Sâmbătă,
22.03.2025
Cer Senin
Acum
16°C

Ministerul Justiției: Nu a fost abandonat Palatul de Justiție din Sibiu. În 2026 ar urma să se încheie expertizele. În 2030 ar trebui să fie dat în funcțiune, după aproape 30 de ani

Ministerul Justiției: Nu a fost abandonat Palatul de Justiție din Sibiu. În 2026 ar urma să se încheie expertizele. În 2030 ar trebui să fie dat în funcțiune, după aproape 30 de ani

Lucrările de reabilitare ale Palatului de Justiție din Sibiu ar urma să se încheie în 2030, după 28 de ani de la emiterea primului studiu de fezabilitate necesar modernizării.

Ministerul Justiției a precizat pentru Turnul Sfatului că în bugetul din 2025 există bani pentru continuarea parcurgerii pașilor necesari pentru continuarea investiției. Astfel, în acest an ar urma să se termine două expertize, privind componentele artistice și consolidarea structurilor istorice.

Anul viitor, ar urma să se desfășoare procedura de avizare documentațiilor, iar apoi întregul proces se va desfășura între local și național. Administrația locală va emite acte necesare emiterii autorizațiilor de construire, iar guvernul ar urma să se ocupe de execuția lucrării. Totul, până în 2030, pentru că atunci expiră termenul în care pot fi cheltuiți banii împrumutați de la Banca Mondială pentru acest obiectiv.

Citește și Parcare subterană pentru Palatul Justiției: ruina din centrul orașului se întoarce doi ani în trecut, iar Justiția va fi dată în judecată

Ministerul Justiției susține că deocamdată se lucrează la hârtii.

”Au fost alocate fonduri în anul 2025 pentru derularea contractului de proiectare, acestea se regăsesc în Legea bugetului de stat, la capitolul 61.01 ”ordine publică și siguranță națională, titlul XIV ”cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă”, deoarece realizarea obiectivului de investiții (întâi proiectarea și ulterior execuția lucrărilor) este finanțată prin două acorduri de împrumut de la Banca Mondială, ultimul valabil până în decembrie 2030.

În anul 2025, obiectivele contractuale sunt de a finaliza cele 2 expertize, privind componentele artistice, respectiv consolidarea structurilor istorice și elaborarea Studiului de Fezabilitate.

Citește și:

După 21 de ani, din nou de la zero. Guvernul caută un consultant care să actualizeze documentația pentru reabilitarea Palatului Justiției

Ulterior elaborării, Studiul de Fezabilitate va fi supus unei proceduri complexe de avizare, care va depinde de toate instituțiile și autoritățile de pe plan local și central cu responsabilități în emiterea avizelor menționate de Primăria Sibiu în Certificatul de Urbanism pentru obținerea autorizației de construire.

La finalul acestei proceduri de avizare, indicatorii tehnico-economici vor fi supuși spre aprobarea Consiliului Interministerial de Avizare a Lucrărilor Publice și în final Guvernului, prin Hotărâre.

Derularea procedurii de avizare nu depinde în mare parte de Ministerul Justiției, dar dintr-o experiență anterioară similară, estimăm că procedura de avizare va putea demara în ultima parte a anului 2025 și se va putea finaliza în cursul anului 2026”, precizează Cătălina Stănescu, din partea Structurii de informare publică a Ministerului Justiției, într-un răspuns transmis redacției Turnul Sfatului.

Licitația pentru consultanță a început în noiembrie 2023

La sfârșitul anului 2023 Ministerul Justiției a început licitația pentru serviciile de consultanță necesare investiției, pentru acest obiectiv fiind accesate 100 de milioane de euro, împrumut de la banca Mondială.

”La solicitarea conducerii Ministerului Justiției, finalizarea lucrărilor la Tribunalul Sibiu a fost negociată cu Banca Mondială e inclusă în noul acord de împrumut ”Consolidarea bazelor pentru îmbunătățirea furnizării serviciilor judiciare", negociat în anul 2023 și aflat în procedură de ratificare în Parlament, în acest moment. Conform acestui acord de împrumut, aceste lucrări trebuie licitate și finalizate până cel mai târziu în decembrie 2030”, transmitea ministrul Justiției de la acea oră, Alina Gorghiu.

Președinta PNL Sibiu, Raluca Turcan, a anunțat în octombrie 2023 că șantierul de la Palatul de Justiție va fi deblocat în urma împrumutului luat de la BIRD.

 „Vreau să mulțumesc ministrului Justiției, Alina Gorghiu pentru demararea acestui proiect, o parte din banii care vor fi investiți în urma acordului cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare urmează să ajungă în Sibiu, la reabilitarea sediului Tribunalului. Lucrările de aici sunt începute în urmă cu mai mulți ani și sunt blocate din cauza birocrației, a greșelilor de proiectare și execuție și a lipsei banilor. Alocarea de fonduri va urgenta etapele rămase de desfășurat, iar actul de justiție în județul Sibiu va fi realizat într-un sediu modern, într-un timp rezonabil”, transmitea Turcan, prin intermediul unui comunicat de presă.

Citește și Alina Gorghiu: Licitația de la clădirea Tribunalului Sibiu ar putea dura între 5 și 6 luni. Ar putea fi gata până în 2030

”Reabilitarea” de 28 de ani

Proiectul de reabilitare a Palatului Justiției a început în 2002, când a fost aprobat primul studiu de fezabilitate. Lucrările au început în 2011 și au fost întrerupte prin rezilierea contractului în 2019. De menționat că lucrările erau finanțate tot printr-un acord de împrumut semnat cu Banca Mondială, care a fost prelungit și s-a încheiat înainte ca Ministerul Justiției să reușească să finalizeze reabilitarea Palatului Justiției.

Un nou studiu de fezabilitate a fost dat în lucru anul trecut, dar contractul a fost reziliat anul acesta după ce reprezentanții magistraților au cerut și amenajarea unei parcări subterane, printre alte solicitări suplimentare.

Practic, proiectul de reabilitare se află din nou în faza incipientă a angajării unei firme care să întocmească studiul de fezabilitate.

În tot acest timp, Tribunalul și Judecătoria Sibiu funcționează într-o clădire închiriată pe str. Ocnei pentru aproximativ 80.000 de euro pe lună.

Foto: Turnul Sfatului/Silvana Armat

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Nicu S

Acum 1 lună

Blestemele si nedreptățile făcute în timp duc la nefinalizarea lucrării..sa nu uitam că în sala 100, au fost judecați partizanii grupării Ogoranu, multă nedreptate...
Raspunde

Alzara 1918

Acum 1 lună

Tot acolo a fost judecat procesul Grupului Dabija soldat cu condamnarea la moarte a tuturor membrilor săi executați și îngropați în marginea sudică a Cimitirului Comunal . Un monument ridicat de foștii deținuți politic ne amintește jertfa .
Raspunde

Statul esuat roman

Acum 1 lună

Pe incompetentii astia ,nu i-as tine in mica mea afacere,nici sa mature pe strada in fata casei….nici asta nu ar fii in stare… Si uite asa cresc in sondaje,de alde “Petre Ispirescu”….adica georgesti,simioni sau sosoci
Raspunde

Alzara 1918

Acum 1 lună

Nu înțeleg de ce atâta grabă !
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 lună

"Romania educata" Asta inseamna abandonat, nu am zis ca a fost abandonat pentru totdeauna.
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 lună

Guvernul trebuie dat in judecata si amendat de primarie.
Raspunde

Uncas

Acum 1 lună

Una dintre marile eșecuri ale Sibiului alături de bazinul Olimpia, piețele agroalimentare, traficul de la orice ieșire din oraș, lipsa terenurilor de sport pentru sport de masă.
Raspunde

Dedicații, ministere, afaceri...

Acum 1 lună

Palatul de Justiție din Oradea, realizat cam in aceeași perioadă și puțin mai mare, a putut fi reabilitat și asta de acum multi ani. Acolo cum de s-au putut!?!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus