Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Arhitectul Ruben Perju anunță că primăvara aceasta încep lucrările la hotelul de la Sadu cu camere care se rotesc după soare

Ștefan Dobre
0
Randare a proiectului finalizat. Foto: nclav.com / arhiva turnulsfatului.ro
Randare a proiectului finalizat. Foto: nclav.com / arhiva turnulsfatului.ro

Primul landscape hotel din Europa care va avea camere rotative urmează să fie construit la Sadu, județul Sibiu. Lucrările de construcție vor fi demarate într-o lună, două, spune Ruben Perju, arhitect și fondator NCLAV, citat de Economica.net.

Publicitate
Publicitate

Investiția în acest hotel a fost estimată la 3 milioane de euro.

„Acum mai avem un singur aziv de luat, cel de la mediu. Am avut o problemă legată de partea de canalizare, unde trebuia să facem o subtraversare, dar într-o lună, două, vom putea demara lucrările de construcție, iar acestea vor dura 18 luni. În primă fază vom construi tot ceea ce înseamnă infrastructura landscape a hotelului, zona administrativă, restaurantul, SPA-ul, dar și câteva unități de cazare. În total, după finalizarea și celorlalte două faze, vom avea 25 de unități de cazare. Per total, investiția va fi între opt și 10 milioane de euro”, a răspuns Ruben Perju, fondatorul NCLAV la întrebarea Economica.net din cadrul Forecast Brunch, organizat de Vindem-Ieftin.ro, în parteneriat cu Alt.Real.

De coordonarea implementării acestui concept se ocupă arhitectul Șerban Țigănaș, unul dintre cei mai apreciați arhitecți români de la ora actuală.

Publicitate

Ziarul Turnul Sfatului a prezentat în trecut acest proiect unic în județul Sibiu.

„Este un moment istoric într-un parteneriat public-privat. Noi ne considerăm comuna care am avut privilegiul de a fi beneficiari”, spunea Valentin Ivan, primarul comunei Sadu, când a fost lansat oficial proiectul NCLAV.

„Acest «landscape hotel» este ridicat de la sol pe structuri speciale. Asta oferă o perspectivă deschisă și amplă asupra peisajului natural. Sistemul de rotire este un element definitoriu al proiectului nostru, dar nu este singur, restul le păstrăm surpriză. Cu siguranță este o premieră la nivel european, cu structuri de cazare care se rotesc. Fiind structuri programabile, se pot roti după soare sau după cum doresc clienții”, a mai declarat Ruben Perju, în trecut.

Potrivit autorităților locale, investitorul a ales comuna Sadu după ce a căutat zone și condiții în alte patru județe. La Sibiu, dialogul cu administrațiile locale a fost intermediat de Sibiu Business Agency, o structură creată în cadrul Consiliului Județean Sibiu.

Sursa foto: Economica.net

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate