Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” a anunțat moartea generalului de brigadă (în retragere) Gheorghe Ambrozie Onișor, personalitate marcantă a armatei române și fost comandant al Regimentului de Gardă între anii 1970–1987, potrivit unei postări făcute pe pagina de Facebook.
Născut la 24 august 1932, la Galați, Gheorghe Ambrozie Onișor a urmat Școala de Ofițeri de Infanterie din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1953. A rămas apoi legat de mediul militar sibian, îndeplinind funcții de comandant de pluton și companie, dar și de lector la Catedra de instrucție a tragerii cu armamentul de infanterie și artilerie, în cadrul Școlii Militare de Ofițeri „Nicolae Bălcescu”, în prezent, Academia Forțelor Terestre.
Între 1968 și 1970, a fost comandant de batalion și lector la Catedra de tactică a armelor întrunite a aceleiași instituții, contribuind la formarea a numeroase promoții de tineri ofițeri sibieni.
Ulterior, din 1970 și până în 1987, a condus Regimentul 30 Gardă din București, iar din 2019 a fost președinte onorific al Asociației „Mihai Viteazul 30 – Tradiție și Continuitate”.
Potrivit postării, cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face până sâmbătă, 23 august 2025, la capela Cimitirului Ghencea 3 din București, unde, de la ora 12.00, va avea loc ceremonia de înmormântare.
Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” transmite condoleanțe familiei îndoliate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
-
Singurele provocari ale armatei romane au fost la invazia sovietica din 20-21 August 1968 in Cehoslovacia cand Ceausescu printr-un act de curaj ( recunoscut de RA la comemorarea de ieri ) a refuzat sa participe si a condamnat public actiunea sovieticilor, si Revolutia din ’89 cand armata a intors armele precum la cotul Donului predand puterea ,,turistilor rusi” camuflati in FSN.
https://www.youtube.com/watch?v=z-of4mBh60E -
Am stat si m-am tot gândit….să comentez sau nu…..Am facut armata acolo la UM 1546 in toamna lui 1978 .Regimentul era format din 8 companii.Nu ști dacă comandantul unitatii colonel Onișor cunoștea ce sa întâmpla in unitate dar când am plecat după perioadă mi-am făcut cruce cu ambele mâini.Unitate de elită a armatei române stăteam in dormitoare foste grajduri ale armatei regale…..frig, mulți veniți din Moldova cu râie, foame, căprăreala pana la loc comanda, etc…Sunt multe de povestit dar ma abțin….mi-as fi dorit sa povestesc cu el dar…..toată lumea-i stia de frica….pas de defilare de dimineață până seara si multe altele…..pot sa stau fata-n față la o discuție cu orice vrea sa ma contrazică.
Despre morți numai de bine! -
Am avut privilegiul să-l cunosc personal pe generalul Gheorghe Ambrozie Onișor la sfârșitul anilor 1970, dar în același timp, constat că articolul de mai sus a fost întocmit la ordin politic, pe repede înainte. Rușinică tuturor „ziariștilor”( de facto salariați de presă) de la turnulsfatului.ro !
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
La sarmale era bine daca era invitata si o gospodina din Turcia ca sa ne arate cum se fac cele…
Primăria se străduiește să ne distrugă orașul. A început cu Parcul Sub Arini și acum ne întreabă dacă ne place…
Subscriu❗️ Centrul Istoric dispare❗️
cam *** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
Horrorrrrr! De la șură la solar? Asta e un concurs de urâțire a centrului sau ce? Ăștia nu au văzut…













Lasă un răspuns