Sâmbătă,
22.03.2025
Cer Senin
Acum
16°C

A murit profesorul de înot Nicolae Dembițchi. „A inițiat, cu multă căldură, pasiune și energie, generații întregi de copii în tainele înotului”

A murit profesorul de înot Nicolae Dembițchi. „A inițiat, cu multă căldură, pasiune și energie, generații întregi de copii în tainele înotului”

Profesorul sibian de înot Nicolae Dembițchi a încetat din viață la vârsta de 83 de ani. Timp de aproape 40 de ani, acesta a inițiat generații întregi de copii în tainele înotului. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 8 februarie, de la ora 11:00, la Capela Mare a Cimitirului Municipal din Sibiu.

Familia a transmis un mesaj pe care îl redăm mai jos:

„Drum lin spre ceruri! Profesorul de înot Nicolae Dembițchi din Sibiu a încetat din viață la vârsta de 83 de ani. Timp de 38 de ani a învățat copiii diferitelor generații să se împrietenească cu apa și să stăpânească arta înotului. Va rămâne mereu în amintirea noastră ca un om cald, empatic, pasionat de munca sa și apreciat de sportivii pe care i-a pregătit de-a lungul anilor. Slujba de saracusta are loc astăzi, 07.02 - ora 19:30 la Capela Mare din Cimitirul municipal, iar slujba de înmormântare va fi sâmbată, 08.02, ora 11:00, în aceeași locație. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Decesul este anunțat și de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM).

„Federația Română de Natație și Pentatlon Modern deplânge trecerea în neființă a celui care a fost profesorul de înot Nicolae Dembițchi (83 de ani). Vreme de aproape patru decenii, Nicolae Dembițchi a inițiat, cu multă căldură, pasiune și energie, generații întregi de copii în tainele înotului. Pentru cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu, slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 8 februarie ora 11:00, la Capela Mare a Cimitirului Municipal din Sibiu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” transmit reprezentanții federației.

foto FRNPM

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus