instanță

Procesul a fost deschis în vara anului 2022, după ce Consiliul local Sibiu a respins planul urbanistic pentru zone construite protejate (PUZCP) elaborat în baza unui aviz de oportunitate emis de Primăria Sibiu în anul 2018. Sebastian Boncuț, tânărul sibian care prin intermediul societății I-Nutrition a demarat proiectul, a acuzat arhitectul șef al Primăriei Sibiu că i-a modificat cu de la sine putere proiectul depus spre dezbaterea consilierilor locali și că varianta respinsă de deliberativul local nu era cea avizată de instituțiile de specialitate.

Aceste susțineri au fost validate, mai apoi, prin expertiza judiciară realizată în timpul procesului pe fond, derulat la Tribunalul Sibiu. „Se arată că în raportul de specialitate se introduce un criteriu fals urbanistic prin crearea unui ax urban nereal, criteriu care nu este cuprins în avizul Ministerului Culturii. Şi, ca ultimă concluzie în raportul efectuat, expertul arată că atât diminuarea valorii indicilor urbanistici, a distanţelor faţă de limitele parcelei prin nerespectarea vizei spre neschimbare aplicată pe soluţia PUZ de către Consiliul Județean Sibiu şi Ministerul Culturii, cât şi instituirea de false criterii urbanistice duc la restrângerea suprafeţei posibil de construit. Necesitatea diminuării regimului de înălţime pentru a se putea vedea o parte a cupolei Catedralei din piaţetă este falsă deoarece imaginea acelei mici părţi a cupolei este vizibilă, oricare ar fi numărul de niveluri supraterane ale clădirii propuse, conform simulării grafice prezentate de expert”, se arată în motivarea hotărârii Tribunalului Sibiu, publicată prin intermediul ReJust.ro.

În aceste condiții, tânărul investitor sibian arată că s-a produs un prejudiciu nu doar pentru el, cât și pentru oraș. „După aproape șapte ani de la demararea proiectului documentației de plan urbanistic zonal în vederea edificării unui imobil de locuințe și birouri pe str. Xenopol din centrul istoric al Sibiului și după trei ani de la data la care autoritățile administrației publice locale au încălcat în mod flagrant legea, Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul formulat de Primarul municipiului Sibiu și al Consiliului local al municipiului Sibiu împotriva sentinței din mai 2024 a Tribunalului Sibiu. Se confirmă astfel că autoritățile locale au încălcat mai multe dispoziții din Legea nr. 350/2001 a urbanismului și din Legea nr. 422/2001 privind protecția monumentelor istorice, prejudiciindu-ne atât pe noi, în calitate de proprietar și investitor, cât și pe contribuabilul sibian, obligat acum să achite suma de aproximativ 85.000 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată”, se arată într-un comunicat semnat de Sebastian Boncuț, unicul asociat și administrator al I-Nutrition SRL.

Consiliul local va fi obligat să dezbată, nu să și aprobe. Sibienii invitați să discute

Procesul câștigat de tânărul sibian nu poate obliga, însă, consilierii locali să și adopte acest proiect. „Pârâtul Consiliul Local al Municipiului Sibiu va fi obligat să dezbată proiectul, în varianta propusă de pârâtul primarul municipiului Sibiu conform prezentei hotărâri judecătoreşti şi să adopte un act motivat de aprobare sau de respingere a proiectului”, se arată în motivarea hotărârii Tribunalului Sibiu, hotărâre menținută și la recurs.

În aceste condiții, Sebastian Boncuț anunță organizarea unei dezbateri publice pe subiectul în discuție. „Dorim să anunțăm organizarea unei ample dezbateri publice care va avea loc luni, 10 februarie 2025, la hotelul Ramada, etajul 1, sala Alfa, de la ora 17:00, la care vor fi invitați atât primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, cât și reprezentanții Consiliului Local, Direcției Județene de Cultură, Mitropoliei Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, membrii OAR, presa locală și locatari din zona reglementată pentru a discuta si clarifica orice aspect legat de aprobarea acestui proiect urbanistic zonal din centrul istoric al Municipiului Sibiu”.

Pentru documentația aferentă acestui teren, suprafața pe care a trebuit elaborat PUZCP este de aproape trei ha. Sursa foto: Turnul Sfatului

Prejudicii care ar putea fi cerute fostului arhitect șef, primarului și secretarului

Sebastian Boncuț a estimat la 250.000 de euro costurile generate de achiziția terenului și elaborarea documentațiilor urbanistice solicitate de administrația locală (PUZCP pe 2,95 ha). Ca urmare a derulării lucrurilor, reprezentantul societății I-Nutrition spune că are în vedere ca prejudiciul creat să fie plătit nu din bugete publice, ci din cele ale persoanelor care se vor dovedi a fi responsabile.

„În calitate de proprietar al parcelei care a generat realizarea acestui PUZ-CP nu am avut altă cale decât aceea a unei acțiuni în justiție, finalizate prin decizia din 27 ianuarie 2025 a Curții de Apel Alba Iulia. S-au pierdut încă trei ani pentru a demonstra Primăriei municipiului Sibiu că nu a acționat corect, că nu a respectat legea și din acest motiv analizăm obligarea persoanelor direct responsabile de prejudiciul imens care ne-a fost cauzat la repararea acestuia, în special a fostului arhitect-șef al municipiului Sibiu, Ioana Urdea, a Primarului municipiului Sibiu, Astrid Fodor și secretarului general, Dorin Nistor”, se mai arată în comunicatul citat.

Citește și Proiectul noii clădiri din centrul istoric al Sibiului a fost respins. ”Sunt convins că acea parcelă nu va rămâne liberă”

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

23 comentarii

X

Acum 1 săptămână

Primaria sa cumpere terenul și sa facă un parc cu statui care sa ii reprezinte pe Fodor si ai pe ceilalti (in)competenti..
Raspunde

Sibian

Acum 1 săptămână

In sfârșit s a facut dreptate,să-i vedem in continuare ce mai fac și cum vor plăti despagubirea.Ai un teren și nu poți face ce vrei că așa vor unii
Raspunde

R.

Acum 1 săptămână

Chiar asa, cum vine asta sa nu poti sa construiesti ce vrea muschii tai in curtea ta? Lasand asta la o parte nu inteleg ce vrea sa construiasca omul ala intr-o “gradina” acolo pe centru. Daca o sa poata face ceva acolo practic de ce nu i-am lasa si la aia casa pe Dumbravii in pace, ca strica mai putin? In Romanica noastra daca te pricepi putin sa fentezi legile faci ce vrei.
Raspunde

Ion

Acum 1 săptămână

Totuși nu poate face fiecare ce vrea pe propriul teren intravilan, că nu suntem în junglă! Oricum Sibiul s-a dezvoltat haotic după 90. Și mai ales lipsesc spatiile verzi.
Raspunde

EstiTuOareSibian?

Acum 1 săptămână

Deci, dupa mintea ta nu ar trebui sa existe o ordine, o asezare a lucrurilor? Ce imi pasa mie daca acolo e zona de case, terenul meu, fac un bloc de 15 etaje sa nu mai aiba nimeni intimitate de pe strada aia. Ce vrea tinerelul ala sa faca acolo o sa fie ca nuca-n perete. Ce conteaza daca toate casele sunt in stilul X, eu sunt JMECHER cu teren, asa ca eu o sa o fac in stilul Y si mai trantesc 4 balauri mari, ca e terenul meu. Mergeti in padure daca nu va place o ordine a lucrurilor.
Raspunde

Des-pagubosul

Acum 1 săptămână

Despagubirea se va plati din banii contribuabililor. N-ai sa vezi vreun mafiot platind amenzi!
Raspunde

Manitiu

Acum 1 săptămână

Proiectul e de rahat si *****. Pe un kkt de parcela in mijlocul orasului. Trebuie el sa faca ca e dreptul lui. Eu zic ca nu trebuie sa faca. Si la vot sper sa iasa nu. Uite o idee buna. Spatii ptr pus statui cu imbecili. Aia da

(Acest mesaj a fost moderat din cauza informațiilor eronate pe care le conține)

Raspunde

Flo

Acum 1 săptămână

Intr-adevar o mare victorie, surprinzatoare pentru mine, pentru ca de obicei, in tribunale, autoritatiile statului aproape intotdeuna castiga. Iar functionarii sa plateasca din buzunar daca au gresit!
Raspunde

Bubu

Acum 1 săptămână

Este adevarat ca in general autoritatile statului castiga dar la SIBIU. In momentul in care se ajunge la curtea de apel la Alba, atunci pierd pe banda rulanta. Acolo se face dreptate, la Sibiu Judecatoria si Tribunalul e mana in mana cu autoritatile locale e bine cunoscuta povestea.
Raspunde

Zzz

Acum 1 săptămână

Mare victorie, intradevar "un tanar" care baga sute de mii de euro ca sa cimenteze ultimul metru patrat verde pe 20 de strazi in jur amin
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 săptămână

Exact ăia 330 mp de bălării rezolvau problema spațiilor verzi
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Oli

Acum 1 săptămână

Sa vina Călin, poate face curățenie până la urmă și in Sibiu
Raspunde

HBomb

Acum 1 săptămână

Desigur, așa ceva poate să spună doar un oli.

Raspunde

Asdfasdf

Acum 1 săptămână

sa ii puna la punct si la plata pe cei 3 "crai de la rasarit": Urdea, Fodor si Nistor din buzunarul propiu ca sa simta bine de tot si sa nu mai faca in viitor alte prostii
Raspunde

Barney

Acum 1 săptămână

Eheee,dacă era primar Domn' Profesor până acum era luat și se edifica acolo încă o casă,cu dovezi clare că terenul era moștenire de la vreo străbunică a "Primei Doamne"!
Raspunde

Gigi Contra

Acum 1 săptămână

Sentința nu obligă consilierii locali să aprobe proiectul, așa cum scrie de altfel și în articol. Asta e cel mai important, pentru că niciun judecător nu se poate substitui votului reprezentantilor cetățenilor dintr-un oraș. Și văd că nu mai scrie nicaieri despre faptul că proiectul a fost făcut de arhitectul Găvozdea, cel care și-a făcut un scop din umplerea centrului Sibiului cu imobile din ce în ce mai înalte și mai semețe. Probabil de-aia vrea să fie primar, să nu-i mai blocheze nimeni niciodată minunatele proiecte.
Raspunde

Ana

Acum 1 săptămână

Sa plătească personal cei care au greșit din bugetele proprii! De ce sa plătim noi contribuabili pentru incompetenta lor? În sfârșit instanta scorda dreptate persoanei și nu instituției!!! Mă mir!!!
Raspunde

Vasile Vasile

Acum 1 săptămână

Flo, unde și când ai văzut la noi ca un funcționar sau mai mulți, să plătească pentru incompetența lor ?
Raspunde

Flo

Acum 1 săptămână

Nici unde, dar tot mai sper....
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Art Vandalay

Acum 1 săptămână

Excelent! Efectiv primaria blocheaza dezvoltarea in toate zonele. Blocheaza si pun frana la orice. Vezi scandalul recent din spate de la metro, problemele care nu se vor rezolvate din imprejurimile Sibiului. F bine sa plateasca despagubiri pana le iese pe nas.
Raspunde

Razvan

Acum 1 săptămână

Ura, inca un santier in centrul Sibiu. Galagie, praf, si trafic blocat de utilaje si basculante. Cine se bucura de decizia asta, sa nu se planga cand Tribunei o sa fie blocata.
Raspunde

Barosanu

Acum 1 săptămână

Dacă moluștele din Consiliul Local nu vor trânti la vot acest proiect nesimțit și aberant, atunci voi spune, pentru a câta oară?, că sibienii își merită soarta. Până atunci, mai există un dram de speranță.
Raspunde

Gifr

Acum 1 săptămână

Nu are ce căuta un bloc acolo. Sper să nu primească niciodată aprobare de la consiliu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus