Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

În cel mai bun an turistic, Sibiul se află pe locul 8 în țară. Suntem depășiți de Suceava, Bihor, Mureș și Prahova. 20% din turiștii care au ajuns aici au fost străini

Alin Bratu
2
turist-zl3k

136.951 de turiști au vizitat Sibiul în primele patru luni ale anului, fiind cel mai mare număr consemnat până acum de către Institutul Național de Statistică.

Publicitate
Publicitate

Chiar și în aceste condiții, suntem însă pe locul 8 la nivel național, după București (588 de mii), Brașov (422 de mii), Cluj (177 de mii), Prahova (169 de mii), Mureș (140 de mii), Bihor (139 de mii) și Suceava (139 de mii).

Aceste date adună numărul de persoane care s-au cazat în județ pentru cel puțin o noapte, într-unul din spațiile de cazare înregistrate.

Au ajuns în Sibiu, în acest an, cu aproximativ 9 mii de persoane mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2024 au ajuns în Sibiu 127.150 de turiști.

În anii precedenți au fost 133.496 (2023) și 101.454 (2022).

Publicitate

Cifrele însă nu sunt probate cu intrările din unitățile turistice din județ. Cei mai mulți antreprenori din domeniu spun în continuare că nu se vede un aflux mai mare de turiști, față de anul trecut. Asta, chiar în condițiile în care în luna aprilie au fost mai mulți turiști decât în primele trei luni ale anului.

Pe locul 5 în țară la numărul de turiști străini

După numărul turiștilor străini, Sibiul se află pe locul 5 într-un clasament național, cu 27.343 de persoane.

Mai mulți turiști străini au ajuns în București (303 mii), Brașov (79 de mii), Cluj (33 de mii) și Timiș (30 de mii).

După procentul turiștilor străini din totalul turiștilor înregistrați în această perioadă, Sibiul este pe locul 4, după București (51%), Ilfov (44%) și Timiș (30%). Procentul în Sibiu este de 19,9% turiști străini din totalul turiștilor care au ajuns în Sibiu până la începutul lunii mai.

Cel mai mic procent se regăsește în Gorj – 0,86%, urmat de Vâlcea 1,81%, Caraș Severin 2%, Botoșani 2,49% și Olt 2,94%.

Procentul turiștilor străini din totalul turiștilor din fiecare județ:

BUCUREŞTI

51,8%

ILFOV

44,2%

TIMIŞ

30,5%

SIBIU

19,9%

CLUJ

18,8%

ARAD

18,1%

ARGEŞ

17,0%

GALAŢI

16,6%

IAŞI

14,9%

MUREŞ

11,6%

SĂLAJ

11,4%

CONSTANŢA

11,1%

ALBA

9,9%

BRAŞOV

9,9%

DOLJ

9,4%

BRĂILA

9,3%

BIHOR

8,9%

HARGHITA

8,8%

MEHEDINŢI

8,6%

PRAHOVA

8,4%

CALARAŞI

8,4%

VRANCEA

8,4%

SUCEAVA

7,9%

BACAU

7,2%

MARAMUREŞ

7,2%

BUZĂU

6,4%

COVASNA

6,1%

IALOMIŢA

6,1%

BISTRIŢA NĂSĂUD

5,8%

HUNEDOARA

5,7%

NEAMŢ

5,4%

SATU-MARE

4,7%

VASLUI

4,2%

DÂMBOVIŢA

3,9%

TELEORMAN

3,8%

TULCEA

3,7%

GIURGIU

3,4%

OLT

2,9%

BOTOŞANI

2,5%

CARAŞ-SEVERIN

2,1%

VÂLCEA

1,8%

GORJ

0,9%

 

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Dan
    Dan

    turistii ce si-au luat teapa cu preturile din Sibiu (vezi muzeul Astra) evident ca NU mai revin, ca doar nu-s idioti. In rest ce mai avem? Preturi de occident pe centru? kitschul si traficul de la balea lac? paltinisul mort ? cicloturismul – unde poti da coltul dupa prima ora de pedalat lovit de un bizon din marginime ?

    20
    4
  2. Avatar Sparrow
    Sparrow

    O statisticā neoficialā aratā cā procentul de turisti din sibiu este format din 65% olteni care vin sā îsi viziteze neamurile stabilite in Sibiu si deci occidentalizate prin spālarea cu apā caldā de la robinet. Banii cheltuiti in acest turism de cireadā sunt de la oltenii deveniti sibieni prin sclavie la multinationale. Un alt procent insemnat este format din tāranii din mārginime care vin la Sighii sā îsi cumpere una-alta si opresc pe centru’ sā ia un trigon cu visine de la Billa cā la Luca e prea scump. Dar oricum se vede pe meclele lor cā sunt ” turisti” in secolul XXI.
    Hai fārā ipocrizii cā toti stim astea dar o ardem pā corectitudine politicā si îi botezām pe toti ” irlandezi” veniti sā descopere frumusetile Transilvaniei

    4
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate