Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Ciolacu: Doi trimiși speciali vor discuta la Mar-a-Lago cu reprezentanți ai Administrației Trump, în principal despre vize

Turnul Sfatului
3
ciolacu-ue8f

Doi trimiși speciali ai prim-ministrului, respectiv ai Guvernului, se află în Statele Unite ale Americii, unde urmează să poarte discuții cu reprezentanți ai Administrației Trump, a anunțat, joi, premierul Marcel Ciolacu, citat de Agerpres

Publicitate
Publicitate

Șeful Executivului a precizat înainte de ședința de guvern că unul dintre cei doi emisari a plecat din țară și, de miercuri, se află în SUA, iar cel de-al doilea este un român stabilit în America.

El a menționat că președintele interimar Ilie Bolojan este la curent cu această situație.

Publicitate

Privitor la temele de discuție, premierul a declarat doar că se vor purta discuții ‘în principal pe Programul Visa Waiver’.

În context, premierul a subliniat că actuala Administrație Trump are pe lângă ambasadori acreditați și trimiși speciali.

‘Așa lucrează ei. Eu, prim-ministru, am o persoană pe care am trimis-o în SUA. Are întâlniri la Mar-a-Lago. Schimbăm sistemul de abordare, încercăm cu toții să ieșim din bula care a funcționat până acum. Administrația Trump funcționează altfel’, a mai precizat Ciolacu.

foto arhiva Turnul Sfatului

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

3 răspunsuri

  1. Avatar Emil
    Emil

    Doi *** inutili…De parca presedintele Trump si Senatul SUA n-au fost informati cum a fentat mafiotul roman Ciolacu rata respingerilor si cum coruptii CCR au executat lovitura de stat.
    (Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)

    8
    1
  2. Avatar Sibian
    Sibian

    Deeaba trimisii sunt speciali daca nu stiu juca golf…

    3
    0
  3. Avatar HBomb
    HBomb
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    1
    25

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate