Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, alături de echipa de proiect, a inaugurat miercuri, 16 aprilie, punctul termic al Spitalului de Psihiatrie din Sibiu. Acesta a fost renovat și modernizat în cadrul unui proiect cu o valoare totală ce depășește 9,8 milioane de lei.
Anunțul finalizării proiectului de modernizare a centralei termice a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la care au participat managerul spitalului, Florin Neag, directorul medical, dr. Ciprian Băcilă, directorul tehnic al firmei Baltur – cea care a realizat proiectul – Bogdan Popovici, vicepreședintele CJ Vlad Vasiu și echipa de proiect din partea autorității județene.

Foto: Silvana Armat/Turnul Sfatului
Investiția totală pentru modernizarea centralei termice a fost de 9.885.172,73 lei, fonduri nerambursabile, din care 7.343.612,76 lei au fost obținuți de la Administrația Fondului pentru Mediu.
Potrivit autorităților, în urma acestei investiții s-a redus consumul de energie primară cu 70%, emisiile de CO₂ au scăzut cu 72%, au fost montate 80 de panouri solare pentru producerea apei calde, a fost implementat un sistem inteligent de management energetic, au fost înlocuite instalațiile și s-au izolat termic pereții.

Foto: Silvana Armat/Turnul Sfatului
„Cei implicați în realizarea acestui proiect sunt oameni care au pus suflet și și-au dedicat din timpul liber pentru ca rezultatul muncii lor să fie la superlativ. […] În ceea ce privește acest proiect, s-a urmărit o mai bună gestionare a energiei, reducerea consumului, scăderea emisiilor și, nu în ultimul rând, crearea unui confort sporit atât pentru pacienții acestui spital, cât și pentru personalul medical și administrativ care își desfășoară activitatea aici”, a declarat președinta CJ, Daniela Cîmpean, în cadrul evenimentului de inaugurare.
De asemenea, managerul spitalului, Florin Neag, și directorul medical, dr. Ciprian Băcilă, au subliniat importanța unei bune colaborări cu instituțiile care coordonează spitalul, în beneficiul pacienților.
„Toate investițiile care au fost realizate, care sunt în curs și care vor fi implementate sunt gândite pentru a aduce acest spital cât mai aproape de un mediu familial pentru pacienții de care ne ocupăm. În ultima perioadă, am încercat să evidențiem faptul că și pacienții noștri merită să fie tratați într-un spital care respectă standardele actuale”, a declarat dr. Băcilă.

Investiție finalizată în jumătate din termenul prevăzut
Bogdan Popovici, directorul tehnic al companiei Baltur – firma cu care s-a semnat contractul pentru modernizarea centralei termice – a vorbit despre provocările întâmpinate. Printre acestea s-au numărat respectarea termenelor și a calității lucrărilor și, poate cea mai importantă, asigurarea furnizării căldurii și a apei calde pentru pacienți și personal pe întreaga durată a lucrărilor.
Contractul a fost semnat în aprilie 2024, cu un termen de execuție de 24 de luni. Cu toate acestea, modernizarea centralei a fost finalizată la sfârșitul anului 2024.
„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături în acest proiect – de la echipa Consiliului Județean, diriginții de șantier, proiectanți, până la colegii muncitori – care au realizat aceste lucrări de calitate într-un timp mult mai scurt decât termenul stabilit”, a declarat Popovici.

Foto: Silvana Armat/Turnul Sfatului
În prezent, întregul Spital de Psihiatrie se află într-un amplu proces de reabilitare. Au fost finalizate modernizările Secției IV Adulți, Ambulatoriului pentru Adulți și punctului termic.
Alte patru proiecte majore sunt în derulare. Este vorba despre reabilitarea termică a pavilionului C17 (fizioterapie și psihiatrie copii), a clădirilor C8 (Policlinică) și C16 (Psihiatrie V), renovarea energetică a Pavilionului Central și digitalizarea completă a spitalului.
Atât autoritățile județene, cât și conducerea spitalului speră ca aceste lucrări să fie finalizate în aproximativ un an și jumătate. Totodată, directorul medical, dr. Ciprian Băcilă, a vorbit și despre intenția de a crea un Centru de Primiri Urgențe (CPU) pentru bolnavii cu afecțiuni psihice.
„Sperăm să devenim primul spital de psihiatrie din România care va avea un astfel de Centru de Primiri Urgențe”, a încheiat acesta.
Foto Silvana Armat/Turnul Sfatului:














Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
18 răspunsuri
-
-
Bravo Raluca. Ceausescu era mic copil. Din 19 poze, vreo 15 sunt cu intaia gornista a judetului. Asta da, profesionalism. Asta da jurnalism de provincie. Asta da cult al personalitatii. Voiam sa spun pupincurismm, dar nu vreau sa jignesc. In definitiv, intaia gornista a taiat tanglica la o centrala termica. Bravos!
-
Corecta remarca , cea cu fotografiile. Insasi Daniela , vorbeste de cei implicati si le adereaza felicitari.
Atunci draga Daniela , ce naiba cauti tu acolo sa inaugurezi si sa tai panglici, daca nu ai nici o implicare?Fotografii, 15? Dar cei implicati? Cei care au realizat? Pe ei vrea lumea sa ii vada! Ca sa nu zic de ce s au saturat sa vada in foto!
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
ati interpretat gresit caracterizarea mea. Am evocat caracterul cuiva ce razbate din unele poze, si nu infatisarea unei anume persoane. Nu am zis ca cineva anume e urata sau ceva de genul. Din nou conf. DEX, acru = Amărât, arțăgos, morocănos, mâhnit, posac, răutăcios, supărat, supărăcios, ursuz.
-
Ar putea semana si cu centrala termica dedicata noului spital judetean…daca ai ignora faptul ca nu exista noul spital judetean…AHAHAHHAHAAHAHHAHA…tare curios sunt cat timp vom mai fi atat de imbecili sa o votam pe asta…cat rahat (dinala turcesc) sa si mancam? ca dam in diabet zaharat si facem carii azi-maine
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ar trebui sa cititi “putin” mai mult
Unde s-a mai vazut in anul 2026 ce se intampla in Sibiu? E o rusine. Parc distrus, alei pline de…
Ba nu mai aveti nicio rusine, sambata de la 7 dimineta ati trezit tot centru. Nu avem voie sa ne…
Puteau incepe si acum 10 ani
Bine , nu e o știre de senzație, el oricum era plecat de când a venit la club nu cred…













Lasă un răspuns