Consilierilor locali ai Sibiului le este propus să respingă pretențiile formulate într-o plângere prealabilă, depusă ca urmare a votului dat împotriva reglementării urbanistice a 2,9 ha de teren din centrul istoric al Sibiului. Reglementarea a fost solicitată de Primărie pentru ridicarea unui imobil pe ultimul teren de construcții liber de pe strada A.D. Xenopol, dar Consiliul local a respins-o în două rânduri.
Este vorba de deja celebrul teren de construcții în suprafață de 330 de mp, situat în piațeta din capătul străzii A.D. Xenopol din centrul Sibiului, pe care un tânăr investitor din Sibiu a vrut să ridice, din 2018, un imobil.
După ce și în februarie 2025, pentru a doua oară, documentația urbanistică i-a fost respinsă de Consiliul local, Sebastian Boncuț (administratorul I-Nutriton SRL, firma beneficiară a proiectului) a demarat procedurile pentru un nou proces. În primă fază, la începutul acestei luni, a transmis Consiliului local Sibiu o plângere prealabilă, prin care solicită revocarea hotărârii din februarie anul acesta „și adoptarea unei hotărâri prin care să se aprobe documentaţia de urbanism, astfel cum a fost întocmită, avizată și depusă”.
Printre motivele pe care le invocă investitorul sunt că aleșii Sibiului ar fi decis într-o chestiune care-i depășea limitele de decizie, din moment ce documentația urbanistică elaborată la cererea Primăriei Sibiu a fost avizată de toate instituțiile responsabile. „În motivarea plângerii se arată următoarele: 1. nu există o motivare faptică și juridică a actului administrativ; 2. exercitarea cu exces de putere a dreptului de apreciere; 3. consiliul local are iniţiativă și hotărăște în problemele de interes local, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice; 4 existenţa avizului obligatoriu al Ministerului Culturii; 5. documentațiile de urbanism conţin reglementări aplicabile unei zone studiate, problemele specifice ale unei clădiri fiind tratate în cadrul documentației tehnice depuse în vederea emiterii autorizației de construite”, se arată într-un raport de specialitate întocmit de Direcția Juridică din cadrul Primăriei Sibiu, raport care însoțește proiectul de hotărâre elaborat cu propunerea de respingere a plângerii prealabile formulată de Sebastian Boncuț prin societatea pe care o deține.
Ultimul teren de construcții liber de pe strada A.D. Xenopol a stârnit ample energii în micul oraș de pe Cibin. Sursa foto: captură Google Earth
Primăria: Consiliul local decide oportunitatea
În raportul citat, Direcția Juridică propune respingerea plângerii arătând că deliberativul local are tot dreptul să stabilească ceea ce este oportun sau nu pentru oraș, inclusiv un plan urbanistic pentru zone construite protejate (PUZCP), precum cel respins în două rânduri.
„Potrivit dispoziţiilor legale, documentaţia de urbanism PUZCP conţine propuneri, iar consiliul local îşi exprimă opţiunea cu privire la propunerile făcute, atât pe aspecte de legalitate, cât si de oportunitale, prin adoptarea unei hotărâri în sensul, fie a aprobării acestora, fie a respingerii lor. Oportunitatea desemnează abilitarea legală a organului autorităţii administraţiei publice de a aprecia cu privire la adoptarea măsurii celei mai eficiente dintre opţiunile posibile, în vederea realizării în mod optim a interesului public; oportunitatea implică, drept corolar al puterii publice cu care este învestit organul emitent, limitarea, în structura sa obiectivă și subiectivă, a dreptului de evaluare de care se prevalează acesta (...). În exercitarea mandatului de consilier local, acesta are dreptul de a exprima liber opinii, puncte de vedere cu privire la proiectele incluse pe ordine de zi, decizia Consiliului Local fiind luată cu majoritatea prevăzută de lege. (...) În ceea ce priveşte avizul emis de Ministerul Culturii arătăm faptul că, deşi acesta are caracter obligatoriu, fiind o operaţiune prea abilă emiterii actului administrativ (în cazul de față, hotărârea prin care consiliul local se pronunţă cu privire la documentaţia de urbanism), el nu obligă consiliul local la adoptarea unei anumite conduite, în cuprinsul acestuia fiind indicaţi parametricii tehnici ai construcţiei / construcţiilor tratate prin documentaţia de urbanism”, sunt printre motivele enumerate de reprezentanții Primăriei Sibiu.
Juriștii administrației locale mai arată, în contra celor susținute de I-Nutrition, că și un plan urbanistic are impact asupra clădirii pentru care a fost elaborat, „inclusiv prin raporturile cu vecinătatea (prin elemente referitoare la înălţimea construcţiei, retragerea faţă de limitele de proprietatea etc)”.
Proiectul de hotărâre va fi supus votului consilierilor locali ai Sibiului în ședința programată marți, 29 aprilie 2025.
Respins, proces, respins
După ce a achizițonat terenul de pe A.D. Xenopol, Sebastian Boncuț a demarat procedurile de ridicare a unui imobil pe terenul în discuție. În 2018, Primăria Sibiu i-a impus elaborarea unui plan urbanistic pentru zone construite protejate (PUZCP) pentru o suprafață de 2,9 ha din centrul istoric al Sibiului, documentație respinsă de Consiliul local în mai 2022.
Sebastian Boncuț a dat în judecată Primăria și Consiliul local, arătând că documentația care a fost supusă votului în mai 2022 a fost modificată, fără drept, de urbaniștii din Primărie. Procesul a fost câștigat de investitor la începutul acestui an, instanța obligând deliberativul local să ia din nou în dezbatere PUZCP-ul în discuție. Acest lucru s-a întâmplat în ședința din 27 februarie 2025, când toți cei 23 de consilieri locali au votat «împotrivă».
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: plan urbanistic zone construit , i-nutrition srl , cladiri noi , plangere prealabila , cladire xenopol , Primăria Sibiu , Consiliul Local Sibiu , Centrul Istoric Sibiu
Vizualizari: 3581
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Sparrow
Acum 3 ore
Adina
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Mic
Acum 4 ore
Gigi