Liderul PNL Sibiu, Raluca Turcan, a precizat că prin votul dat duminică sibienii au arătat că au ales Europa.
“ Ați votat cu inima și cu mintea. Cu gândul la viitorul copiilor si al nepoților noștri, ați ales Europa, competența și un viitor în care seriozitatea învinge spectacolul ieftin.
Prin sprijinul pentru Nicușor Dan ați arătat încă o dată că Sibiul rămâne un reper de civism și spirit european. Românii au demonstrat lumii nu doar că prețuiesc valorile care au garantat țării locul in Europa, ci și că sunt dispuși să le apere!
Am simțit timp de două săptămâni energia extraordinara a celor care gândesc la fel, care nu au fost nici ascunși și nici tăcuți, cărora nu le-a fost rușine cu opțiunea lor. Între ei, foarte mulți sibieni, așa cum a fost mereu la greu.
Respect decizia celor care au avut o altă opțiune. România este a tuturor!
Sibiul a dat un mesaj tranșant: suntem parte a Europei și nu vrem să pierdem acest lucru!”, a transmis Turcan.
În județul Sibiu, Nicușor Dan a câștigat majoritatea în doar 13 localități, în restul, cele mai multe voturi le-a avut Simion.
Candidatul independent a obținut în județ 126.977 de voturi (58,55%), în timp ce George Simion a fost votat de 89.905 persoane (41,45%).
Nicușor Dan a primit din municipiul Sibiu 64.414 voturi, ceea ce reprezintă 50,72% din totalul voturilor primite în județ.
Dan a obținut majoritatea în municipiile Sibiu și Mediaș și mai multe orașe, precum și în Șelimbăr, cea mai populată comună din județ.
Sursa foto: Captură video / Raluca Turcan
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1636
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Vlad
Acum 8 ore
Vlad
Acum 8 ore
FLOD
Acum 8 ore
Constantin
Acum 8 ore
FLOD