Marţi,
29.04.2025
Cer Senin
Acum
15°C

Carina îmbină disciplina militară cu dragostea pentru lectură. O fotografie cu ea citind a fost premiată într-un concurs internațional dedicat frumuseții cititului

Carina îmbină disciplina militară cu dragostea pentru lectură. O fotografie cu ea citind a fost premiată într-un concurs internațional dedicat frumuseții cititului

Carina Vîrci, elevă în primul an la Școala Militară de Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică din Sibiu, îmbină pasiunea pentru lectură cu visul de a deveni militar. Recent, o fotografie în care apare ea citind în bibliotecă a obținut locul al II-lea la un concurs internațional dedicat frumuseții cititului. 

Carina spune că este fascinată de lectură, iar această pasiune a ei nu a trecut neobservată de cadrele de la Școala Militară – Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică din Sibiu, acolo unde este elevă în anul I. Aceștia au încurajat-o să participe la un concurs în care și-ar putea pune în valoare dragostea pentru citit. Este vorba despre o competiție internațională de fotografie prin care tinerii trebuiau să evidențieze vizual frumusețea cititului. Concursul, aflat la cea de-a patra ediție, a fost organizat de Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov și a avut ca temă „Lectura la fereastră”.

Potrivit informațiilor făcute publice de organizatori, anul acesta au fost trimise aproximativ 2.000 de fotografii și desene din toată țara. Fotografia în care apare Carina citind a obținut premiul al II-lea, după marele premiu și locul I.

„Am fost de acord să fiu fotografiată în timp ce lecturam la bibliotecă. Apoi, fotografiile au fost trimise la competiție. Am aflat cu surprindere că am obținut locul II. Sincer, nu mă așteptam, pentru că s-au înscris foarte mulți. A fost un sentiment foarte frumos ca, din atâția participanți, fotografia cu mine citind să iasă pe locul II”, spune ea.

În facultate și-a dat seama că vrea să fie militar

Carina a venit la Sibiu din comuna Budureasa, județul Bihor, unde și-a petrecut copilăria. A urmat apoi liceul din Beiuș, pe care l-a terminat ca șefă de promoție. S-a înscris la Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, dar a realizat că își dorește alt drum. Așa că a înghețat anul și a schimbat macazul.

„Dorința mea, încă din copilărie, a fost să ajung în haină militară. Unchiul meu a fost militar. A urmat și el această școală, dar cu mulți ani în urmă, și cumva a încercat să-i sugereze tatălui meu ca măcar unul dintre noi trei – pentru că mai am doi frați – să devină militar și să ducă tradiția familiei mai departe. Se pare că eu am fost cea fascinată, pentru că, de mică, mă uitam la filme, citeam cărți de militărie și întotdeauna am fost convinsă că mi se potrivește.

Am ajuns aici și nu am făcut decât să-mi confirm. Îmi place foarte mult ceea ce fac și mi s-a părut greu doar puțin la început, pentru că veneam din civilie. Acum, totul este la superlativ pentru mine și este exact ceea ce îmi doresc să fac. În acest moment, nu îmi doresc să fac altceva”, povestește Carina.

Ea spune că se bucură de alegerea făcută, în primul rând pentru ea și apoi pentru familia sa, pe care a făcut-o tare mândră.

Are 21 de ani și este elevă în anul I, la subofițeri, specializarea Comunicații, în cadrul Școlii Militare – Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică din Sibiu.

Nu ar da cartea din mână pe cititul online

Tot de mică este pasionată și de citit. Spune că îi plăcea să citească orice carte care i se părea interesantă.

„Începând de la titlu, parcă încercam să descopăr tot ce se întâmplă acolo și, cumva, intram și eu în povestea acelei cărți. Chiar ultima carte pe care am citit-o parcă a fost desprinsă din propria mea poveste. Se numește Ridică-te și începe din nou să trăiești, scrisă de Monica Mihai. Este despre femei puternice, care încearcă să se redescopere pe sine după anumite momente dificile. Așa am fost și eu când m-am aflat la facultate și am avut nevoie de putere pentru a decide ce este mai bine pentru mine și pentru personalitatea mea”, spune Carina, iar înflăcărarea cu care vorbește este molipsitoare.

Ea a observat că mulți dintre elevi și nu numai nu mai citesc cărți tipărite, ci încearcă să le acceseze prin media digitală. Totuși, este de părere că o carte pe care o ții în mână are un impact cu totul diferit.

„Am încercat să citesc o carte online, dar nu pot spune că m-am bucurat de experiență în totalitate. Atunci când stai cu o carte în mână și citești fiecare rând în parte, îți pătrunde altfel în minte. Îl interpretezi diferit față de atunci când îl citești de pe telefon sau tabletă. Cel puțin pentru mine este un sentiment aparte.”

Atunci când a fost surprinsă în fotografia care i-a adus locul II la competiția organizată de biblioteca din Brașov, Carina citea o carte despre transmisiuni, domeniul pe care îl studiază.

Chiar dacă fiecare carte citită îi poate schimba percepția despre preferințele sale literare, Carina revine mereu la cărțile scrise de Monica Mihai.

„Rezonează cumva cu mine. Ultima ei carte, cea despre care am vorbit mai devreme, m-a fascinat foarte mult. Dacă mă întrebați acum, pot spune că este cartea mea preferată, pentru că se apropie mult de propria mea experiență.”

„O zi fără citit este o zi pierdută”

Tânăra îi încurajează pe oameni, și mai ales pe tineri, să citească.

„Eu cred că o zi în care nu citești este o zi pierdută. Chiar asta am trăit și asta aud mereu în gândul meu. Am auzit-o și eu de la cineva și cred că este adevărată. Chiar dacă nu citești o carte, măcar să citești ceva – un documentar, o lucrare sau un articol online. Dacă suntem permanent conectați la telefon, măcar să-l folosim într-un mod util, cinci-zece minute pe zi, pentru a citi ceva care să ne ajute să ne dezvoltăm”, spune Carina.

În cazul ei, cititul și domeniul ales în armată i-au modelat și dezvoltat partea sensibilă.

„De când sunt aici, nu mai sunt un copil. Încerc să mă dezvolt și să învăț cum să-mi controlez emoțiile și să le folosesc în favoarea mea, într-un mod constructiv.”

Un comandant mândru

Locotenent-colonel Gabriel-Nicușor Iancu-Iacob, comandantul școlii militare, este extrem de mândru de elevii săi și îi încurajează pe fiecare în parte să-și urmeze pasiunile, dincolo de educația primită în școală.

„Mă bucur din suflet când îi văd atât de tineri și pasionați de ceea ce fac. Cititul ajută foarte mult, mai ales la formarea unei personalități, mai cu seamă în perioada în care tinerii se dezvoltă. Asta spun și eu mereu: nu te culca niciodată seara fără să citești măcar o pagină. Nu contează ce, doar să citești. Eu nu pot decât să o felicit, fiind la rândul meu un mare cititor”, spune comandantul.

După ce va termina școala militară, Carina își dorește să ajungă la București și să continue pregătirea pentru a ajunge cât mai sus în domeniul ales.

„Dacă suntem într-o continuă dezvoltare, putem ajunge unde ne dorim. Sper din suflet să reușesc, pentru că voi trage tare să-mi ating scopurile”, încheie Carina.

Foto principală - Fotografia premiată în concurs (sursa Școala Militară de Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

3 comentarii

Ciobanu Ion

Acum 1 lună

Carina, felicitări! Îți doresc să reușești în tot ceea ce ți-ai propus! Ție și fiecărui coleg! Gânduri bune!
Raspunde

Ovidiu Oanta

Acum 1 lună

Felicitari, mult succes in ce ti-ai prospus !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Emil

Acum 1 lună

Despre tehnica militara, tehnologia informatiei si apararea cibernetica sa vorbeasca altii. Romanii sunt stralucesc in lovituri de stat, crime, hotii, coruptie si furatul caciulilor unii la altii.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus