Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Postul de director general al Piețe Sibiu a fost scos la concurs: pentru ingineri, economiști, juriști sau absolvenți de studii sociale ori echivalente

Traian Deleanu
4
piata-cibin-15-4cic

Cei interesați de concurs își pot depune dosarele până la jumătatea lunii aprilie.

Publicitate
Publicitate

Consiliul de administrație al Piețe Sibiu SA, societatea care administrează piețele municipiului, anunță lansarea procedurii de angajare a unui nou director, cu un mandat de patru ani.

Derulat de o societate care activează în domeniul resurselor umane, concursul se va derula în două etape: una va fi cea de selecție a dosarelor și un interviu preliminar „pentru stabilirea gradului de îndeplinire al criteriilor minime de selecție stabilite”. Cea de-a doua etapă va include depunerea unei declarații de intenție și susținerea interviurilor de către candidații declarați admiși.

Condițiile obligatorii pentru admiterea la concurs sunt experiență profesională generală de minim șapte ani și experiență în specialitatea studiilor de minim cinci ani. Sunt necesare „studii superioare finalizate cu diploma de licență în domeniile fundamentale ale științelor inginerești, economice, juridice sau sociale, sau echivalente” și „experiență profesională relevantă, în activitatea de consultanță în management sau în activitatea de conducere a unor autorități publice, întreprinderi publice ori societăți din sectorul privat”, după cum se arată în anunțul publicat de către consiliul de administrație al Piețe Sibiu SA, prin intermediul publicației Curierul Național. 

Publicitate

Printre criteriile de evaluare ale candidaților sunt enumerate competențele profesionale „de importanță strategică”, dar și competențe sociale profesionale și o „reputație personală și profesională”.

Termenul limită de depunere a dosarelor de candidatură de către cei interesați este de 16 aprilie 2025. 

Remunerația lunară pentru postul de director general al Piețe Sibiu SA este de 16.000 de lei brut/lună.

Postul de director general al Piețe Sibiu SA a devenit vacant de la 1 decembrie 2024, după ce Teodor Birț a fost ales de către primarul orașului să fie administrator public. Birț a fost director general al societății din 2010.

Citește și Teodor Birț, administratorul public al Sibiului, după trei luni în funcție: „Impactul pe care l-am resimțit a fost unul semnificativ”

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

4 răspunsuri

  1. Avatar Newman
    Newman

    Nu va amagiti…postul va fi ocupat de un preferat al partidelor, nici cum de un competent.S-a vazut acest lucru cat a domnit Birt.

    35
    0
  2. Avatar Till Eulenspiegel
    Till Eulenspiegel

    Cine a cistigat competitia?

    2
    0
  3. Avatar McD
    McD

    3200 € /lunar pentru plimbari si incasari de taxe este enorm ca si remuneratie!!
    Nicio revitalizare in ultimii 15 ani de manadat ai lui BIRT, la fel va fi si cu actuala lui functie, este incompatibil cu ceva constructiv…doar executiv !!

    2
    0
  4. Avatar McD
    McD

    ….mai bine cineva din interiorul institutiei, ca sa duca mai departe ”munca” lui BIRT…adica nimic…decat colectare !!!

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate