Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Concerte cu Subcarpați și Vama, peste 20 de drumeții și activități pentru copii și familii, la Făgăraș Fest. Programul complet al evenimentului

Adina Bota
1
fagaras-fest-dianabobes-2-rxwd

Muzică sub cerul liber cu Subcarpați și Vama, peste 20 de drumeții și tururi ghidate în natură, patru dezbateri din seria Carpathia Talks, activități pentru copii și familii, ateliere de percuție, meșteșugărit, și o instalație artistică care pune în valoare râul Moașa. De toate acestea se vor putea bucura sibienii și turiștii la Făgăraș Fest, evenimentul care are loc între 11 și 13 iulie, în satul Sebeșu de Sus din comuna Racovița.

Publicitate
Publicitate

„Pe Valea Moașei, unde potecile duc spre cascade și pădurea umbrită acoperă pașii călătorului, creăm experiența celei de-a șasea ediții Făgăraș Fest – un festival pentru toate vârstele, care aduce împreună muzică, dialoguri, explorare în natură și o inițiativă locală cu impact concret”, arată organizatorii într-un comunicat de presă.

Făgăraș Fest este organizat de Fundația Conservation Carpathia și Primăria Racovița și își propune să rămână o platformă de conectare între oameni, natură și comunități.

Concerte cu Subcarpați și Vama, peste 20 de drumeții și activități pentru copii și familii, la Făgăraș Fest. Programul complet al evenimentului

Foto: Diana Bobeș

Camping cu impact

Taxa simbolică de camping va fi direcționată integral către Primăria Racovița, care va dezvolta un proiect în beneficiul comunității locale din Sebeșu de Sus. Astfel, fiecare participant care alege să se cazeze în camping sprijină în mod direct inițiativele locale – o formă concretă de implicare născută din colaborarea dintre comunitate și organizatori.

Programul Făgăraș Fest

Trupa Subcarpați deschide festivalul vineri, în 11 iulie, cu un concert așteptat de fanii muzicii alternative. Seara continuă cu proiecția documentarului Arhitecții Naturii – o poveste emoționantă despre reintroducerea castorilor și zimbrilor în Munții Făgăraș, urmată de un dialog despre cele două specii cu  Adrian Aldea, manager departament reintroducere specii, și Liviu Ungureanu, specialist reintroducere castori. Sâmbătă, trupa Vama urcă pe scenă, iar publicul este invitat să danseze și să cânte în aerul curat al serii de munte. DJ Raul Carpiuc și artiști locali vor completa atmosfera sonoră a festivalului.

Programul festivalului este gândit ca o adevărată călătorie în natură și comunitate.

Tururile ghidate – una dintre cele mai apreciate componente ale festivalului – oferă o varietate de experiențe pentru toate vârstele și interesele. Cei curioși pot merge în excursii la cascadele de pe Valea Moașei, traversând râul și pădurea până la spectaculoasa cascadă Chiișoara, sau pot urca spre Cabana Suru, într-o tură de o zi cu priveliști de neuitat.

Pentru cei interesați de biodiversitate, festivalul oferă tururi botanice, în care participanții vor descoperi flora spontană cu ajutorul microscoapelor digitale și al determinatoarelor, vor afla povești despre plante și vor învăța despre importanța conservării. În tururile de faună, participanții vor avea ocazia să observe urme de animale sălbatice și să exploreze habitatele acestora. Rangerii fundației le vor explica metodele de monitorizare cu camere capcană și vor povesti despre cum se documentează prezența speciilor sălbatice în mod non-invaziv.

Publicitate

Tururile de observare a păsărilor, susținute de ghizi pasionați, sunt dedicate în special începătorilor și îi invită pe participanți să asculte, să identifice și să admire păsările Munților Făgăraș. Cei mici, și nu numai, sunt așteptați la tururile nocturne dedicate liliecilor, unde pot asculta ultrasunetele acestora cu ajutorul detectoarelor speciale și pot afla de la specialiști cât de importante sunt aceste viețuitoare în echilibrul ecosistemului.

Concerte cu Subcarpați și Vama, peste 20 de drumeții și activități pentru copii și familii, la Făgăraș Fest. Programul complet al evenimentului

Foto: Claudiu Postelnicu

Explorarea continuă și în sat. Participanții pot descoperi istoria și identitatea Sebeșului de Sus, vizitând ruinele fabricii de cărămidă, biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” și moara veche, ghidați de un om al locului care cunoaște poveștile satului.

Pentru copii și adolescenți, părinți curioși, programul include provocarea „Exploratorii Munților Făgăraș” – o competiție cu 10 probe special concepute pentru a dezvolta spiritul de observație, lucrul în echipă și dragostea pentru natură. În paralel, participanții de toate vârstele pot lua parte la atelierul de percuție, unde tobele djembe și jocurile de ritm creează un spațiu de conexiune prin muzică, fără a fi nevoie de experiență muzicală.

Carpathia Talks –  dialoguri despre spațiul pe care-l împărțim în natură, economie și rolul naturii în viața noastră

Carpathia Talks revine cu patru sesiuni de dezbateri și dialog, desfășurate în aer liber, în mijlocul naturii. Sâmbătă dimineața, discuția „Vecini în natură” deschide seria cu un dialog sincer despre conviețuirea oamenilor și a animalelor sălbatice: urși, lupi, râși, în același peisaj. După-amiază, conversația „Natura ca strategie economică” propune soluții și exemple despre cum pot comunitățile să beneficieze de pe urma valorii naturii. Duminică, dialogul continuă cu „Parcurile naționale – spații vitale pentru natură și oameni”, urmat de „Rolul ONG-urilor în societate”, o sesiune despre implicare, încredere și reziliență.

Un moment aparte al festivalului este instalația artistică Susur, realizată de Atelier Vrac, o structură temporară și interactivă amplasată direct pe râul Moașei, aflat în imediata apropiere a festivalului. Instalația îi invită pe vizitatori să se apropie de apă într-un mod calm și curios, și oferă o experiență de observare, traversare și conectare cu râul. Este o interpretare poetică a legăturii dintre comunitate și natură, care transformă râul într-un spațiu viu, de reflecție și dialog vizual.

„Făgăraș Fest este un festival experiență, un festival diferit, care aduce oamenii mai aproape de natură, care ne pune împreună, oameni de la orașe și de la sate, să descoperim o mică parte a Munților Făgăraș, să descoperim comunitatea, să fim împreună – pentru ca, măcar pentru câteva zile, să ne amintim cât de simplu e să fim prezenți, cât de firesc e să ne bucurăm de ce e în jurul nostru, și cât de puternici devenim atunci când suntem conectați: unii cu ceilalți, cu natura și cu locul. Ne bucurăm că în acest an, prin simpla alegere de a campa, publicul contribuie la dezvoltarea unui proiect în beneficiul comunității locale din Sebeșu de Sus. Muzica, tururile ghidate, atelierele, discuțiile din Carpathia Talks, toate devin o formă de participare activă în protejarea și sprijinirea acestui loc”, a declarat Victoria Donos, Director de Comunicare al Fundației Conservation Carpathia.

Programul complet Făgăraș Fest 2025

VINERI, 11 iulie

18:00 – Deschiderea festivalului

19:00 – O plimbare prin istoria, cultura și identitatea satului Sebeșu de Sus (tur ghidat)
20:00 – Bun-venit la Făgăraș Fest

21:00–22:30 – Concert Subcarpați

21:30–22:30 – Tur nocturn ghidat cu și despre lilieci

22:30–23:30 – Proiecție film documentar Arhitecții Naturii

23:30–24:00 – Q&A cu Dan Dinu, Adrian Aldea și Liviu Ungureanu

SÂMBĂTĂ, 12 iulie

08:00–09:00 – Tur ghidat de observare păsări

08:30–10:30 – Tur ghidat despre faună

09:00–14:00 – Excursie la cascadele de pe Valea Moașei

10:00–12:00 – Tur ghidat despre floră

10:00–12:00 – O plimbare prin istoria, cultura și identitatea satului Sebeșu de Sus (Tur ghidat)

10:00–12:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii

11:00–12:30 – Carpathia Talks: Vecini în natură

11:30–12:30 – Tur ghidat despre insecte

12:00–14:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii

13:00–15:00 – Tur ghidat despre floră

13:00–17:00 – Atelier de percuție: Ritmul naturii

15:00–17:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii

15:00–20:00 – Excursie la cascadele de pe Valea Moașei

15:30–16:30 – Tur ghidat despre insecte

15:30–17:00 – Carpathia Talks: Natura ca strategie economică

16:00–18:00 – Tur ghidat despre floră

17:00–18:00 – Tur ghidat de observare păsări

17:00–19:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii

17:30–19:30 – Tur ghidat despre faună

18:00–19:00 – Program artiști din comunitate

18:30–20:30 – Tur ghidat despre faună

19:00–21:00 – DJ Sets Raul Carpiuc

21:00–22:00 – Concert Vama

21:30–22:30 – Tur nocturn ghidat cu și despre lilieci

22:30–23:30 – Tur nocturn ghidat cu și despre lilieci

22:00–24:00 – DJ Sets Raul Carpiuc

 

DUMINICĂ, 13 iulie

09:00 – Tur ghidat la Cabana Suru

09:00–14:00 – Tur ghidat la Cascadele din Valea Moașei

09:30–11:30 – Tur ghidat despre faună

10:00–12:00 – Tur ghidat despre floră

10:00–12:00 – O plimbare prin istoria, cultura și identitatea satului Sebeșu de Sus (tur ghidat)

10:00–12:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii

11:00–12:15 – Carpathia Talks: Parcurile naționale – spații vitale pentru natură și oameni

12:00–14:00 – Exploratorii Munților Făgăraș – competiție copii

12:30–13:30 – Carpathia Talks: Rolul ONG-urilor în societate

12:30–13:30 – Tur ghidat despre insecte

14:00 – Închiderea festivalului

 

Publicitate
Publicitate

Adina Bota
Adina Bota

Redactor

adina[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Eu
    Eu

    Daca 50 lei este o taxa simbolica de campare…. Oare Chirila vine gratis? sau pe bani gramada?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate