Bărbatul de 51 de ani, rănit grav în accidentul de sâmbătă, 22 martie, de pe DN1, în zona Șelimbăr, pe sensul de mers Veștem – Sibiu, a fost internat în Secția Chirurgie 1, sub stricta supraveghere a medicilor. În prezent, acesta se află la ATI, în stare gravă.
Potrivit medicilor, bărbatul a suferit multiple fracturi și un traumatism cranian. Din păcate, starea lui este critică, fiind intubat și internat la Terapie Intensivă.
„Pacientul, în vârstă de 51 de ani, a fost adus în cursul zilei de 22 martie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, având un politraumatism suferit în urma unui accident rutier, traumatism cranio-cerebral și fracturi multiple. I s-au efectuat investigații în cadrul Serviciului UPU, fiind ulterior internat în Secția Chirurgie 1. În prezent, se află la ATI, în stare gravă, intubat, primește îngrijiri de specialitate pentru rănile suferite și este ținut sub atentă supraveghere medicală”, transmite Cristina Bălău, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Vă reamintim că bărbatul traversa partea carosabilă printr-un loc nepermis și fără să se asigure, fiind lovit de un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani din municipiul Sibiu.
Tot sâmbătă seara, un alt bărbat, în vârstă de 73 de ani, care mergea pe partea carosabilă pe Calea Șurii Mici, a fost acroșat de o mașină. Din fericire, în acest caz nu a fost nevoie de internare. El a primit îngrijiri medicale în cadrul Serviciului UPU pentru rănile suferite și a plecat acasă cu recomandări din partea medicilor urgentiști.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
spre deosebire de sleahta de haurista, plina de intelectuali si oameni perfect capabil de un dialog bazat pe argumente si…
Așa-ți zice tikitakatoaka propagandiștilor rusnaci? Ai multă minte dacă muști, neumanne 🙂
Un eveniment aparte. Dacă nu se fofila Burli anul trecut s-o mute la Arad, că juca H’stadt, era și mai…
manea de postac
Da nu s-a mutat în afara orașului, nu mai veni la Sibiu











Lasă un răspuns