În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 5 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat mai multe acțiuni, la nivel județean, pentru combaterea infracțiunilor economice.
Polițiștii din Sibiu, sub supravegherea procurorilor de caz, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unor dosare penale în care se efectuează cercetări pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate și protejarea comunității de activitățile ilegale, transmite vineri Isabela Brad, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în județul Sibiu, au fost ridicate 28 de telefoane mobile, 3470 de euro și un laptop.
Activitățile au fost efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de fals informatic, delapidare, acces ilegal la un sistem informatic și fals în înscrisuri.
Totodată, în baza mandatelor de aducere, la sediul poliției au fost aduse trei persoane, pentru audieri.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a unui sibian în vârstă de 22 de ani, cercetat penal mai multe infracțiuni economice, săvârșite în formă continuată, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, în perioada mai - septembrie 2024, în calitate de angajat al unei societăți, tânărul și-ar fi însușit și vândut mai multe aparate și echipamente telefonice. De asemenea, ar fi încheiat în fals mai multe contracte.
Prin activitatea infracțională, a fost cauzat un prejudiciu de 247.000 de lei.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu, precizează sursa citată.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: aparate și echipamente telefon , acces ilegal la un sistem info , fals în înscrisuri , fals informatic , perchezitii sibiu , delapidare
Vizualizari: 1685
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Alex
Acum 5 ore
Tehnicile au limite in fata Adevarului
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Muresan