Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a sărbătorit vineri, 13 iunie, 178 de ani de la înființarea învățământului militar românesc, printr-o ceremonie festivă urmată de Ziua Porților Deschise, la care au participat oficialități, cadre militare, studenți și public larg.
Evenimentul a debutat pe platoul instituției cu o ceremonie militară dedicată momentului aniversar, urmată de activități interactive pentru vizitatori, potrivit unei postări făcute pe pagina de facebook. Cei prezenți au avut ocazia să descopere interiorul academiei prin tururi ghidate ale sălilor de curs, bazelor de instruire și amfiteatrelor, să asiste la exerciții demonstrative, expoziții de echipament militar și momente artistice oferite de Muzica Militară a instituției.

„Astăzi aniversăm 178 de ani de existență a învățământului militar românesc, o întreagă istorie a tuturor generațiilor care s-au format de-a lungul timpului, pentru a conduce subunități, unități sau mari unități, atât în vremuri de liniște, cât și în cei mai întunecați ani ai existenței țării noastre”, a declarat comandantul Academiei, colonelul Dumitru Todosiuc, în discursul susținut în fața participanților.
Comandantul a subliniat, totodată, contribuția cadrelor și a studenților în consolidarea prestigiului instituției.

„Dacă Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu se bucură de un renume național și internațional, se datorează, în mod deosebit, dumneavoastră, studenților, cadrelor didactice, instructorilor militari și personalului administrativ, care, prin profesionalism și dedicare, ați menținut sus standardele de calitate specifice învăţământului militar superior.”
Cu ocazia aniversării, șeful Statului Major al Forțelor Terestre, general-locotenent Ciprian Marin, a conferit Emblema de Onoare a Forțelor Terestre unor cadre militare cu rezultate remarcabile: col. Răzvan Barbu, lt.col. Alexandru Baboș și pcc. Lucian Tofalvi. De asemenea, plt.adj.p. Alexandru-Ion Ghiță a fost decorat cu Emblema de Merit în Serviciul Armatei României, clasa a III-a.
Textul postat pe pagina de socializare este semnat de Cristian Buliga.







Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Echilibrarea bugetelor la primarii = toti primarii isi angajeaza rudele si pilele, le dau salarii maxime, apoi vor bani de…
Sunt aceeași mereu, nu mai mult de 1-3 persoane. Unele comentarii nici nu au logică, mereu aceeași placă. Posibil „georgei”,…
vezi ca parcul gonflabil e al unui fost judecator, mare smecher, nu se atinge nimeni de el….
Intreb pina imi raspunde cineva(nu fostul ministru al Culturii,Turcan,nu-s absurd): Tabloul deteriorat din neglijenta de fostul Primar(ulterior Presedinte,actual pensionar) a…
Postac de la viitorul hotel













Lasă un răspuns