Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Proiect imobiliar pe Coralului: 25% de spații verzi, peste 300 de apartamente, peste 500 de locuri de parcare. S-a încheiat consultarea publică

Ion Surdu
17
strada-varsovia-9-8axe

S-a încheiat consultarea publică pentru proiectul imobiliar care urmează să transforme zona străzii Coralului din Sibiu, prin reconversia unei suprafețe de 10,4 hectare din zonă industrială în zonă rezidențială cu servicii și dotări aferente. Documentația urbanistică a fost elaborată de S.C. Lumi & Comp S.R.L. pentru beneficiarul Global Residence 4ALL S.R.L. Mai multe observații au transmis cei care s-au interesat de proiect, iar pe site-ul primăriei au fost publicate răspunsurile proiectantului.

Publicitate
Publicitate

Supraaglomerarea și infrastructura rutieră

Unul dintre principalele motive de îngrijorare ale locuitorilor a fost posibilitatea ca noul proiect să ducă la supraaglomerarea zonei. În răspunsul oficial, proiectantul subliniază că, în prezent, doar 30% din lungimea străzii Coralului este ocupată de construcții. „Astfel este rezonabil să considerăm că zona nu este supraaglomerată”, spun aceștia. Se propune, totodată, lărgirea străzii Coralului la 17 metri și crearea unei noi artere cu aceeași amprentă, asigurând astfel o mai bună conexiune între strada Ogorului și Calea Șurii Mici. De asemenea, sunt planificate piste pentru biciclete.

Precizăm că strada Coralului vine în prelungirea noii străzi inaugurate în zona de vest, Varșovia, la intersecție cu Ogorului și continuă până în Calea Șurii Mici, fiind paralelă cu Frigoriferului.

Proiect imobiliar pe Coralului: 25% de spații verzi, peste 300 de apartamente, peste 500 de locuri de parcare. S-a încheiat consultarea publică

Accesibilitatea pentru mașinile de intervenție

O altă preocupare menționată de unul dintre sibieni a vizat timpul de intervenție al serviciilor de urgență. Proiectantul susține că modernizarea infrastructurii rutiere și noile conexiuni vor îmbunătăți considerabil accesul rapid al ambulanțelor și echipajelor de pompieri.

Poluare, număr de apartamente, parcări

În ceea ce privește impactul asupra mediului, proiectantul promite că viitoarele clădiri carese vor construi se vor alinia standardelor nZEB (nearly zero energy building), ceea ce înseamnă că viitoarele locuințe vor avea un consum de energie aproape nul și vor utiliza în proporție de minimum 30% surse regenerabile. De asemenea, proiectul prevede ca 65% dintre locurile de parcare să fie subterane, pentru a reduce impactul vizual și poluarea. Suprafața alocată spațiilor verzi va fi de peste 25%, iar zonele de retragere față de aliniamente vor fi plantate în proporție de minimum 60% cu vegetație medie și înaltă, se mai precizează în răspuns.

Modernizarea străzilor și locuri de recreere

Într-o altă sesizare, un alt sibian care a transmis observațiile sale se referă la o serie de alte aspecte. spre exemplu, acesta s-a interesat de modernizarea străzilor din zonă. Pentru asigurarea unei infrastructuri moderne, proiectul prevede asfaltarea și amenajarea străzilor cu două benzi de circulație de câte 3,5 metri pe sens, trotuare, piste pentru biciclete și spații verzi cu locuri de parcare intercalate, spune proiectantul. În plus, zona va beneficia de două locuri de joacă, o pistă de alergare și o zonă de fitness:

Publicitate

„Vor fi amenajate spaţii verzi cu o suprafață de 7416 mp, respectiv în proporție de 25,82% din suprafața zonei regelementate, două locuri de joacă cu o suprafaţă de 512 mp și o zonă de fitness cu pistă pentru alergare. Aceste dotări sunt prevăzute pentru asigurarea unei locuiri cu un nivel de înaltă calitate, care depășesc cerinţele minime prevăzute în P.U.G. Sibiu, respectiv spații libere de folosinţă comună (locuri de joacă, spaţii verzi plantate şi amenajate de folosință generală, alei pietonale) în proporţie minimă de 10% din suprafaţa construită desfăşurată”, se precizează în răspuns.

Locuri de parcare și transport public

Întrebați despre numărul locurilor de parcare, proiectanții au răspuns că documentația prevede crearea a 551 locuri de parcare, dintre care 329 vor fi subterane, iar 222 la sol – pentru un număr total de 335 de apartamente menționate în document.

În ceea ce privește transportul public și modernizarea trecerii peste calea ferată dinspre strada Ogorului, alte subiecte menționate în sesizări, proiectantul precizează că acestea nu intră în sfera documentației.

Siguranță, iluminat public și gestionarea deșeurilor

Despre iluminatul public se menționează că planul urbanistic prevede modernizarea acestuia. În ceea ce privește deșeurile, proiectantul spune că vor fi amenajate șase platforme pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

Dezvoltări și infrastructură socială

Întrebați despre infrastructura socială care este avută în vedere pentru viitorul proiect, proiectanții s-au referit la servicii aferete funcţiunii de locuire, respectiv „servicii de proximitate, zonă fitness cu pistă de alergare, locuri de joacă, piste pentru biciclişti care vor aduce beneficii tuturor locuitorilor din zonă și vecinătate”.

Planul urbanistic zonal pentru proiectul de pe Coralului reglementează strict zona inclusă în proiect, iar orice altă dezvoltare ulterioară va necesita documentații și avize separate.

Amintim că informații despre intenția de a dezvolta o nouă zonă imobiliară pe Coralului au apărut încă în anul 2019. Planul Urbanistic Zonal pentru această zonă a fost aprobat atunci în Consiliul local, documentul având în vedere transformarea zonei din una în regim industrial în una centrală, unde se vor putea construi locuințe, birouri, spații comerciale.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

17 răspunsuri

  1. Avatar Trotineta
    Trotineta

    Marea criză economică ce va veni în foarte scurt timp va bubui și această bulă imobiliară și odată cu ea pe cei care își îngrașă cu nesimțire gușa.
    Proiectele ce încep acum sunt sortite eșecului, peste puțini ani nici corporatistul cel mai îndestulat astăzi nu-și va mai permite măcar o garsonieră. Iar în aceste blocuri care vor fi începute și niciodată terminate vor locui boschetarii, tot mai mulți și mai mulți.
    Stați numai și vedeți. După 100 de ani istoria se repetă…

    32
    20
    1. Avatar @ trotineta
      @ trotineta

      Crizele economice sunt ciclice și normale , criza naște oportunități și șansa unora de a se îmbogăți , dacă ești sigur ca va fi cum propovaduiesti tu, fa cash-out din tot ceea ce deții acum și vei avea oportunitatea de a cumpăra la sub jumătate de preț asa cum speri tu!! Doar ca pentru o analiză completă ai nevoie de mult mai multe informații , pentru a scădea piața imobiliară conform speranțelor tale ar trebui să fie supraoferta de imobile , ori cel puțin în Sibiu nu e cazul … Așa ca poți să speri , dar nu se va întâmpla!

      12
      14
    2. Avatar @ trotineta
      @ trotineta
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      9
      16
    3. Avatar @@@ trotineta
      @@@ trotineta
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      3
      10
  2. Avatar R
    R

    O gradinita? O scoala pentru 300 apartamente? nimic?

    50
    19
    1. Avatar Barosanu
      Barosanu

      Doar pe Turnul Sfatului un comentariu ce duhnește a analfabetism funcțional poate primi 24 de aprecieri (cine se-aseamănă, se-adună). Cum bine a explicat un tip mai jos, nu e treaba dezvoltatorului să facă școli și grădinițe, ci a autorităților locale.

      41
      20
    2. Avatar Hermannstädter
      Hermannstädter

      @barosanu și @@oxigen… sunteți exemplu viu că în Sibiu există analfabetism funcțional. Nimeni nu a căutat vina la dezvoltători, chiar dimpotrivă, toată lumea dă vina politicienilor și consiliilor locale…. dar voi o țineți pe a voastră și aveți impresia că ați inventat roata. Mare e gradina lui Dumnezeu….:-))))

      13
      3
    3. Avatar @hermanstadter
      @hermanstadter
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      4
      8
  3. Avatar Sibiu.Adrian
    Sibiu.Adrian

    Veniti sa vedeti cum arata Varsovia, este plina de noroi pentru ca Fodor a facut strada Varsovia si Ogorului nu, am trimis 3 sesizari ca sa vina sa curete strada Varsovia si nu au venit,bataie de joc si din partea Primariei si din partea celor de la Soma.

    36
    7
    1. Avatar Un sibian
      Un sibian

      fara suparare, chiar te-ai gandit ca vine cineva sa curete?

      6
      5
  4. Avatar Oxigen
    Oxigen
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    46
    61
    1. Avatar @oxigen
      @oxigen

      Stimate domn, e timpul să depășiți mentalitate comunistă cu ura față de inițiativa privată și să înțelegeți ca asigurarea de spații verzi , școli și grădinițe sunt în sarcina autorităților locale care incaeeaza taxe și impozite exact pentru aceste lucruri , ele nu pot fi impuse dezvoltatorilor !!! Da, un dezvoltator poate fi obligat prin PUZ sa asigure o parte din teren pentru dezvoltarea acestora și e care să-l cedeze primăriei , dar nu să facă o școală pe banii lui , cei care dezvoltă școli private sunt școli cu taxe , nicidecum publice, gratuite. Încercați să lăsați la o parte ura pentru cei care au inițiativă de a construi, și dacă considerați ca e așa de facil, intrați și dvs în acest business , e o piață liberă și puteți să vă puneți în practică ideile , faceți un cartier cu parcuri, școli , grădinițe gratuite , cu siguranță veți fi apreciat pentru asta . Vă doresc spor la treabă !!

      42
      44
  5. Avatar Hermann Stadt
    Hermann Stadt

    Apartamente tip camera hotel.Bine,apartamente e mult spus.Fara o cămară,debara,pivniță,nimic nimic.Mai nou openspace e moda,dar trei persoane la suprafatele construite e chinuiala.Am văzut cartierul de la Cristian,o gluma bună la preturi nesimțite.Afara vopsit gardul înăuntru leopardul.Peste tot ce s-a construit in Sibiu,City Residence de la bariera Turnișor e top.Tineretului e aerisit,nu arunci cu gladiola in vecina de la balconul vecin. Arhitecților e așa cum îl stim toți,un Turnul Babel al zilelor noastre.Prea multe cartiere oricum și oriunde,fara școli grădinițe parcuri.Sibiul „meu”devine tot mai mult o cloaca din cauza celor care ne conduc dar care gândesc doar într-o direcție…

    35
    2
    1. Avatar @Hermann Stadt
      @Hermann Stadt

      Ai deptate! Apartamentele acelea sunt mai degraba dormitoare. Mai rau ca cele ceausiste!

      17
      0
    2. Avatar @ Hermannstadt
      @ Hermannstadt
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      3
      11
  6. Avatar Claudiu
    Claudiu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    7
    19
  7. Avatar Oups
    Oups
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    1
    26

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate