Marţi,
25.03.2025
Innorat
Acum
11°C

HARTĂ Extinderea parcărilor cu plată în Sibiu: încă 18 străzi propuse, printre care Constituției, Șaguna și Armelor. Acestea se adaugă altor cinci străzi anunțate anul trecut

HARTĂ Extinderea parcărilor cu plată în Sibiu: încă 18 străzi propuse, printre care Constituției, Șaguna și Armelor. Acestea se adaugă altor cinci străzi anunțate anul trecut

Au fost făcute publice alte 18 străzi din totalul de 77 pe care parcarea urmează să devină cu plată. Serviciul Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public din Sibiu a atribuit un contract de elaborare a documentației tehnice necesare obținerii avizelor pentru extinderea parcărilor cu plată.

Contractul, în valoare de 78.600 de lei, a fost atribuit prin achiziție directă firmei NEO PLAN, cu sediul în Sibiu. Aceasta va realiza studii topografice și va întocmi documentațiile necesare pentru avizarea proiectului de către Poliția Rutieră și Comisia de Circulație a Primăriei Sibiu.

Astfel, extinderea parcărilor cu plată vizează străzile Andrei Șaguna, Armelor, Constituției, Croitorilor, Dogarilor, Felinarului, Funarilor, Pânzarilor, Plopilor, Rotarilor, Săpunarilor, Târgul Fânului, Târgul Peștelui, Târgul Vinului, Turnului, Valea Mare, Victor Tordosan și Zidului.

Amintim că până la finalul lui 2025, aproape 80 de străzi vor fi incluse în sistemul parcărilor cu plată, atât în zona centrală și adiacent acesteia, cât și în zonele Hipodrom, str. Moldoveanu, Trei Stejari și str. Autogării.

Concomitent cu aceste demersuri, autoritățile locale ne-au transmis anterior că urmează să inițieze în luna februarie și o procedură de achiziție pentru 43 de parcometre care vor fi instalate în teren în zonele în care se va institui parcarea cu plată.

„De asemenea, aplicația Parcare Sibiu va fi actualizată pentru a include și aceste spații noi, permițând plata și prin acest instrument”, punctează instituția.

Cu roșu - cele 18 străzi propuse pentru parcare cu plată; cu verde - cele 5 străzi propuse în noiembrie

În luna noiembrie 2024, reprezentanții municipalității au anunțat intenția pentru extinderea parcărilor cu plată pe cinci străzi din Orașul de jos: Liviu Rebreanu, Nicolae Teclu, Pielarilor, Pietrarilor și Nouă.

Citește și: Până la finalul anului, parcările cu plată se vor extinde pe 77 de străzi din Sibiu. Primele modificări încep în Orașul de Jos

Precizăm că, în prezent, la est de strada Ocnei parcările sunt cu plată numai pe 9 Mai, respectiv Ocnei.

Amintim că la începutul acestei luni Primăria Sibiu a propus scumpirea parcărilor în întreg orașul cu 50%: trei lei pe oră în zona A, 15 lei pe zi, 225 de lei pe lună. Prin SMS și aplicație va fi mai ieftin. Reprezentanții Primăriei Sibiu arată că de la ultima indexare a tarifelor de parcare în oraș au trecut aproape șapte ani, motiv pentru care propun actualizarea acestor tarife cu indicele de inflație.

Tot cu 50% urmează să crească de la 1 martie 2025 și prețurile abonamentelor. Cei care solicită abonament de riveran (abonament pentru persoanele fizice care locuiesc pe străzile respective) vor trebui să plătească 23 de lei pe lună, față de 15 lei în prezent.

Citește și: Viitorul PUG al Sibiului are raportul consultării publice: lipsa parcărilor, a spațiilor verzi și numărul mare de mașini sunt principalele probleme ale sibienilor

Amintim că ultima extindere a parcărilor cu plată în Sibiu a avut loc la sfârșitul anului 2022, atunci când Primăria a anunțat că începând cu data de 1 decembrie 2022 parcările publice de pe bulevardul Mihai Viteazu (tronsonul cuprins între strada Nicolae Iorga și strada Rahovei) și cele de pe Calea Dumbrăvii (tronsonul cuprins între Bulevardul Mihai Viteazu și strada Siretului) se vor putea ocupa contra cost. Mai mult de jumătate de an automatele de parcare au stat nefolosite, acestea devenind funcționale în martie acest an.

În prezent, parcările cu plată din Sibiu sunt organizate în patru zone tarifare: A, B, C și D. Acestea acoperă atât străzi din centrul istoric, cât și din alte părți ale orașului.

Citește și: Primăria se joacă cu sibienii: ghiciți de ce nu a fost construită nicio parcare în zona centrală a orașului

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 4457

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

14 comentarii

Teleche Constantin

Acum 1 lună

Întrebare pentru onor primăria noastră!! Pentru riveranii din zonele de blocuri, când se va institui un sistem de parcare cu plată tip abonament???!! Fiindcă așa a promis Primăria acu doi ani. A și fost pus în dezbatere publică. Știe Primăria că suntem singurul oraș de mărime corespunzătoare, fără un astfel de program de parcare???!!
Raspunde

Sibiu.Adrian

Acum 1 lună

Sunt de acord cu tine, nu este normal sa vina altii din alte orase sa ocupe parcarile din Sibiu si sa nu plateasca impozitu pentru masina in Sibiu, toti vor drepturi dar obligatii nimeni, ori vin fara masina ori nu mai vin deloc aici.
Raspunde

Domnia costă

Acum 1 lună

Alternativă la parcarea cu plată ar fi ridicarea tuturor mașinilor parcate pe trotuare. Din moment ce sunt mii de mașini parcate haotic asta înseamnă că costul ținerii unei mașini este mai mic decât costurile din Occident. Vreți Occident plătiți asigurări parcări combustibil la prețuri occidentale în felul ăsta o să scadă și numărul accidentelor iar dacă banii se bagă în prevenție se vor salva zeci de vieți umane.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 1 lună

Alternativa ar fi extinderea interzicerii parcarii în centru
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

170000 de sobe în circulație

Acum 1 lună

170000 de cazane poluează.
Raspunde

Sparrow

Acum 1 lună

Greta, tu esti?
Raspunde

Kokos

Acum 1 lună

Hmm , parcare cu plata pe Saguna ???
Raspunde

Forest Gump

Acum 1 lună

Str Rennes? Str Justitiei? De ce nu sunt introduse parcari cu plata? E un dezastru cu parcarea pe aceste 2 strazi, in curand o sa iasa cu bataie. Locuiesc pe str Rennes si nu am intrare in curte. Aceasta strada este ocupata de la 8-17 de luni-vineri de aceleasi masini ale angajatilor de la firmele din zona. Isi arunca masinile la 8 dimineata si acolo raman pana seara. In conditiile astea sa te fereasca dzeu sa ai bagaje sau copii, esti mancat… Multumim Fodor si sasilor din CL.
Raspunde

Adrian

Acum 1 lună

Prioritizati construirea pistelor prin oras pentru cresterea mobilitatii urbane! Asta e critic pentru acest oras din ce in ce mai sufocat de masini. Oamenii au nevoie de alternative sigure la mersul cu masina. Prin orientarea spre agrement, incurajati in continuare folosirea automobilelor inutil de mult, in timp ce folosirea bicicletei va ramane doar o activitate de weekend pentru majoritatea. Mai bine proiectati (si realizati) legatura cu Zona Ind. Vest. Ar fi ceva mult mai util.
Raspunde

Luca

Acum 1 lună

Vrem parcare cu plata pe strazile : Negoi, Hegel, Titulescu ! La fel cum este si Stefan cel Mare .
Raspunde

T.

Acum 1 lună

ar trebui ca toti banii incasati din parcari sa fie cheltuiti doar pentru spatii verzi, si planatari de copaci si vegetatie in orasul asta prafuit si poluat.
Raspunde

Mesterul dupe net

Acum 1 lună

Pentru astia de mai sus. Eu is unul din aia veniti din alte judete,care nu plateste impozit pe masina in Sibiu. Care oricum ar fi vreo 12 lei,ca e hibrid. Dar pe langa asta,compania la care lucrez varsa bani in oras,prin taxe si impozite platite pentru mine ca si angajat,eu imi fac multe din cumparaturile saptamanale la Trans agape,Simpa si la carmangeiile din oras. E suficient? Probabil nu,dar asta nu mai e problema mea. La mine la bloc,in parcare, din 40 de masini,15-20 se muta constant. Multe exact alea din alte judete. Daca nu credeti,iesit de verificati azi,dupa zapada. Se vede cel mai clar. Cand primarii au dat autorizatii sa se construiasca 3-4 hoteluri in centru fara parcari,a fost ok,nu? Toata lumea a fost bucuroasa ca uite,se investeste in oras. La golden gulip,are ala 0 aka ZERO locuri de parcare. Si are cat? 100 de camere? Vesnic aglomerat pe scoala de inot si somesului. Pe vechea cazarma,daca a vrut Ramada hotel s-a putut,nu? Pe zidurile alea de peste drum de ce nu se poate face o parcare cu 7 etaje? Ca e patrimoniu? La Teatru? La gara? La Dioda? In Hipodrom de ce s-a putut? Ura de care dati dovada in comentarii arata de ce orasul ramane pe loc. Pentru ca cei care ne si va conduc,sunt oglinda. Lucrurile se misca mult prea greu. Lipsa scolilor,gradinitelor, parcarilor,a pasajelor,a coridoarelor de mobilitate si a lucrurilor necesare penteu imbaunatatirea vietii tuturor cetatenilor vor bloca acest oras minunat. Si nu,stadionul folosit o data pe luna,hai de dou ori nu e pentru toti. Pistele,parcurile,lacul lui Binder,starnd,patinoar,bazin astea le foloseste toata lumea. La Baile populare abia prinzi un loc. Parcarea in zona centrala nu trebuie sa fie 2 lei pe ora. Nu,tre sa fie minim 10 lei pe ora. Sa te invite la o plimbare de 10 minute pe jos sau una cu tranaportul in comun. Ca sa nu isi mai lase unii cu zilele masinile.Dar alternativele lipsesc. Si oamenii au treaba in zonele centrale,ca ce sa vezi,acolo is institutiile. Anaf,Primarie,consiliu,prefectura,permise,buletine,pasapoatmrte etc. Si daca ajungi de la Saliste si vrei sa lasi masina pe Alba Iulia,unde o lasi sa iei autobuzu pana in centru? Parcari pe intrarile in oras cu bilet inclus. O varianta,nu neaprat o solutie. Politistii locali la patrulat. Personal accesul in zona istorica ar trebui limitat,permis doar riveranilor si pentru marfa. Restu,adio! Si da,transportul in comun e curat,la timp si aproape iti poti regla ceasu dupa el. Semnat,un calator frecvent.
Raspunde

Andreea

Acum 1 lună

Pe Turnului, Tg Vinului, Tg Pestelui sunt o gramada de locuri de parcare deja cu plata. Oe Saguna sunt cateva locuri de parcare in fata Prefecturii, unde parcheaza ei! Va bateti joc de noi? Platiti un studiu sa ce? Nu va mai duce capul?? Pentru ce v-am ales? Iesiti de dupa birou si observati realitatea din teren, stati numai la caldura. Comisiile alea de toate felurile din primarie ce pazesc?
Raspunde

Cornel Opinceanu

Acum 1 lună

Aveti ce ati votat, nu va mai plangeti! Hai cu dislikeurile, ca stiti ca am dreptate, stresatilor!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus