Oana Corina Rogojanu, femeia din Sibiu care se afla de o săptămână în grevă în fața Ministerului Educației, a renunțat la protest după ce astăzi, luni, 5 mai, a primit o scrisoare din partea ministrului Daniel David prin care se anunță un control urgent la Colegiul Național Samuel von Brukenthal.
Vă reamintim că Oana Rogojanu a recurs la acest gest extrem în semn de protest față de obligativitatea susținerii probei de Limba Germană Maternă la Bacalaureat, în condițiile în care afirmă că, la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, nu sunt respectate prevederile legale privind predarea în limba minorității.

Părintele reclamă că, în școală, doar o parte dintre materiile prevăzute sunt predate efectiv în limba germană, iar numeroși profesori nu au competențele necesare pentru a preda în această limbă. Astfel, susține ea, impunerea susținerii probei E.b. la Limba Germană Maternă echivalează cu o evaluare incorectă, nealiniată cu realitatea pregătirii elevilor.
Astăzi, ministrul Daniel David, i-a înmânat o scrisoare prin care este informată că cele semnalate vor fi cercetate urgent la Sibiu, după cum informează Edupeedu.ro.
Publicăm scrisoarea ministrului, transmisă redacției Edupedu.ro de părintele protestatar:
„Stimată doamnă,
Din prima zi urmăresc cu îngrijorare protestul dvs., atât ca psiholog, cât si ca ministru, mai ales în legătură cu potențialul impact asupra stării dvs. de sănătate și asupra familiei.
Am cerut secretarilor de stat și secretarului general al ministerului să aibă întâlnirile cu dvs., pentru a înțelege mai bine problema, solicitările şi măsurile pe care le putem lua. În continuare, mă adresez și eu direct dvs., spunându-vă personal şi sincer că:
(1) Am înțeles mesajul dvs.! Dincolo de informațiile solicitate din primele zile inspectoratului general, am decis azi, 5 mai 2025, să trimit Corpul de control la unitatea şcolară menţionată de dvs. și să facem cu regim de celeritate o analiză mai largă a sistemului, pentru a identifica și corecta (inclusiv prin sancțiuni, unde este cazul) astfel de situații potențiale.
(2) Vă spun însă, sincer și direct, că nu putem modifica metodologia de examen de bacalaureat cu câteva săptămâni înaintea începerii acestuia, cu atât mai mult cu cât, dincolo de predictibilitatea normelor juridice, am afecta zeci de mii de copii. Chiar nu pot asuma o asemenea măsură care depășeşte cadrul legal.
Protestul dvs. a avut deja efectul de a grăbi analiza de sistem si individuală, aşa că vă rog să renunțati să vă mai riscati starea de sănătate şi să fiți alături de copil și familie în pregătirea pentru bacalaureat.
Cu deosebită consideratie,
Prof. univ. dr. psih. Daniel David
Ministrul Educaţiei si Cercetării”
Oana Rogojanu a intrat în greva foamei marți, 29 aprilie, în fața sediului Ministerului Educației din București.
Citește și: Mama din Sibiu care protestează la București a fost internată la spital
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
15 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Vă spun in cunoștință de cauză: peste 90 % din elevii liceului sunt români, doar puțini provin din familii mixte sau de etnie germană. Că să ajungi in clasa a 12a trebuia să începi școală germană de la clasa 1a, iar la admiterea la acest liceu se da și limba germana maternă, alaturi de română și matematică.Chestia asta e veche de cel puțin 25ani, dacă nu chiar mai mult.
Adevărul este că în toate școlile care au clase cu limba maternă germană, profesorii, in majoritate sunt români, unii cunoscători de germană, alții,nu. Este o dilemă pentru părinți: să-și de-a copii la școală germană sau nu, fiindcă majoritatea profesorilor care predau în germană sunt slab pregătiți. Sunt și materii care se predau în limba română (deși nu ar trebui) sau dirigintele nu știe germană. Situația se perpetuează. Au fost ani, când la liceu veneau profesori din Germania(cam slab pregătiți).
Totuși această mămică trebuia să știe întreaga situație, iar dacă nu-i convenea să mute copilul la alta școală.-
Dar tu cât de bine ești pregătită la predarea în germană, de toți sunt slabi? În altă ordine de idei, profesioniștii cunoscători de germană au atâtea oportunități, învățîmântul e pe la coada listei unde ar vrea să lucreze. Pur și simplu nu există resurse umane disponibile, și n-o poți rezolva din pix.
-
-
Uite cum se consuma aiurea resurse publice. Apoi plangem ca nu sunt bani. Aceasta mama a stiut de cand si-a inscris fiica la acest liceu care sunt materiile de bacalaoreat. Copila probabil nu se omoara cu invatatura si mama s-a gandit sa faca grva foamei pentru ca odrasla sa nu dea bacul la o materie la care va lua nota slaba. Si in loc sa o lase in plata domnului, Ministerul Educatiei trimite corpul de control. Ca sa controleze ce ?
-
Serios,mi se pare total aiurea! Întreb,in Constituția României care e limba oficială? Româna ! Că să nu uite niciodată! In Germania sau Ungaria NU exista așa ceva! Noi suntem singuri proști care permitem așa ceva! Ești în România,se preda in română,iar a doua limbă devine atunci germana sau maghiara. Punct! Așa este in orice țară! Nu exista nicăieri că la noi ,atâta prostie și nesimțire!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
3 din 7 comentarii șterse. Cenzurează tovarășii de la TS mai mult decât scriu.
Hristos A Inviat! Ooo, da! Tovarasa Andrada Baumann, probabil romanca in buletin, dupa ce jigneste toti cititorii si ii face…
Toate comentariile despre USR-isti sunt cenzurate. Bravo tovarasi. Traiasca dictatura si politica pumnului in gura. Astia nu au auzit de…
Alte 2 sifonări ale banului public, la care nu se sesizează nimeni. Ati putea face o „investigatie” jurnalistică să ne…
„Planul vizează conectarea localităților Cisnădioara și Cisnădie cu Sibiul printr-o rețea de parcuri, piste de biciclete ecologice…” Corect ar fi…













Lasă un răspuns