Cea mai veche casă expusă într-un muzeu din România este în Muzeul ASTRA: o locuință din lemn, de acum 225 de ani

Cea mai veche casă expusă într-un muzeu din România este o locuinţă din lemn din judeţul Hunedoara, veche de 225 de ani, din Muzeul ASTRA, cel mai mare obiectiv de gen în aer liber din Europa, aflat în pădurea Dumbrava Sibiului, la marginea municipiului reşedinţă de judeţ, a anunţat joi, pe Facebook, Consiliul Judeţean (CJ), citată de Agerpres.

„S-a scurs mai bine de o jumătate de secol de când locuinţa din lemn de stejar, îmbrăcată cu lut şi acoperită cu paie, a meşterului dogar din Obârşa, judeţul Hunedoara, a luat calea Sibiului. Zămislită în 1800, gospodăria din Ţara Zarandului este cea mai veche casă datată expusă într-un muzeu din România şi, deloc întâmplător, îmbogăţeşte zestrea culturală a celui mai mare muzeu în aer liber din Europa, amenajat în Dumbrava Sibiului”, precizează cei de la CJ Sibiu.

Construită în anul 1800, casa a fost adusă la Sibiu în 1972 şi are două încăperi, una de odihnă, cealaltă pentru muncă.

„A fost adusă la muzeu în 1972 şi este reprezentativă pentru această frumoasă regiune a ţării, recunoscută pentru olărit şi prelucrarea lemnului. De altfel, satul Obârşa era numit şi ‘al oalelor’, întrucât aici s-au realizat produse din ceramică, printre care şi celebra oală de sarmale sau tava pentru cartofi rântăluiţi. Tot aici se găseau şi meşteri pricepuţi în prelucrarea lemnului pentru că dogarii aveau un rol-cheie în comunitate. Iarna se lucrau obiectele mici înăuntru. Dogarul ştia să repare roţile căruţelor, să facă o tânja sau un jug, obiecte fără de care olarii nu puteau să meargă cu căruţa după lut sau să ajungă la târgurile de la Ineu sau chiar de mai departe, cum ar fi Oradea”, a explicat directorul general al Muzeului ASTRA, Ciprian Ştefan, citat în postarea CJ.

Spre deosebire de casele din prezent, în această casă nu s-a bătut niciun cui, bucăţile de lemn se îmbină una cu cealaltă, iar locuinţa este acoperită cu paie.

„În primul rând, alegerea lemnului rotund de stejar era esenţială. Apoi, se decojea şi ‘păsărea’, adică se îmbina printr-o ‘muşcătură bătrânească’, fără cui, bazată pe conicitate, sau ‘pe strâns’, cum îi spuneau meşterii. O altă dovadă a priceperii înaintaşilor noştri o găsim în felul în care acopereau casa folosind paiele. Era preferat alacul, un soi vechi de grâu, cu paie ceroase, mult mai rezistente la apă. Acestea se recoltau în snopi, iar după ce se îmblătea, adică se scoteau seminţele prin baterea spicelor, paiele erau folosite pentru acoperişurile caselor şi anexelor gospodăreşti”, a detaliat Ciprian Ştefan.

Vizitatorii muzeului nu pot intra în această casă veche, o pot admira doar de afară, din cauză că trebuie înlocuit acoperişul.

„Monumentul istoric va avea parte de lucrări de conservare constând, în principal, în înlocuirea acoperişului din paie. Vom folosi paie de secară, de cultură bio, recoltate manual şi ‘îmblătate’, pe care le vom aduce din satul Lăzeşti, judeţul Alba. Apoi, doi meşteri, ultimii de acest fel, vor aşeza paiele pe casă după metode tradiţionale, folosind inclusiv crengi de jneapăn, pentru a fixa mai bine stratul de paie”, a mai spus Ciprian Ştefan.

El a adăugat că restaurarea acestei case monument costă 200.000 de lei.

Foto CJ Sibiu