Administrația Națională de Meteorolorgie a transmis miercuri o avertizare meteorologică de tip cod galben valabilă pentru întreg județul Sibiu.
Codul galben este valabil pentru joi, 13 martie, între orele 06:00 și ora 22:00.
”Pe parcursul zilei de joi (13 martie) vântul va avea intensificări în toată țara, cu viteze de 50…60 km/h, iar local de 65…70 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii. În zona montană înaltă, în general la altitudini mai mari de 1700 m, rafalele vor depăși 90…110 km/h”, informează meterologii.
Situația va fi similară în toată țara anunțându-se ploi și vijelii.
”În intervalul menționat vor fi averse în cea mai mare parte a țării, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, iar îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Olteniei, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și local de peste 40 l/mp. Izolat va cădea grindină. Vor fi intensificări ale vântului, joi în toate regiunile, cu viteze mai mari în vest, est și sud-est, precum și la munte, iar vineri și sâmbătă în special în zonele de munte și în vestul și centrul teritoriului”, a mai transmis ANM.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ce babilonie absolut fără sens ! Gravura e profilul unui Karolus K !
miticu’ o crezut ca se circula ca prin tara lui, bucale
I-as da inchisoare vreo 30 de ani daca a depasit in curba. L-as incadra in premeditare.
Inreresant si educativ acest articol. Ar fi bine sa publicat cat mai multe articole bine documentate ca acesta, in locul…
Care popor , bă? 2 milioane înseamnă poporul? Când a candidat georgel peluzarul dus de mânuța de kakalin și a…













Lasă un răspuns