Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

O profesoară din Sibiu obține daune morale de 10 mii de euro, după ce a fost umilită de fostul iubit, cu fotografii intime transmise familiei și prietenilor. După 6 ani, fapta penală s-a prescris

Alin Bratu
4
femeie-oejj

După aproape șase ani o profesoară din Sibiu a obținut în instanță daune morale de 10 mii de euro după ce a fost umilită de fostul iubit.

Publicitate
Publicitate

Furios că au încheiat relația individul a făcut publice mai multe înregistrări video și fotografii în ipostaze intime cu fosta lui parteneră. Înjosită și șantajată emoțional femeia a trecut printr-o lungă perioadă de izolare și a avut nevoie de sprijin psihologic, relatează Știrile ProTV. 

Decizia definitivă a fost dată de magistrații Curții de Apel Alba Iulia, în data de 13 mai. 

Totul s-a petrecut în 2018 când profesoara a decis să pună capăt relației cu partenerul ei de la acea vreme. Ca să se răzbune, individul a început să trimită pe grupuri de mesagerie online sau prin e-mail, imagini cu fosta lui parteneră – nud ori în alte ipostaze intime.

Protrivit anchetatorilor, „fapta inculpatului de a transmite imagini şi înregistrări video compromițătoare nu a fost o întâmplare accidentală, ci o acțiune deliberată, cu intenția clară de a o denigra şi de a-i știrbi demnitatea”.

Publicitate

Profesoara l-a dat în judecată.

”A admis apelul declarat de partea vătămată și a dispus majorarea despăgubirilor civile acordate cu titlu de daune morale de la suma de 5000 de euro la 10.000 de euro”, spune Cosmin Muntean, expert la Curtea de Apel Albă Iulia.

Individul a avut grijă să transmită imaginile atât prietenilor şi colegilor de catedră ai femeii, cât şi tatălui ei şi altor rude. Victima a fost profund afectată de impactul social al acestor fapte.

”Pornografia din răzbunare este o formă de abuz profund. Prin acest comportament agresorul urmărește să recâștige controlul asupra fostului partener sau să-l pedepsească pentru victimă efectul este devasator pentru că vorbim aici despre sentimente de rușine, de anxietate, depresie, chiar și traumă. Omaginea de sine, stima de sine, încrederea în sine sunt profund afectate”, explică psihoterapeutul Cosmin Bara.

După 6 ani, fostul partener al profesoarei a scăpat de răspunderea penală pentru că fapta s-a prescris.

Violarea vieții private și divulgarea, în orice mod, a imaginilor intime ale unei persoane, fără consimțământul acesteia, sunt infracțiuni care se pedepsesc cu până la 2 ani de închisoare.

Revenge porn

Termenul „revenge porn” (în română: pornografie din răzbunare) se referă la distribuirea, fără consimțământul persoanei implicate, a unor imagini sau materiale video intime, de obicei de natură sexuală, cu scopul de a o umili, răni sau răzbuna pe acea persoană.

De obicei, aceste materiale sunt postate online de un fost partener sau de cineva care a avut acces la ele într-un context privat. Este o formă de abuz digital și violare a intimității, iar în multe țări este considerată infracțiune, pedepsită prin lege.

Sursa foto: Pixabay

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

4 răspunsuri

  1. Avatar UnPSDist mandru
    UnPSDist mandru

    Asa i ca ati intrat sa vedeti pozele ? Bagabontilor!

    5
    5
  2. Avatar Muresan
    Muresan

    N-au de lucru decat sa se pozeze si filmeze in ipostaze intime!

    6
    3
  3. Avatar Rostogan
    Rostogan

    Inca o victorie a justitiei (cu j mic) din Romania. Cum sa nu-l bagi ani buni la inchisoare pe nemernicul ala?!?! Cat despre daunele morale… psihopatul a avut timp 7 ani sa aranjeze lucrurile astfel incat sa nu se gaseasca nimic pe numele lui.

    13
    0
  4. Avatar Emil
    Emil

    Banii n-aduc fericire.

    3
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate