Luni,
14.07.2025
Partial Noros
Acum
28°C

Întrebare pentru nuntași: ”Vreți să stați la masă cu suveraniști?”. Primar: ”Chiar dacă s-au finalizat alegerile a rămas o falie în societate”

Întrebare pentru nuntași: ”Vreți să stați la masă cu suveraniști?”. Primar: ”Chiar dacă s-au finalizat alegerile a rămas o falie în societate”
 ”Discuții politice au fost la nunți, dar chiar să nu-i inviți, sau să chemi oameni și să-i așezi în funcție de afinități politice la noi nu cred că a fost” Sursa foto: Pixabay

Nuntașii care au confirmat prezența la o nuntă au primit întrebarea din partea familiei organizatoare: ”Vreți să stați la masă cu suveraniști sau cu ceilalți?”. Seria de alegeri care au culminat cu cele prezidențiale și scandalurile politice ce au decurs de acolo au scindat societatea.

Asta se vede cel mai mult în comunitățile mici, acolo unde fiecare știe pe fiecare, iar o dispută politică poate fi moștenită în generații.

”Ni s-a spus după ce am acceptat invitația dacă vrem să stăm la masă cu suveraniști sau cu ceilalți. Ni s-a părut șocant, dar oamenii au vrut probabil să aibă liniște la nuntă”, a declarat pentru Turnul Sfatului o familie care nu a dorit să i se facă făcut public numele.

În județul Sibiu, în comunitățile rurale, freamătul politic de după alegeri s-a mai liniștit, dar nu s-a calmat de tot, ne spun primarii cu care am stat de vorbă. Însă niciun primar cu care am vorbit nu a confirmat o situație asemănătoare: ca un eveniment local să fie motiv de segregare socială pe motive politice.

 ”Discuții politice au fost la nunți, dar chiar să nu-i inviți, sau să chemi oameni și să-i așezi în funcție de afinități politice la noi nu cred că a fost”, răspunde Bucur Bogdan, primarul comunei Rășinari.

”În principiu, chiar dacă au fost discuții și probabil că vor mai fi, chiar dacă s-au finalizat alegerile, văd că a rămas o falie între ei, dar sper cu timpul să se rezolve. Nu convingerile politice, ci cum să ajungem să avem o viață mai bună, un trai decent, cu ceea ce câștigăm, asta ar trebui să primeze. Până la urmă, lucrurile care aduc bunăstarea sunt unirea și ajutorul reciproc, nu ura și dezbinarea”, spune Bucur Bogdan, primarul din Rășinari.

Ioan One, primarul din Laslea, spune și el că în comună nu s-a ajuns în situația de a împărți lumea la nuntă în funcție de afinitățile politice, însă admite că au existat foarte multe discuții în acea perioadă.

”Nu, nu am auzit treaba asta. Chiar dacă suveraniștii, spun asta pentru că îi cunosc destul de bine, au avut întâlniri, s-au tot văzut, au discutat, dar chiar la nunți nu știu să fi fost discuții, să fie necesar să împarți sala în două. În ultimul timp a fost făcută politică, s-a făcut multă politică, dar acum s-au mai liniștit”, spune primarul din Laselea.

Un fost primar din nordul județului spune că au existat discuții în perioada campaniei electorale, mai ales la alegerile prezidențiale, însă nu s-a ajuns chiar la o triere a persoanelor care mergeau la nunți.

”E trist ce s-a întâmplat, chiar șocant. La noi până și preotul a votat cu Georgescu (n.r. Călin Geprgescu), dar nu s-a ajuns până acolo încât să ajungi să-i separi că altfel se încaieră. Au fost discuții, evident, dar oamenii au știut să se oprească la un anumit nivel. Chiar am fpost la nunți în perioada aia, dar oamenii au fost calmi”, spune fostul primar.

Simion (AUR) a fost candidatul cel mai votat în majoritatea covârșitoare a localităților din județ

În județul Sibiu, Nicușor Dan a câștigat majoritatea în 13 localități, în restul, cele mai multe voturi le-a avut Simion, conform datelor oficiale după al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

Nicușor Dan a obținut majoritatea în municipiile Sibiu și Mediaș și mai multe orașe, precum și în Șelimbăr, cea mai populată comună din județ.

În Iacobeni, Geprge Simion a obținut în al doilea tur al alegerilor prezidențiale 78,75% din voturi. După primul tur, din cei aproape 936 de alegători prezenți la vot, 652 (adică 71,89%) au votat George Simion. Nicușor Dan era votat de 42 de locuitori ai comunei, ceea ce reprezintă un procentaj de 4,63% din voturile valabil exprimate.

„Și eu am rămas surprins. Mă așteptam ca în comuna noastră să aibă succes candidații pro-europeni. Dar, cum să zic, populația comunei Iacobeni are un nivel de educație mai scăzut și propaganda făcută de suveraniști a prins foarte bine. Este vorba de mesaje populiste – cum ar fi că ne ieftinesc motorina, de exemplu – pe care oamenii le cred. Astfel de mesaje prind pentru că majoritatea populației din comuna noastră are salariul minim pe economie, iar pensionarii au pensii de pe urma muncii în agricultură, deci mici. Plus tineretul: nu înțeleg de ce au votat așa din moment ce au fost în străinătate, în Europa, au văzut. Chiar am discutat cu un tânăr de ce a ales Simion: «pentru că va face dreptate», mi-a răspuns. Eu nu i-am influențat, fiecare a votat cum a crezut de cuviință. Și să știți că au votat așa în cunoștință de cauză”, declara după primul tur al alegerilor prezidențiale primarul Ioan Maca.

Lista rezultatelor pe fiecare localitate din județ:

Localitate

Voturi Totale

George Simion

% George Simion

Nicușor Dan

% Nicușor Dan

ALMA

938

492

52.45%

446

47.55%

ALȚINA

688

383

55.67%

305

44.33%

APOLDU DE JOS

645

334

51.78%

311

48.22%

ARPAȘU DE JOS

1342

769

57.30%

573

42.70%

AȚEL

550

348

63.27%

202

36.73%

AXENTE SEVER

1529

934

61.09%

595

38.91%

BÂRGHIȘ

810

517

63.83%

293

36.17%

BAZNA

1168

739

63.27%

429

36.73%

BIERTAN

894

549

61.41%

345

38.59%

BLĂJEL

870

445

51.15%

425

48.85%

BOIȚA

757

445

58.79%

312

41.21%

BRĂDENI

520

355

68.27%

165

31.73%

BRATEIU

1109

879

79.26%

230

20.74%

BRUIU

263

156

59.32%

107

40.68%

CÂRȚA

446

256

57.39%

190

42.61%

CÂRȚIȘOARA

749

483

64.48%

266

35.52%

CHIRPĂR

554

356

64.26%

198

35.74%

CRISTIAN

2231

1082

48.50%

1149

51.50%

DÂRLOS

1270

798

62.83%

472

37.17%

GURA RÂULUI

1752

1082

61.76%

670

38.24%

HOGHILAG

737

538

72.99%

199

27.01%

IACOBENI

960

756

78.75%

204

21.25%

JINA

996

854

85.74%

142

14.26%

LASLEA

1217

762

62.61%

455

37.39%

LOAMNEȘ

1341

718

53.39%

623

46.46%

LUDOȘ

264

147

55.68%

117

44.32%

MARPOD

433

206

47.58%

227

52.42%

MERGHINDEAL

532

380

71.43%

152

28.57%

MICĂSASA

823

475

57.72%

348

42.28%

MIHĂILENI

293

180

61.43%

113

38.57%

MOȘNA

1167

784

67.18%

383

32.82%

MUNICIPIUL MEDIAȘ

21482

8849

41,19%

12633

58,81%

MUNICIPIUL SIBIU

91335

26921

29,48%

64414

70,52%

NOCRICH

1199

833

69.47%

366

30.53%

ORAȘ AGNITA

3817

1919

50.28%

1898

49.72%

ORAȘ AVRIG

6734

3544

52.63%

3190

47.37%

ORAȘ CISNĂDIE

12505

4500

35,99%

8005

64,01%

ORAȘ COPȘA MICĂ

1718

1175

68.39%

543

31.61%

ORAȘ DUMBRĂVENI

2643

1543

58.38%

1100

41.62%

ORAȘ MIERCUREA SB.

1467

959

65.37%

508

34.63%

ORAȘ OCNA SIBIULUI

1936

976

50.41%

960

49.59%

ORAȘ SĂLIȘTE

3251

1643

49.31%

1608

49.46%

ORAȘ TĂLMACIU

3570

1776

49.75%

1794

50.25%

ORLAT

1530

877

57.32%

653

42.68%

PĂUCA

764

407

53.27%

357

46.73%

POIANA SIBIULUI

577

330

57.19%

247

42.81%

POPLACA

914

435

47.59%

479

52.41%

PORUMBACU DE JOS

1606

938

58.41%

668

41.59%

RACOVIȚA

1426

763

53.51%

663

46.49%

RĂȘINARI

2429

1432

59.08%

994

40.92%

RÂU SADULUI

285

172

60.35%

113

39.65%

ROȘIA

2380

1709

71.81%

671

28.19%

SADU

1461

638

43.67%

823

56.33%

ȘEICA MARE

1778

944

53.09%

834

46.91%

ȘEICA MICĂ

637

329

51.65%

308

48.35%

ȘELIMBĂR

11136

3549

31,87%

7587

68,13%

SLIMNIC

1618

939

58.03%

679

41.97%

ȘURA MARE

2647

1242

46.92%

1405

53.08%

ȘURA MICĂ

1712

783

45.74%

929

54.26%

TÂRNAVA

976

580

59.43%

396

40.57%

TILIȘCA

725

347

47.86%

378

52.14%

TURNU ROȘU

1233

579

46.96%

654

53.04%

VALEA VIILOR

793

488

61.54%

305

38.46%

VURPĂR

750

581

77.47%

169

22.53%

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

D.

Acum 1 lună

nu "suveranistii" sunt de vina, ci politicienii care au dus oamenii la exasperare. Astazi cand auzi politicienii ca nu au ce cheltuieli sa reduca, ci vorbesc de taxa de solidaritate pentru toti - pentru acoperirea gaurilor - si imbuibarea specialilor, devenim tot mai multi suveranisti, si parca regretam ca l-am ales pe Nicusor.
Raspunde

AndreiM

Acum 4 săptămâni

Oamenii isi vor da seama foarte usor si repede ce mascarici au ales. Acesti slugoi de politicieni sunt usor de intuit imediat ce se termina campania electorala cand trebuie sa deschida singuri gurita. Ceea ce nu vor realiza insa asa usor oamenii, este faptul ca Romania este condusa NUMAI de regimuri de stanga din 1947 incoace. Le este greu pentru ca propaganda stangii este extrem de perversa. In loc de un singur partid comunist cu ideologie evident de stanga, astazi exista o gramada de partidute de stanga, cu ideologie progresista, globalista, care zbiara sus si tare ca sunt de dreapta. Mizeaza pe faptul ca oamenii nu au cultura politica si asta chiar asa este. Romanii habar nu au ce este ideologia de stanga si cea de dreapta. S-a creat un fel de ghiveci politic in care fiecare se declara ce vrea si toata lumea face politica de stanga. PSD-ul este singurul partid care recunoaste ca este DE STANGA. Istoric vorbind, liberalii nu au fost NICIODATA de dreapta, au fost infiintati ca partid de stanga, care se opunea partidului conservator (de dreapta) si sunt de stanga si in zilele noastre, chiar daca cei de azi nu mai au nimic de-a face cu partidul liberal istoric. USR-ul este cel mai fanatic partid de EXTREMA STANGA din Romania, si cu toate acestea sustine sus si tare ca este de dreapta. Nimic mai fals. Progresismul si globalismul sunt curente de extrema stanga, cunoscute si recunoscute astfel in intreaga lume. In SUA sunt (pe drept) etichetati marxisti. Culmea este ca declarativ, ei zbiara ca sunt impotriva comunismului, desi au aceeasi baza ideologica. Oamenii nu pricep faptul ca stanga si dreapta politica nu se determina dupa declaratiile din presa, ci dupa principiile si valorile ideologiilor promovate. Dreapta politica: promoveaza credinta crestina, pastrarea traditiilor si apararea intereselor nationale. Stanga politica: promoveaza ateismul si/sau satanismul, distrugerea sau batjocorirea traditiilor si apararea intereselor straine.

Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Falia este intre faptasi si victime.

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 1 lună

Cu șușuveraniștii s-a închis. Reveniți peste 3 ani jumate

Raspunde

@Aci Dutu

Acum 4 săptămâni

Du-te ma si te trateaza sau du-te si bea o bere, nu te mai foi pe aici, nu vezi ca te repudiaza oata lumea?!! Vorba unei clasice in viata: Mars, ma!

Raspunde

Bitt Dannman

Acum 4 săptămâni

Corect e **** !

(Acest mesaj a fost moderat din cauza limbajului jignitor)

Raspunde

Sotir

Acum 1 lună

Haha, hai ca iar sunteti amuzanti cativa pe-aici!! Nu cumva tot Georgescu o fi de vina pt. jalea in care a ajuns tara?! Dupa mintea unora, probabil ca da. Si rusii, evident.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sibian

Acum 1 lună

Exact la subiect. Populația asistata social cu educație slaba a fost votantul principal. Adică aia 5 milioane care trăiesc din taxele pe care le plătim noi, frații zburători ai lui Simion.

Raspunde

Adina

Acum 4 săptămâni

Și-au dat silinta cei din mass-media sa divizeze oamenii si sa stigmatizeze pe cei care votează intr-un anumit fel. Este meritul lor. Nu vom uita niciodată ce au făcut Striblea, Florin Negruțiu, Prelipceanu, Cristian Tudor Popescu si mulți alții. Prin comentariile lor s-au zbătut să tragă în noroi jumătate de Românie, să ne facă să părem nebuni, needucați, irelevanți, extremiști, deși nu suntem. Probabil le-a fost teamă că pierd tot dacă ajung suveraniștii la putere.

Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Semeon

Acum 4 săptămâni

Normal, aia cu mintea odihnita sa stea toti gramada.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus