Au fost făcute publice alte 18 străzi din totalul de 77 pe care parcarea urmează să devină cu plată. Serviciul Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public din Sibiu a atribuit un contract de elaborare a documentației tehnice necesare obținerii avizelor pentru extinderea parcărilor cu plată.
Contractul, în valoare de 78.600 de lei, a fost atribuit prin achiziție directă firmei NEO PLAN, cu sediul în Sibiu. Aceasta va realiza studii topografice și va întocmi documentațiile necesare pentru avizarea proiectului de către Poliția Rutieră și Comisia de Circulație a Primăriei Sibiu.
Astfel, extinderea parcărilor cu plată vizează străzile Andrei Șaguna, Armelor, Constituției, Croitorilor, Dogarilor, Felinarului, Funarilor, Pânzarilor, Plopilor, Rotarilor, Săpunarilor, Târgul Fânului, Târgul Peștelui, Târgul Vinului, Turnului, Valea Mare, Victor Tordosan și Zidului.
Amintim că până la finalul lui 2025, aproape 80 de străzi vor fi incluse în sistemul parcărilor cu plată, atât în zona centrală și adiacent acesteia, cât și în zonele Hipodrom, str. Moldoveanu, Trei Stejari și str. Autogării.
Concomitent cu aceste demersuri, autoritățile locale ne-au transmis anterior că urmează să inițieze în luna februarie și o procedură de achiziție pentru 43 de parcometre care vor fi instalate în teren în zonele în care se va institui parcarea cu plată.
„De asemenea, aplicația Parcare Sibiu va fi actualizată pentru a include și aceste spații noi, permițând plata și prin acest instrument”, punctează instituția.

Cu roșu – cele 18 străzi propuse pentru parcare cu plată; cu verde – cele 5 străzi propuse în noiembrie
În luna noiembrie 2024, reprezentanții municipalității au anunțat intenția pentru extinderea parcărilor cu plată pe cinci străzi din Orașul de jos: Liviu Rebreanu, Nicolae Teclu, Pielarilor, Pietrarilor și Nouă.
Precizăm că, în prezent, la est de strada Ocnei parcările sunt cu plată numai pe 9 Mai, respectiv Ocnei.
Amintim că la începutul acestei luni Primăria Sibiu a propus scumpirea parcărilor în întreg orașul cu 50%: trei lei pe oră în zona A, 15 lei pe zi, 225 de lei pe lună. Prin SMS și aplicație va fi mai ieftin. Reprezentanții Primăriei Sibiu arată că de la ultima indexare a tarifelor de parcare în oraș au trecut aproape șapte ani, motiv pentru care propun actualizarea acestor tarife cu indicele de inflație.
Tot cu 50% urmează să crească de la 1 martie 2025 și prețurile abonamentelor. Cei care solicită abonament de riveran (abonament pentru persoanele fizice care locuiesc pe străzile respective) vor trebui să plătească 23 de lei pe lună, față de 15 lei în prezent.
Amintim că ultima extindere a parcărilor cu plată în Sibiu a avut loc la sfârșitul anului 2022, atunci când Primăria a anunțat că începând cu data de 1 decembrie 2022 parcările publice de pe bulevardul Mihai Viteazu (tronsonul cuprins între strada Nicolae Iorga și strada Rahovei) și cele de pe Calea Dumbrăvii (tronsonul cuprins între Bulevardul Mihai Viteazu și strada Siretului) se vor putea ocupa contra cost. Mai mult de jumătate de an automatele de parcare au stat nefolosite, acestea devenind funcționale în martie acest an.
În prezent, parcările cu plată din Sibiu sunt organizate în patru zone tarifare: A, B, C și D. Acestea acoperă atât străzi din centrul istoric, cât și din alte părți ale orașului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
14 răspunsuri
-
Întrebare pentru onor primăria noastră!! Pentru riveranii din zonele de blocuri, când se va institui un sistem de parcare cu plată tip abonament???!! Fiindcă așa a promis Primăria acu doi ani. A și fost pus în dezbatere publică. Știe Primăria că suntem singurul oraș de mărime corespunzătoare, fără un astfel de program de parcare???!!
-
Alternativă la parcarea cu plată ar fi ridicarea tuturor mașinilor parcate pe trotuare.
Din moment ce sunt mii de mașini parcate haotic asta înseamnă că costul ținerii unei mașini este mai mic decât costurile din Occident.
Vreți Occident plătiți asigurări parcări combustibil la prețuri occidentale în felul ăsta o să scadă și numărul accidentelor iar dacă banii se bagă în prevenție se vor salva zeci de vieți umane.-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Str Rennes? Str Justitiei? De ce nu sunt introduse parcari cu plata? E un dezastru cu parcarea pe aceste 2 strazi, in curand o sa iasa cu bataie. Locuiesc pe str Rennes si nu am intrare in curte. Aceasta strada este ocupata de la 8-17 de luni-vineri de aceleasi masini ale angajatilor de la firmele din zona. Isi arunca masinile la 8 dimineata si acolo raman pana seara. In conditiile astea sa te fereasca dzeu sa ai bagaje sau copii, esti mancat… Multumim Fodor si sasilor din CL.
-
Prioritizati construirea pistelor prin oras pentru cresterea mobilitatii urbane! Asta e critic pentru acest oras din ce in ce mai sufocat de masini. Oamenii au nevoie de alternative sigure la mersul cu masina. Prin orientarea spre agrement, incurajati in continuare folosirea automobilelor inutil de mult, in timp ce folosirea bicicletei va ramane doar o activitate de weekend pentru majoritatea.
Mai bine proiectati (si realizati) legatura cu Zona Ind. Vest. Ar fi ceva mult mai util. -
Pentru astia de mai sus. Eu is unul din aia veniti din alte judete,care nu plateste impozit pe masina in Sibiu. Care oricum ar fi vreo 12 lei,ca e hibrid. Dar pe langa asta,compania la care lucrez varsa bani in oras,prin taxe si impozite platite pentru mine ca si angajat,eu imi fac multe din cumparaturile saptamanale la Trans agape,Simpa si la carmangeiile din oras. E suficient? Probabil nu,dar asta nu mai e problema mea.
La mine la bloc,in parcare, din 40 de masini,15-20 se muta constant. Multe exact alea din alte judete. Daca nu credeti,iesit de verificati azi,dupa zapada. Se vede cel mai clar.
Cand primarii au dat autorizatii sa se construiasca 3-4 hoteluri in centru fara parcari,a fost ok,nu? Toata lumea a fost bucuroasa ca uite,se investeste in oras. La golden gulip,are ala 0 aka ZERO locuri de parcare. Si are cat? 100 de camere? Vesnic aglomerat pe scoala de inot si somesului.
Pe vechea cazarma,daca a vrut Ramada hotel s-a putut,nu? Pe zidurile alea de peste drum de ce nu se poate face o parcare cu 7 etaje? Ca e patrimoniu? La Teatru? La gara? La Dioda? In Hipodrom de ce s-a putut?
Ura de care dati dovada in comentarii arata de ce orasul ramane pe loc. Pentru ca cei care ne si va conduc,sunt oglinda. Lucrurile se misca mult prea greu. Lipsa scolilor,gradinitelor, parcarilor,a pasajelor,a coridoarelor de mobilitate si a lucrurilor necesare penteu imbaunatatirea vietii tuturor cetatenilor vor bloca acest oras minunat. Si nu,stadionul folosit o data pe luna,hai de dou ori nu e pentru toti.
Pistele,parcurile,lacul lui Binder,starnd,patinoar,bazin astea le foloseste toata lumea.
La Baile populare abia prinzi un loc.
Parcarea in zona centrala nu trebuie sa fie 2 lei pe ora. Nu,tre sa fie minim 10 lei pe ora. Sa te invite la o plimbare de 10 minute pe jos sau una cu tranaportul in comun. Ca sa nu isi mai lase unii cu zilele masinile.Dar alternativele lipsesc. Si oamenii au treaba in zonele centrale,ca ce sa vezi,acolo is institutiile. Anaf,Primarie,consiliu,prefectura,permise,buletine,pasapoatmrte etc. Si daca ajungi de la Saliste si vrei sa lasi masina pe Alba Iulia,unde o lasi sa iei autobuzu pana in centru?
Parcari pe intrarile in oras cu bilet inclus. O varianta,nu neaprat o solutie. Politistii locali la patrulat.
Personal accesul in zona istorica ar trebui limitat,permis doar riveranilor si pentru marfa.
Restu,adio!Si da,transportul in comun e curat,la timp si aproape iti poti regla ceasu dupa el.
Semnat,un calator frecvent.
-
Pe Turnului, Tg Vinului, Tg Pestelui sunt o gramada de locuri de parcare deja cu plata. Oe Saguna sunt cateva locuri de parcare in fata Prefecturii, unde parcheaza ei! Va bateti joc de noi? Platiti un studiu sa ce? Nu va mai duce capul?? Pentru ce v-am ales? Iesiti de dupa birou si observati realitatea din teren, stati numai la caldura. Comisiile alea de toate felurile din primarie ce pazesc?
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
spre deosebire de sleahta de haurista, plina de intelectuali si oameni perfect capabil de un dialog bazat pe argumente si…
Așa-ți zice tikitakatoaka propagandiștilor rusnaci? Ai multă minte dacă muști, neumanne 🙂
Un eveniment aparte. Dacă nu se fofila Burli anul trecut s-o mute la Arad, că juca H’stadt, era și mai…
manea de postac
Da nu s-a mutat în afara orașului, nu mai veni la Sibiu












Lasă un răspuns