Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a început procesul de dotare a sediilor proprii și a celor teritoriale cu tehnologie Step-Hear, un sistem digital de ghidaj audio destinat sprijinirii persoanelor cu deficiențe de vedere și auz.
Potrivit unui comunicat emis de instituție, măsura vizează accesibilizarea completă a tuturor sediilor județene ale Agenției până la finalul lunii iulie 2025. Sistemul Step-Hear constă în senzori care transmit informații audio către telefoanele mobile ale utilizatorilor printr-o aplicație gratuită. La apropierea de un senzor, telefonul vibrează, iar utilizatorul poate activa mesaje audio cu indicații despre orientare și punctele de interes din zonă.
Tehnologia va fi disponibilă gratuit și va contribui la crearea unei rețele accesibile la nivel național pentru persoanele cu dizabilități, nu doar pentru cele cu deficiențe de vedere, ci și pentru cele cu mobilitate redusă sau alte nevoi speciale.
Proiectul este derulat în parteneriat cu firma Framinor Serv.
Tehnologia Step-Hear este un sistem de orientare și ghidaj audio dezvoltat pentru a sprijini persoanele cu deficiențe de vedere și alte dizabilități în navigarea spațiilor publice. Sistemul constă în dispozitive care emit mesaje audio către utilizatori prin intermediul unei aplicații mobile gratuite sau al unui activator portabil. La apropierea de un astfel de dispozitiv, telefonul utilizatorului vibrează, semnalând prezența unui punct de interes, iar utilizatorul poate activa mesaje audio care oferă informații despre locație, direcții și alte detalii relevante.
Sistemul Step-Hear este utilizat pe scară largă în diverse locații, inclusiv instituții publice, centre comerciale, spitale și stații de transport public, contribuind la crearea unui mediu mai accesibil și incluziv pentru toți cetățenii. Acesta este deja implementat în diverse locații din România, inclusiv în instanțe de judecată din București sau spații urbane din Cluj-Napoca.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sclifositi copiii din ziua de azi. Poate aia 30 % care nu consumă iaurt și corn ar vrea un coniac…
Locuri special amenajate pentru gratare in centru si cartiere si dozatoare de ciorba de burta in locuri cheie, la preturi…
chiar nu glumesc, oare au incercat adultii din minister sa consume un măr si apoi sa bea cutia aia de…
Vax. Delir comandat si platit de peneleii cu grade pe umeri. Cat despre madama-n chestiune…Dumnezau cu mila, ca e de…
Haterii sibieni, acesti pauperi sinistri…fara echipa, fara stadion in Subarini, fara blocuri noi, fara santiere, fara dezvoltare urbanistica, fara reabilitari,…














Lasă un răspuns