Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Topul celor mai căutate licee din județ: la Goga și Lazăr ultima medie de admitere a fost 9,42 la Științele Naturii, peste cea de la Mate – Info. 2,55 este cea mai mică medie de admitere

Traian Deleanu
7
liceu-goga-sibiu-29-8hcq

Conform rezultatelor repartizării computerizate, din acest an specializarea Matematică – Informatică a scăzut în preferințele celor mai buni elevi sibieni, care s-au reorientat către specializarea Științe ale Naturii. De cealaltă parte, cea mai mică notă cu care a fost admis un elev la cei este 2,55, la specializarea Electronică și automatizări din cadrul Liceului tehnologic „Mediensis” din Mediaș.

Publicitate
Publicitate

S-a schimbat în mod evident ierarhia preferințelor celor mai buni elevi din județ, în ceea ce privește specializarea pe care doresc să o urmeze la liceu. Dacă până anul trecut, inclusiv, cele mai mari ultime note de admitere erau cele de la specializările Matematică-Informatică ale colegiilor din municipiul Sibiu, anul acesta pe primul loc se află specializarea Științe ale Naturii. Acestea sunt concluziile repartizării computerizate în clasa a IX-a, publicată de Ministerul Educației, miercuri dimineața. Repartizarea computerizată a fost realizată pe baza mediilor obținute de elevi la Evaluarea Națională (fără a mai fi luate în calcul rezultatele școlare din clasele V – VIII).

Astfel, atât la Colegiul Național (CN) „Gheorghe Lazăr”, cât și la CN „Octavian Goga”, ambele din municipiul Sibiu, cele mai mari ultimele medii de admitere sunt cele înregistrate la „Științele Naturii”, cu predare bilingvă, română-engleză: 9,42, atât la „Lazăr”, cât și la „Goga”.

A doua cea mai mare ultimă medie de admitere a fost înregistrată la specializarea Matematică – Informatică de la CN „Gh. Lazăr”  – 9,37. La aceeași specializare de la „Octavian Goga”, ultima medie de admitere este 9,22.

Cele două colegii apar și pe următoarele locuri în topul preferințelor celor mai buni elevi. Astfel, a patra cea mai mare ultimă medie de admitere la liceu în județul Sibiu este cea de la specializarea Științe ale Naturii cu predare în limba română de la „Goga”: 9,12. La aceeași specializare, la CN „Gheorghe Lazăr” ultima medie de admitere este 9,05.

Topul celor mai căutate licee din județ: la Goga și Lazăr ultima medie de admitere a fost 9,42 la Științele Naturii, peste cea de la Mate – Info. 2,55 este cea mai mică medie de admitere

Topil celor mai mari ultime medii de admitere. Sursa foto: captură admitere.edu.ro

Colegiul „Octavian Goga”, cel mai căutat pentru specializarea Filologie

De remarcat faptul că cei mai buni elevi sibieni care și-au dorit să urmeze specializări din domeniul Uman s-au înscris la CN „Octavian Goga”: 8,97 este ultima medie de admitere la Filologie și, respectiv, 8,92 este ultima medie de admitere de la Științe sociale. La cea de-a doua clasă de Filologie din cadrul acestui colegiu, ultima notă de admitere a fost 8,87.

În topul celor mai căutate licee din județul Sibiu apare și CN „Samuel von Brukenthal”, în care predarea se face în limba germană (la materiile unde există cadre didactice vorbitoare de germană). Cea mai mare ultimă medie de admitere de la „Bruk” este cea de la Matematică – Informatică – 8,98. La specializarea Științe ale Naturii de la același colegiu, ultima medie de admitere a fost 8,89.

Elevii de nota 10 au ales „Lazăr” și  „Brukenthal”

Cei doi elevi care au obținut nota 10 la Evaluarea națională din Sibiu au ales să se înscrie la Științele Naturii de la CN „Gheorghe Lazăr” și, respectiv, la specializarea Matematică – Informatică, de la CN „Samuel von Brukenthal”.

167 de elevi nerepartizați

Dintre elevii sibieni care au rămas nerepartizați cea mai mare medie este 7,67 (a unui absolvent al Școlii gimnaziale nr. 4). Conform datelor făcute publice de Minister, în județul Sibiu au rămas nerepartizați 167 de elevi, numărul locurilor neocupate fiind de 107 (raportat la un număr total de 2.344 de locuri disponibile în întreg județul).

Publicitate

La Mediaș, „mate-info” rămâne cea mai dorită specializare

La Liceul teoretic „Onisifor Ghibu” din municipiul Sibiu, cea mai mare ultimă medie de admitere este 8,92, la Matematică – Informatică (8,90 a fost ultima medie la Științele Naturii, la același liceu).

Municipiul Mediaș apare pe locul 17 în topul celor mai căutate specializări la liceu: ultima cea mai mare medie de admitere este 8,57, la clasa Matematică – Informatică din cadrul CN „Școala națională de Gaz”.

În Top 20 mai apar și clasele de Filologie de la Liceul Teoretic „Constatin Noica”  – 8,50 și de la CN Pedagogic „Andrei Șaguna” – 8,40, ambele din municipiul Sibiu.

La mijloc: Cisnădie, Săliște, Agnita

La CN Tehnic Energetic din Sibiu, cea mai mare ultimă medie de admitere a fost 8,27, la Matematică – Informatică, în timp ce la Colegiul Economic „George Barițiu” a fost 8,20, la specializarea Economic.

Turismul și Alimentația a fost cea mai căutată specializare (7,75, ultima medie) de la Colegiul tehnic Cibinium, în timp ce la Colegiul Agricol „Daniil popovici Barcianu”, elevii cei mai buni s-au înscris la Comerț (7,62 ultima medie de admitere).

Liceul Teoretic „Roth – Oberth” din Mediaș apare pe locul 35 în topul celor mai mari ultime medii de admitere cu specializarea Matematică – Informatică (7,35 ultima notă), în timp ce Liceul tehnologic „Avram Iancu” este menționat pe poziția 39 cu specializarea Fabricarea produselor din lemn (7,07 ultima medie de admitere).

Topul celor mai căutate licee din județ: la Goga și Lazăr ultima medie de admitere a fost 9,42 la Științele Naturii, peste cea de la Mate – Info. 2,55 este cea mai mică medie de admitere

Liceul teoretic „Gustav Gundisch”, Cisnădie. Sursa foto: Primăria Cisnădie

Cele mai bune medii de admitere în Cisnădie sunt cele de la Economic (6,62 ultima notă), la Liceul teoretic „Gustav Gundisch”, în timp ce la Săliște, cea mai mare ultimă medie este înregistrată la aceeași specializare Economic a Liceului Tehnologic „Ioan Lupaș” – 5,96.

La Agnita, cea mai căutată specializare a fost Filologia, ultima medie înregistrată la admiterea la Liceul „August Treboniu Laurean” fiind 5,52. Aceeași specializare umanistă a fost și cea mai căutată de elevii înscriși la Liceul teoretic „Gheorghe Lazăr” din Avrig, unde ultima medie de admitere a fost 5,17.

Sub media cinci

Sunt 13 licee în județul Sibiu unde, la admiterea din acest an, cele mai mari ultime medii de admitere sunt sub nota cinci. La două dintre acestea, media este chiar mai mică decât trei: 2,55 a fost ultima medie la specializarea Electronică automatizări din cadrul Liceului Tehnologic „Mediensis” din Mediaș, clasă în care din cele 24 de locuri disponibile au fost ocupate doar șapte. Iar la specializarea „Turism și alimentație” din cadrul Liceului tehnologic „Automecanica” Mediaș, ultima medie a fost 2,72, fiind ocupate doar cinci din cele 24 de locuri disponibile.

Topul celor mai căutate licee din județ: la Goga și Lazăr ultima medie de admitere a fost 9,42 la Științele Naturii, peste cea de la Mate – Info. 2,55 este cea mai mică medie de admitere

Ultimele cele mai mici medii de admitere. Sursa foto: captură admitere.edu.ro

Sibiul n-a mai prins topul național

Dacă anul trecut, Sibiul era reprezentat în Top 50 specializări din țară prin CN „Gheorghe Lazăr”, cu specializarea Matematică Informatică (9,57 ultima medie de admitere,pe locul 24 la nivel național), anul acesta Sibiul nu mai este prezent în acest clasament.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, cea mai mare ultimă medie de admitere din țară a fost înregistrată la CN „Sfântul Sava” din București, unde atât la Matematică-Informatică bilingv, cât și la Științe ale Naturii și Matematică informatică, ultima medie de admitere a fost 9,82.

Top 50 la nivel național al celor mai mari ultime medii de admitere se încheie cu nota 9,52, înregistrată la CN „Elena Cuza” din Craiova (specializarea Științe ale Naturii”), la CN „Emil Racoviță” din Cluj – Napoca (specializarea Matematică – Informatică”) și la colegiile „Grigore Moisil”, „Gheorghe Șincai” și „Spiru Haret”, toate din capitală.

Dosarele de înscriere la liceu, în urma acestei prime etape a repartizării computerizate, pot fi depuse de elevi până pe 30 iulie 2025.

 

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

7 răspunsuri

  1. Avatar Sibian
    Sibian

    Noa, sa fie intr-un ceas bun!

    5
    5
  2. Avatar Leonard
    Leonard

    Cine a fost Ministru al Culturii ?
    Doamna Raluca Turcan !
    Atunci să se ocupe dânsa de acest obiectiv..

    5
    3
  3. Avatar Pastor Marginas
    Pastor Marginas

    Numa’ genii pe banda rulanta cu mediile acelea…si daca ii pui sa formuleze o idee proprie legata de absolut orice subiect, vorbesc lemne…95% dintre ei :))))

    23
    3
    1. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      0
      23
    2. Avatar Pastor Marginas
      Pastor Marginas

      Cine vorbeste de „ferma de postaci”!…Muc cel mic, cel mai mare mancator de rahat non-turcesc, mai exact, fodoristanez. Tipic tie, comentariu de 2 bani pe care ti-ai luat jet instant…fie esti un troll somer de doi bani fie o tentativa de „manipulator” care din pacate nu simte cat de tare ii duhneste respiratia a prostie. Oricum e o reactie standard pentru tine, „hotul striga hotul” :))))))) PS: Cum de nu ii multumesti zeitei tale supreme, AURORA pentru standardele foarte inalte ale acestor licee? Nu ti-a dat cu zaharel pe la botic azi ca sa o ridici in slavi? 🙂

      8
      0
  4. Avatar Sparrow
    Sparrow

    Toti admisii vor trage tare sā prindābun loc de livrator la Glovo. Concurenta e acerbā cu Vietnamezii, Pakistanezii si Congolezii. Āstia toti au medii excelente la 14-16 ore pe zi de muncā fārā mâncare si apā si pe 1 leu pe orā …
    Ar mai fi zugravii, gletierii si fierar betonistii dar acolo numa’ absolventii de universitāti de top pot spera la o aplicatie de CV

    4
    2
    1. Avatar @Sparrow
      @Sparrow

      De data asta, sunteti rautacios si nici nu aveti dreptate! Acesti elevi vor pleca la universitati din strainatate si ne vor saluta din mers!

      0
      2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate