Anul acesta, Patriarhia Română desfășoară a XVII-a ediție a Concursului Național Catehetic, adresat elevilor, având ca temă „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”. Scopul concursului este de a menține vie memoria momentelor importante din istoria Bisericii Ortodoxe Române și de a încuraja tineretul să înțeleagă semnificația acestor evenimente pentru prezent și viitor. Mai mulți elevi din Cașolț se pregătesc de câteva luni alături de profesori și preot să participe la acest consurs.
Un grup de zece elevi din cadrul Structurii Cașolț a Școlii Gimnaziale Roșia, județul Sibiu, sub îndrumarea profesoarelor Gabriela Ielciu și Adriana Hârjabă Căliman, alături de părintele Alexandru Dădîrlat, s-au pregătit intens încă din luna decembrie a anului trecut pentru a participa la acest concurs.

„Prin activitățile din cadrul concursului, ne dorim să păstrăm vii tradițiile și să adâncim cunoașterea istorică și spirituală a tinerelor generații. Aceste activități nu doar că dezvoltă abilități educaționale, dar contribuie și la formarea unei conștiințe religioase și istorice puternice”, a declarat prof. Gabriela Ielciu.
Elevii implicați au participat la diverse cateheze și activități educativ-culturale. Printre acestea se numără realizarea de compuneri, eseuri, referate, mese rotunde, expoziții și excursii tematice. De asemenea, grupul a organizat o expoziție de picturi-colaje realizate din semințe, fiecare simbolizând mărturisirea credinței și continuitatea acesteia.

„Semințele au un simbolism profund, reprezentând mărturisitorii credinței care au rodit pe un pământ rece și umed. Aceste colaje reflectă nu doar respectul pentru trecut, ci și legătura continuă cu istoria și spiritualitatea națională”, a explicat prof Adriana Hârjabă Căliman.
Activitățile includ și o excursie la Aiud și la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde elevii vor avea ocazia să se întâlnească cu un ieromonah, descoperind istoria personalităților religioase care au avut un rol important în perioada comunistă. De asemenea, va fi organizat un parastas în memoria mărturisitorilor credinței care au suferit în timpul regimului comunist, fiind oferită o colivă cu imaginea Rugului aprins, ca semn de respect și recunoștință.
La finalul concursului, materialele realizate de elevi vor fi depuse spre jurizare la nivel eparhial, iar echipa câștigătoare va reprezenta Arhiepiscopia Sibiului la nivel național. Festivitatea de premiere va avea loc pe 21 mai.

„Le dorim mult succes tuturor participanților și suntem convinși că, prin aceste activități, vor învăța nu doar despre istoria Bisericii Ortodoxe Române, ci și despre importanța unității și a lucrului în echipă”, a adăugat părintele Alexandru Dădîrlat.
Concursul Național Catehetic, prin tematica aleasă, își propune să familiarizeze tinerii participanți cu recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și dobândirea rangului de Patriarhie, cu viața bisericii la 100 de ani de Patriarhat, cu provocările și realizările acesteia în secolul trecut și cu rolul duhovnicului în viața Bisericii.
Sursa foto: Structura Cașolț a Școlii Gimnaziale Roșia

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
-
Eu stiu sigur ca l-au omorat si pe Iorga ca asa se spune.Fiind si bolsevici, desigur ca au creat si Ukraiiiniaaa si comunismul,in frunte cu Lenin si Trotki.Si vezi ca nu se scrie ‘inbacsit’ ci imbacsit si termenul se foloseste la mirosuri si praf..La fel si ‘neo-legionari’ nu exista in scrieri si cimilituri…
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ca si cum empatia aia ar fi un izvor fara sfarsit…. Oricunde ai lucra te inveti mai devreme sau mai…
Pt ca acolo locuieste cine trebuie respectiv finul lui iohanis si in acelas timp si presedinte al FDGR
Iran: Codul penal iranian prevede amputarea a patru degete de la mâna dreaptă pentru prima infracțiune de furt, dacă sunt…
Membrii ai coaliției care depun amendamente la bugetul facut de către ei, buget care ar fi trebuit să fie gata…
Majoritatea sun veterani ai piliticii, care s-au sacrificat pentru binele sibienilor.Lor le datoram starea de bine de acum si din…













Lasă un răspuns