Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

„Highlights”-urile Danielei Cîmpean în 2024. Raportul de activitate al președintei CJ Sibiu, mai colorat și mai scurt

Ion Surdu
5
highlights-cj-raport-2024-5edn

Raportul anual de activitate pentru anul 2024 al președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a fost prezentat astăzi în ședința ordinară, fără vreo replică din partea consilierilor județeni. Documentul detaliază proiectele administrației județene aflate în diverse stadii de implementare. Modernizarea Aeroportului, dotarea Spitalului Județean, modernizarea drumului Șura Mică – Țapu și a Centrului Școlar Incluziv Nr. 1, precum și fondurile nerambursabile sau programul Anii Drumeției au fost incluse în „Highlights”-urile Danielei Cîmpean. Așa a decis să numească președinta CJ Sibiu proiectele strategice ale județului.

Publicitate
Publicitate

Raportul are 22 de pagini, la fel ca și cel de acum doi ani, dar mai scurt decât cel de anul trecut, care a ocupat 32 de pagini.

Accent pe infrastructura medicală, dar fără cuvântul „Noul” Spital Județean

Fără îndoială, sănătatea este domeniul principal al raportului, la fel ca și anul trecut, ocupând trei pagini din document. Denumirile a 17 proiecte în valoare de peste 103 milioane lei sunt amintite în raport, majoritatea dintre ele aflându-se „în derulare”. Pe fiecare pagină se menționează faptul că „90% din clădirile medicale” au fost renovate și dotate.

Totuși, deși subliniază, tot de trei ori, că „focusul nostru a rămas pe sănătate”, nu sunt oferite detalii despre stadiul fiecărui proiect. De asemenea, proiectul „vital”, așa cum era numit în raportul de anul trecut, cel al noului Spital Județean, apare doar ca propunere depusă spre finanțare în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS), la pagina 18.

Drumuri, poduri și un aeroport modernizat

Pe locul doi ca spațiu și importanță în raport se află infrastructura de transport, cu 12 proiecte în valoare de peste 300 milioane lei. Modernizarea DJ 106B Șura Mică – Țapu și extinderea Aeroportului Internațional Sibiu sunt prezentate ca unele dintre realizările-cheie.

Publicitate

Amenajarea pistei de biciclete Sibiu-Rășinari este și ea amintită ca fiind un proiect finalizat.

Mediu și Educație

Un alt domeniu este mediul, cu 16 proiecte și un buget de 480 milioane lei. Și aici proiectele sunt doar enumerate, toate aflându-se la etapa „în derulare”: de la eficientizarea energetică a clădirilor spitalicești la introducerea microbuzelor electrice pentru elevi.

Educația apare în raport cu cinci proiecte, însumând 59 milioane lei. Acestea se referă la lucrări de infrastructură a centrelor de educație incluzivă și la distribuirea de produse alimentare în școli.

Social, turism, cultură

Domeniul social este prezent prin reiterarea denumirilor de proiecte legate de centrele de plasament și locuințele de tip familial, fără alți indicatori.

Secțiunea dedicată Turismului conține patru proiecte de 13 milioane lei, toate în derulare. Unul dintre ele este cel de promovare a turismului în munții Cindrel, Lotru și Făgăraș. Cultura și sportul sunt menționate prin „agende județene”.

Comunicare vizuală

Spre deosebire de rapoartele din anii trecuți, de data aceasta documentul se remarcă printr-o prezentare grafică modernă, cu fotografii pozitive, titluri mari, dar cu un limbaj simplificat. Raportul este de fapt preluat după un șablon existent, lucru sugerat de formula de pe ultima pagină „Fauget Technology Annual Report”, un rest vizual rămas de la o denumire generică (ca în acest model – n.n.).

Raportul anual de activitate al Danielei Cîmpean pentru anul 2024 poate fi consultat aici.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

5 răspunsuri

  1. Avatar Mic
    Mic

    Nu se poate Doamna, nimic despre ”grandiosul” SMID finalizat prin achizitia de pubele, dupa ce s-au platit 500.000 euro pe consultanta?

    8
    0
  2. Avatar Emil
    Emil

    Este mai mult decat ii trebuia pentru a castiga un nou mandat.

    3
    0
  3. Avatar Pol-Pot
    Pol-Pot

    Carte de povești!

    2
    0
  4. Avatar Limba romana e optinea a 2-a la CJ Sibiu
    Limba romana e optinea a 2-a la CJ Sibiu

    hartia suporta orice, inclusiv agramati si romengleza tembela si nenecesara in titlu – „Highlights”. In viata reala, daca azi un sibian merge la Spitalul Jud. pentru analiza imagistica sau o consultatie – primeste un termen intre o luna si 3 luni ! Cu asta se lauda cimpeana ??

    5
    0
  5. Avatar Fane
    Fane

    Immaculata is the Irish and Latin form of the word Immaculate meaning ‘pure’ ‘whole’ and ‘untouched’.

    1
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate