O echipă medicală de la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu, coordonată de dr. Remus Maxim, medic primar obstetrică-ginecologie, a reușit să finalizeze cu succes o intervenție chirurgicală despre care reprezentanții unității medicale spun că a fost deosebit de dificilă.
Potrivit unei postări făcută pe pagina de Facebook a spitalului, pacienta, în vârstă de 56 de ani, suferea de boala Friedreich – o afecțiune ereditară rară care provoacă leziuni progresive ale sistemului nervos – și prezenta și alte comorbidități. Ea s-a prezentat la spital cu o formațiune multichistică pelviabdominală, existând suspiciunea unui neoplasm.
În urma unei laparotomii exploratorii (o intervenție chirurgicală în care medicul face o incizie, o tăietură în peretele abdominal pentru a pătrunde în cavitatea abdominală și a examina direct organele interne), medicii au constatat că ambele ovare erau transformate în tumori polichistice de aproximativ 30/20 cm, iar în cavitatea abdominală era prezent lichid de ascită (o acumulare anormală de lichid în spațiul dintre organele interne și peretele abdomenului).
Echipa operatorie, împreună cu specialiștii ATI, a realizat visceroliza (o procedură chirurgicală prin care medicul eliberează organele interne de aderențe, în cazul pacientei de 56 de ani, pentru a putea îndepărta formațiunile tumorale mari de la nivelul ovarelor și uterului, fără a leza organele învecinate) cu ajutorul instrumentarului chirurgical și al dispozitivelor de electrochirurgie. Medicii au îndepărtat ambele ovare și trompe uterine (anexectomie bilaterală), precum și a corpului uterin (histerectomie totală).
Operația s-a încheiat fără complicații post-operatorii, iar pacienta urmează să primească tratament oncologic conform indicațiilor medicale.
Reprezentanții spitalului amintesc că, în rândul afecțiunilor ginecologice, chisturile ovariene reprezintă un diagnostic frecvent. Frecvența depistării acestora a crescut odată cu dezvoltarea metodelor imagistice moderne.
„Controlul medical și ecografiile periodice permit identificarea chisturilor, monitorizarea și, la nevoie, tratamentul timpuriu, adecvat”, transmite dr. Remus Maxim, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr. Alexandru Augustin” Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
ar mai fi niste subiecte tari. De exemplu de ce la librarie, magazinul de la Catedrala nu se poate cumpara…
Pentru ca nimeni nu mai intelege nimic. Pe langa faptul ca trebuiau pornite de jumate de an [conform primăriei], se…
La mare loc de cinste zice reporterul ca sta orga donata de maria tereza. Maria tereza a fost dusman vehement…
nu mai faceți glume, pentru că dacă nu le explicați, cei de aici nu le inteleg… Nu se pot face…
tânăra școlăriță iși tine ghiozdanul la școală, nu acasă?













Lasă un răspuns