Alessandro Murgia (28 de ani) a semnat cu Universitatea Cluj, după ce săptămâna trecută a fost anunțată despărțirea sa de FC Hermannstadt.
În sezonul trecut, Murgia a fost împrumutat de SPAL la Sibiu, unde a jucat 70 de meciuri, marcând șase goluri.
La sfârșitul perioadei de împrumut, sibienii nu au reușit să-l convingă să mai rămână în orașul de pe Cibin. Murgia a ajuns astfel la Cluj, la Universitatea, informație confirmată de reprezentanții clubului: „Murgia sosește în tabăra „studenților” după două sezoane petrecute la Hermannstadt și va fi jucătorul echipei noastre începând cu prima zi a lunii iulie”.
Cota de piață a jucătorului a crescut în Sibiu de la 450.000 de euro, cât era evaluat de Transfermarkt.com, la 1,2 milioane de euro acum.
Transferul la Cluj este confirmat și pe transfermarkt.com.
De aemenea, pe pagina de Facebook a clubului a fost anunțat „noul număr 11”, precum și un scurt mesaj video, în care fotbalistul italian salută fanii: „Salut, eu sunt Alessandro Murgia. Eu sunt aici și abia aștept să ne vedem pe tadion. Haide U”.

Universitatea Cluj este condusă de Ioan Sabău. Sezonul care s-a încheiat l-a terminat pe poziția a treia.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
4 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Hai ca si-a facut datoria la Hermannstadt ! A fost omul providential mai ales in a 2 a parte a campionatului si cu preponderenta pe final de campionat, unde a lovit decisiv. Fara el, Hermannstadt nu reusea performanta din acest campionat, era posibil si chiar riscul de a retrograda!
Omul care are sange in instalatie, ambitia si determinarea, astfel incat trage toata echipa dupa el; de aici performantele ! Singurul care nu a cedat psihic in ultimele meciuri, din contra, a avut taria de a se mobiliza si a repune echipa in joc ! Orice echipa si-ar dori asemenea mentalitate in cadrul sau !
Felicitari Murgia! Pentru mine, ai fost nr 1 la Sibiu, ca mindset si ca rezultate !
-
Nu ii inteleg pe cei care spun Bravo!
Ca si mino sota, a venit anonim, si-a facut un nume aici, apoi a ales sa plece pe bani mai multi.
Sper sa mearga in b ca si mino sota.
Eu i-as fi aruncat lui mino dolari falsi cand o intrat pe teren. Asta merita, nu aplauze!
Sigur e alegerea lor, fiecare isi face cariera cum vrea, alege ptr el. Dar, din pielea suporterului sibian merita fluieraturi, pentru tradare.
Bafta!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Sclifositi copiii din ziua de azi. Poate aia 30 % care nu consumă iaurt și corn ar vrea un coniac…
Locuri special amenajate pentru gratare in centru si cartiere si dozatoare de ciorba de burta in locuri cheie, la preturi…
chiar nu glumesc, oare au incercat adultii din minister sa consume un măr si apoi sa bea cutia aia de…
Vax. Delir comandat si platit de peneleii cu grade pe umeri. Cat despre madama-n chestiune…Dumnezau cu mila, ca e de…
Haterii sibieni, acesti pauperi sinistri…fara echipa, fara stadion in Subarini, fara blocuri noi, fara santiere, fara dezvoltare urbanistica, fara reabilitari,…













Lasă un răspuns