Senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu atrage atenția asupra faptului că Sibiul funcționează, din punct de vedere urbanistic, de aproximativ cinci ani, cu ajutorul unui Plan Urbanistic General expirat. Aceasta cere noi consultări de la cei care au elaborat noul PUG al Sibiului.
„Putem spune că trăim un paradox, adică proiectul PUG-ului Sibiului devine din ce în ce mai slab pe măsură ce se apropie de final când, de fapt, ar trebui să devină din ce în ce mai bun și observăm asta din reacția publicului, a specialiștilor, a investitorilor. Practic, am căzut din lac în puț cu noul PUG pentru că eram deja copleșiți de problemele vechiului PUG și acum în loc să le rezolvăm cu acest nou PUG vedem că apar unele noi, unele din păcate și mai mari.
Cred că oamenii trebuie să înțeleagă că un PUG nu este un moft și un document pe hârtie, el este un fel de constituție urbanistică a unui oraș dacă vreți, este extrem de important să fie foarte bine făcut și să servească intereselor cetățenilor și nu pe cele ale unui grup restrâns. Este și mai grav dacă nu servește nimănui și doar încurcă sau blochează dezvoltarea orașului”, a transmis aceasta într-un clip video postat pe pagina ei de facebook.
Ce probleme identifică Ruxandra Cibu Deaconu în proiectul PUG-ului
După discuții cu arhitecți și cu urbaniști pe marginea acestui proiect vital pentru Sibiu și după ce a participat la consultări, senatoarea a identificat mai multe probleme care ar putea contribui negativ la dezvoltarea orașului.
„Concluzia pe care o pot trage în acest moment este că ne aflăm într-un mic haos și vinovații nu sunt în niciun caz cetățenii Sibiului. (…) Eu am văzut o listă lungă de probleme, dacă mă opresc doar la sesizările făcute de cetățeni, care se lovesc zi de zi de problemele de urbanism pe care un PUG ar trebui să le rezolve, pot să spun, de exemplu, că avem o mare necunoscută legată de zona verde a Sibiului. Care nu a fost, nu este și din păcate nu va fi o prioritate cu adevărat în noul plan urbanistic general. (..)
Apoi, modul în care au fost abordate extinderile de intravilan, soluțiile propuse pentru unele din cartiere, toate cred eu că reprezintă probleme nerezolvate”, a mai spus ea.
Noi consultări
Senatoarea cere astfel noi consultări cu elaboratorii PUG-ului, aducând drept exemplu negativ „un PUG care să ne amintească cu tristețe de Cartierul Arhitecților din Cisnădie”.
„După această etapă de primă consultare publică, după ce echipa care elaborează PUG-ul a răspuns la sesizările și observațiile primite, atât din partea cetățenilor, cât și din partea Organizației Profesionale care este OAR Sibiu – Vâlcea ar trebui organizată o nouă consultare publică prin care elaboratorii PUG-ului să ne arate, să vedem cum au integrat aceste observații, sesizări, dacă le-au integrat. Nu s-a mai făcut o astfel de consultare și acum înțeleg că nici după observațiile care vor fi primite de la instituțiile avizatoare nu se va mai face o astfel de consultare. Mie tare mi-e teamă că Sibiul va primi un PUG care să ne amintească cu tristețe sau cu groază aș spune, de Cartierul Arhitecților din Cisnădie.
Cred că lucrurile sunt într-o fază destul de avansată, dar cred că încă mai putem opri un dezastru care ne va afecta tuturor viețile, nu doar unora sau altora. Cred că o nouă dezbatere publică împreună cu arhitecții din OAR, cu alți urbaniști, ar putea să conducă la soluții care să repare o parte din erorile și problemele constatate, înainte ca asta să fie prea târziu”, a concluzionat ea.
Foto: Turnul Sfatului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
6 răspunsuri
-
Găvo „proiecteaza”…cONSILIU LOCAL ….voteaza,de cetateni pe cine „intereseaza”(cine incaseaza…).
In Terezian (ACUMA -cel mai poluat cartier) facem blocuri zona Flaro,Amylon,Independenta,Libertatea desi cartierul nu are o zona verde conform normelor…(chiar si de bun simt!).
Multumiri in numele generatiilor viitoare !
( culmea nepriceputii aproba,smecherii profita si „prostii …plateste ” ! ) -
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Pentru cine se mai construiesc blocuri dacă generația DECREȚEILOR (cea mai numeroasă) incepe să dispară? Au în plan să aducă imigranți sub pretextul lipsei forței de muncă (import din țări occidentale) sau să depopuleze zone cu pământuri agricole? Nu vedem ce probleme crează imigranții in Occident?
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
După atâția ani, tot nu s-a găsit o soluție de compromis…Pe de o parte, proprietarul are tot dreptul să construiască…
Nu e „unul din cele mai mari monumente ale sasilor” , ci ale maghiarilor. Maghiarii sunt reformati, sasii sunt luterani.…
Cu toatá stima si tot respectul, dar au pus steagul tricolor invers… Aveau un metru mai sus, modelul cum trebuia…
Istorie zero,cunostiinte zero,sovinism maxim.Cand noi edificam aici,unii erau in smarcuri nordice iar altii in nisipuri mongole.Acum 1000 DE ANI apar…
De ce vreti sa-i robotizati, sa scoateti din ei niste roboti androizi umanoizi ? Lasati copiii sa fie copii, sa-si…













Lasă un răspuns