Vineri,
14.11.2025
Cer Senin
Acum
6°C

A șaptea zi de grevă a foamei pentru mama din Sibiu, încă fără răspuns de la Ministerul Educației: „Eu am rămas în stradă ”

A șaptea zi de grevă a foamei pentru mama din Sibiu, încă fără răspuns de la Ministerul Educației: „Eu am rămas în stradă ”

Oana Cotina Rogojanu a intrat astăzi în cea de-a șaptea zi a grevei foamei și spune că nu se va opri aici. Mama din Sibiu a declarat pentru Turnul Sfatului că, luni, 5 mai, a avut o nouă întrevedere cu reprezentanții Ministerului Educației, însă încă nu a primit un răspuns concret referitor la situația expusă.

Vă reamintim că Oana Rogojanu a recurs la acest gest extrem în semn de protest față de obligativitatea susținerii probei de Limba Germană Maternă la Bacalaureat, în condițiile în care afirmă că, la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, nu sunt respectate prevederile legale privind predarea în limba minorității.

Toate detaliile despre protestul femeii, inclusiv scrisoarea descisă adresată Ministerului Educației o puteți citi în materialul „Nu am de gând să renunț”. O mamă din Sibiu este de două zile în greva foamei în fața Ministerului Educației. Acuză încălcarea legii privind predarea în limba maternă și cere soluții pentru Bacalaureatul 2025”.

Părintele reclamă că, în școală, doar o parte dintre materiile prevăzute sunt predate efectiv în limba germană, iar numeroși profesori nu au competențele necesare pentru a preda în această limbă. Astfel, susține ea, impunerea susținerii probei E.b. la Limba Germană Maternă echivalează cu o evaluare incorectă, nealiniată cu realitatea pregătirii elevilor.

Până în prezent, Oana Rogojanu a mai fost primită de două ori de reprezentanții ministerului, însă nici în acele cazuri autoritatea națională nu a oferit un răspuns concret.

În cadrul întrevederii de astăzi, afirmă că a fost primită de secretarii de stat Sorin Ion și Zoltán Kallós, precum și de Ioana Lazăr, secretar general adjunct.

Citește și: Mama din Sibiu care protestează la București a fost internată la spital

„În întâlnirea de astăzi mi-au spus că se lucrează la problemele ridicate de mine și că s-au cerut date de la inspectoratele școlare. Cu siguranță durează până când se lămuresc în privința acestor informații. Eu am rămas în stradă și mi-am exprimat disponibilitatea de a participa la noi întrevederi, dacă se dorește”, a declarat Oana Rogojanu.

Femeia afirmă că rămâne, în continuare, în greva foamei.

„Lucrez la o nouă petiție pentru minister, în care voi relua detaliile prezentate deja în opiniile publicate”, a adăugat ea.

Turnul Sfatului a solicitat un punct de vedere din partea Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, iar răspunsul primit a fost același cu cel transmis Oanei Rogojanu. În acesta se arată că, deși legea prevede predarea tuturor disciplinelor în limba maternă în școlile pentru minorități, acest lucru nu este posibil din cauza lipsei cadrelor didactice de specialitate. Autoritățile locale și unitățile de învățământ ar depune „eforturi” pentru a acoperi aceste neajunsuri, potrivit punctului de vedere oficial.

Oana Rogojanu a intrat în greva foamei marți, 29 aprilie, în fața sediului Ministerului Educației din București.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Ion

Acum 6 luni

Este trist că o persoană, o mamă, este lăsată să se chinuie, pe caldarâmul ministerului educației. Acest fapt, arată că absolut nimănui nu-i pasă. Domnului ministru, oficialilor din minister, celor care nu pot rezolva acest incident, această necunoaștere, ce pregătire și ce suflet aveți? Scoateți informațiile din masterele și doctoratele pe care le-ați obținut, din vizitele și expertizele acumulate în alte țări! Sunteți sigurii în măsură să rezolvați! De nu reușiți, măcar încercați, consiliați persoana, invitați-o în birourile dvs. la consens, la înțelegere, nu o tratați că pe un animal, cu indiferență. De aici, așa se vede, poate din birou, se vede altfel. De nu, plecați ! Lăsați pe altcineva, competent.
Raspunde

Sparrow

Acum 6 luni

Eu as întreba-o pe doamna protestatar cum se spune " caldarâm" in limba germanā...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus