Ca urmare a unei decizii judecătorești publicată la începutul acestui an în Monitorul Oficial, toți funcționarii publici pe numele cărora a fost emisă o decizie de pensionare au fost eliberați din funcție. Administrația Județeană a Finanțelor Publice este instituția care, din datele culese de Turnul Sfatului, a avut cei mai mulți pensionari care erau și funcționari publici, în județul Sibiu.
Ca urmare a unei spețe judecată de Tribunalul Suceava și în care a fost sesizată, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că din momentul în care pe numele unui funcționar public este emisă o decizie de pensionare acesta nu mai poate activa ca funcționar public. Interdicția rămâne în vigoare chiar dacă funcționarul cere suspendarea pensiei.
„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei”, decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 a ÎCCJ
Decizia Înaltei Curți a fost publicată în Monitorul Oficial din 29 ianuarie 2025, iar printre cei mai afectați din județul Sibiu sunt cei din cadrul Fiscului. Aici am descoperit cele mai multe persoane – 12 la număr – care lucrau ca funcționari publici după emiterea deciziei de pensionare. „La nivelul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Brașov, aparat propriu și unități subordonate, le-a fost încetat de drept raportul de serviciu/de muncă unui număr de 48 de funcționari publici și personal contractual, din care, la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu, unui număr de 12 funcționari publici și personal contractual”, se arată într-un răspuns transmis în atenția cititorilor Turnul Sfatului de către Mihai Adrian Hârlab, directorul general al Direcției Regionale.
12 angajați ai Fiscului sibian au ieșit „forțat” în pensie. Sursa foto: Turnul Sfatului
Sarcinile de serviciu ale celor 12 funcționari au fost redistribuite, mai arată conducerea instituției, care nu poate lansa – deocamdată – concursuri de ocupare a posturilor vacante, deoarece „ordonanța-trenuleț” interzice noile angajări în instituțiile de stat. „La acest moment nu au fost demarate proceduri de ocupare a posturilor vacante, dar una din preocupările conducerii instituției vizează întreprinderea tuturor demersurilor necesare în vederea asimilării forței de muncă necesare desfășurării unei activități eficiente și eficace”, mai arată sursa citată.
„Nimeni nu mai aprobă transferuri”
„Am avut și noi patru cazuri de funcționari pentru care era deja emisă decizia de pensionare și cu care au fost încetate raporturile de muncă, urmare a deciziei Înaltei Curți. Am reîmpărțit sarcinile de lucru”, arată Cosmin Roșu, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sibiu.
AJOFM a ajuns la zece posturi vacante pentru care nu poate fi organizat concurs de ocupare ca urmare a ordonanței adoptată la finele anului trecut pentru reducerea cheltuielilor bugetare. „Teoretic, am putea încerca transferul unor funcționari publici. Dar probleme cu angajații sunt în toate instituțiile, pentru transferuri este nevoie de aprobare din partea conducătorului unității, deci este dificil”, mai arată Cosmin Roșu.
Cosmin Roșu, directorul executiv al AJOFM. Sursa foto: Turnul Sfatului
Personal contractual, menținut în alte instituții
„Angajații Inspectoratului Județean Sibiu nu sunt încadrați ca funcționari publici, ci personal cu funcții de conducere, îndrumare și control”, au transmis reprezentanții IȘJ Sibiu, arătând că decizia Înaltei Curți nu îi afectează.
Aproximativ același răspuns l-am primit și de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Ai cărei reprezentanți arată că decizia Înaltei Curți nu-i vizează, deoarece la Universitate angajații nu sunt funcționari publici, ci fac parte din categoria personalului contractual. Spre diferență de Finanțele Publice, prin urmare, eventualii pensionari au putut rămâne în funcții.
„Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție indicată se referă la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.517 alin. (2) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ cu privire la funcționarii publici. Or, potrivit Legii nr.199/2023 a învățământului superior și Legii nr.53/2003 Codul muncii, statutul angajaților din instituțiile de învățământ superior este acela de personal contractual, supus acestor din urmă prevederi legale, aplicabile, și nu Codului Administrativ, care este aplicabil funcționarilor publici”, se arată în răspunsul transmis de ULBS.
Angajații din învățământul superior nu sunt funcționari publici, deci nu sunt afectați de decizia Înaltei Curți, arată reprezentanții Universității. Sursa foto: Turnul Sfatului
Instituții care n-aveau pensionari: Primăria, Consiliul Județean
„În cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu nu sunt funcționari publici afectați de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție”, transmit reprezentanții instituției în atenția cititorilor Turnul Sfatului.
Situația se repetă și la Primăria Sibiu. „Vă transmitem că nici la nivelul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sibiu, nici în cadrul serviciilor publice din subordinea municipalității nu există cazuri care să intre sub incidența Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție la care faceți referire”, transmit reprezentanții Primăriei Sibiu.
Același răspuns l-am primit și de la Consiliul Județean Sibiu. „În cadrul Consiliului Județean Sibiu nu se regăsesc situații care să facă obiectul Deciziei nr. 91/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind încetarea raporturilor de serviciu pentru funcționarii publici pe numele cărora a fost emisă o decizie de pensionare”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: administratia judeteana a fina , agentia ocupare forta de munca , inalta curte de casatie , decizie judecatoreasca , decizie pensionare , Consiliul Judetean Sibiu , Primăria Sibiu , funcționari publici
Vizualizari: 24523
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Gogu Parlogu
Acum 1 oră
Cornel Sibianul
Acum 2 ore
Kukuruku
Acum 2 ore
Kukuruku
Acum 3 ore
@Andreea