Miercuri, 12 martie, la Liceul de Artă Sibiu s-a desfășurat etapa județeană pentru Olimpiada Interdisciplinară „Științele Pământului”, unde au participat opt elevi. La această olimpiadă pot participa doar elevi din învățământul liceal, care rezolvă subiecte din patru discipline: fizică, chimie, biologie și geografie.
Faza națională a acestei olimpiade se va desfășura în perioada 8 – 11 mai la Brașov. Județul Sibiu va fi reprezentat de elevii Paul Ioan Țiplic și Luca Vasiu.
„Elevul Andrei Marius Țiplic, fratele lui Paul, face parte din grupul extins al elevilor care, la nivel național, au obținut cel puțin 50 puncte la faza județeană și nu s-au clasat pe primele două locuri. Din această listă fiind selectați alți 23 elevi care vor completa lista finală a celor calificați la națională, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute”, transmit reprezentanții ISJ Sibiu.
Premiile și mențiunile acordate în cadrul acestei olimpiade
PREMIUL I – ȚIPLIC PAUL IOAN, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, clasa a X-a, profesori Bunău Dorin, Crețeanu Dana, Ursu Antonia, Marinescu Ana
PREMIUL II – VASIU LUCA, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, clasa a XI-a, profesori Negrea Gabriel, Pop Simona, Tudoran Traian, Marinescu Ana
PREMIUL III – ȚIPLIC ANDREI MARIUS, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, clasa a X-a, profesori Bunău Dorin, Crețeanu Dana, Ursu Antonia, Marinescu Ana
MENȚIUNE – OLTEAN IOAN ȘTEFAN, Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu, clasa a XI-a, profesori Secu Adina, Ciortea Ramona, Roman Bianca, Ordean Mihai Victorin
Subiectele și baremele de la faza județeană concursurilor și olimpiadelor pentru disciplina matematică pot fi vizionate pe site-ul: https://sbisj.ro/curriculum-si-inspectie-scolara/geografie/#1705912323673-bd669cfe-5fbb
Foto principală – Paul Țiplic
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
spre deosebire de sleahta de haurista, plina de intelectuali si oameni perfect capabil de un dialog bazat pe argumente si…
Așa-ți zice tikitakatoaka propagandiștilor rusnaci? Ai multă minte dacă muști, neumanne 🙂
Un eveniment aparte. Dacă nu se fofila Burli anul trecut s-o mute la Arad, că juca H’stadt, era și mai…
manea de postac
Da nu s-a mutat în afara orașului, nu mai veni la Sibiu












Lasă un răspuns