Cetățenii români cu acte de stare civilă emise în străinătate trebuie să le transcrie în registrele românești pentru a fi valabile în țară. Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu reamintește că termenul legal este de 6 luni, iar din 31 martie cererea poate fi depusă la orice serviciu public comunitar local sau primărie, cu unele excepții.
Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu reamintește cetățenilor că actele de stare civilă (naștere, căsătorie, deces) emise de autorități străine au valoare în România numai dacă sunt transcrise în registrele românești.
Termene și proceduri
-
Cererea de transcriere trebuie depusă în maximum 6 luni de la înregistrarea actului în străinătate sau de la dobândirea/redobândirea cetățeniei române.
-
Se poate depune la consulatul/misiunea diplomatică a României din țara unde s-a emis actul sau la un serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor (SPCLEP) din România.
-
Din 31 martie 2025, cererea se poate depune la orice SPCLEP sau primărie, cu excepția cazurilor celor care au redobândit cetățenia, unde rămân reguli speciale.
-
Cererea poate fi depusă personal sau prin împuternicit cu procură specială. Pentru minori, solicitarea o fac părinții, tutorii sau reprezentanții legali.
-
Este interzisă transcrierea căsătoriilor între persoane de același sex sau a parteneriatelor civile încheiate în străinătate.
Schimbări de nume sau stare civilă produse în străinătate (căsătorie, divorț, adopție, schimbare nume, stabilire paternitate etc.) trebuie înscrise și în registrele românești în maximum 6 luni de la înregistrare.
Sancțiuni
În comunicatul transmis redacției se arată că neprezentarea actelor pentru transcriere, omiterea sau declararea greșită a datelor ori nedeclararea schimbărilor de stare civilă în termenul legal se sancționează cu amendă între 100 și 500 de lei.
Pentru lista completă a documentelor necesare, cetățenii sunt îndrumați să consulte Legea nr. 119/1996 și HG nr. 255/2024 sau să contacteze Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Ce prostie e asta? Certificatele mele de nastere/casatorie etc emise in Romania au fost recunoscute fara probleme si chiar si fara a fi necesara vreo traducere de TOATE autoritatile unui alt stat EU.
Dar cele din alte state EU .. trebuie sa treaca pe la militienii nostri la tradus ca altfel „nu e bune dom’le astea” …
Noaptea mintii
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Vrem orașul nostru ca in anii 70-80! Cand era bine, se muncească, nu eram dezbinati, se trăiască bine, mergeam toti…
Habar n-au ce apără! Istoric parcul a avut lacuri la care s-a renunțat, asta a fost prin 1870-80. Inițial parcul…
Doru, inteleg de aici ca vrei sa faci o asociatie cu prestatie pro-bono. Foarte bine, o sa te ajut cu…
O măsură foarte buna insa fără amenzi nu are niciun rost.
Ba terminati cu propaganda! Pai sa nu faca firmele Aurorei niste bani? Sa nu mai mentionam copacii sanatosi taiati anapoda,…













Lasă un răspuns