După câteva zile pline, gastro-intestinal vorbind, ne-am gândit că în această săptămână sunt de evitat restaurantele tradiționale, cele cu multă grăsime sau cu porții mari. Așa că am ales să mergem la un fine-dining, un restaurant la care n-am fost din 2021 – Jules. Și n-am dat greș.
Ne-am dorit o cină de la care să ne ridicăm de la masă nici plini, dar nici flămânzi, nici amețiți, dar mulțumiți. Am căutat o opțiune în Sibiu în care să nu ne „împiedicăm” de miel, porc sau oaie. Am găsit un meniu potrivit la Jules. Dar nu numai meniul e potrivit, ci și locația. După cum știți bine deja, Jules se află în centrul Sibiului, dar într-o curte retrasă, care îți dă senzația că ești departe de agitație. Din păcate, deși vremea a fost superbă în seara în care le-am pășit pragul, terasa încă nu era deschisă, așa că a trebuit să ne conformăm că vom cina la interior. Am avut libertatea să ne alegem o masă la geam, deoarece restaurantul nu era plin.
Meniul restaurantului e simplu, nu trebuie să parcurgi zeci de pagini pentru a alege ceva. Oricum, noi am venit pregătiți. Știam ce ne dorim, căci am verificat opțiunile de pe site. Singura necunoscută era dacă diferă mult meniul din restaurant, comparativ cu varianta online, având în vedere mențiunea despre „un meniu dinamic și adaptat continuu”. Am constatat că diferă prețurile - ceva mai mari în realitate.
Am comandat câte un pahar de vin roșu sec până la masa principală. Am primit un cupaj (din trei soiuri de vin) care ne-a fost exact pe gust, foarte aromat, plin și bine echilibrat. Pentru cină, am optat pentru piept de rață și obrăjori de vită. Carnea de rață este preferata mea și ori de câte ori ajung într-un restaurant în care se pretinde că se și gătește bine, aleg să comand specialități de rață.
Chiar dacă cineva ar putea spune că am ales un produs gras deși am vrut să evit grăsimea, eram conștient că mergem într-un restaurant de „fine-dining”, unde porțiile nu sunt mari. Așa cum rața nu-i porc, am zis să merg pe instinct.
Dar cum a fost? A fost o carne pregătită foarte bine, consistentă, dar fragedă în același timp, cu o piele crocantă și o aromă minunată. E de menționat prezentarea în farfurie, dar și garnitura – piure de morcov cu unt ars și câteva fâșii de morcov au completat la superlativ experiența culinară. În farfurie mai era arpacaș, care a fost gătit la fel de bine.
Indubitabil, surpriza serii a fost obrăjorul de vită. Am primit la fel o farfurie bine prezentată, cu o bucată surprinzător de măricică de carne, înconjurată de un piure cremos de cartofi. Deși părea o bucată de carne imensă și intimidantă oarecum, când am atins-o cu furculița, ne-am topit cu toții. Era moale și fragedă și s-a desfăcut în farfurie ca o cremă densă și fină. O carne gătită atât de bine este o raritate. Sau te lasă falit. De data aceasta, la Jules, putem spune că am găsit un mijloc de aur.
Cele două porții au costat 80, respectiv 86 de lei. Pe site figurează cu prețurile de 75, respectiv 70 de lei.
La final, am comandat un mic desert, deși nu obișnuiesc să mănânc imediat dulce. De data aceasta, aveam loc și pentru desert. Trei opțiuni erau în meniu: pară poșată, mousse de ciocolată neagră și pannacotta. Alegerea nu era grea. Prima variantă nu era disponibilă, ciocolata avea să fie prea mult, rămânea pannacotta. O alegere ideală pentru o astfel de cină - răcoritoare și care te duce cu gândul la malul mării. Prețul – 30 de lei, față de 23 în meniul de pe site.
Pentru întreaga cină am achitat 246 de lei, după care a urmat o plimbare cost-eficientă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3819
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Iulian
Acum 7 ore
Un cetățean al vechiului burg
Acum 7 ore
???
Acum 7 ore
Claudiu
Acum 7 ore
Muresan