Executivul a aprobat, joi, prin hotărâre de guvern, metodologia de acordare a burselor din învățământul preuniversitar de stat, cu excepția elevilor din învățământul liceal militar, scrie Agerpres.
Potrivit actului normativ, vor fi acordate patru tipuri de burse:
burse de merit – acestea sunt în valoare de 450 lei/lună și se acordă unui procent de până la 15% din efectivul fiecărei clase de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu o medie generală de cel puțin 9,00. Acest tip de bursă se acordă și pentru performanțe la olimpiade și concursuri școlare naționale/internaționale și nu sunt condiționate de depunerea unei cereri;
burse sociale – în cuantum de 300 lei/lună, se acordă elevilor din medii socio-economice dezavantajate, grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, având ca scop sprijinul și prevenirea abandonului școlar. Acestea se vor acorda la cerere, în funcție de situația materială, socială sau medicală a familiei, iar criteriile includ venit net lunar pe membru de familie sub salariul minim net pe economie, statutul de orfan, afecțiuni medicale oncologice sau cronice, elevi din familii monoparentale, etc. Se solicită anual, în primele 25 de zile calendaristice ale anului școlar;
burse tehnologice – în valoare de 300 lei/lună, destinate elevilor din învățământul profesional și tehnologic, în scopul de a-i stimula. Acestea se acordă elevilor care promovează toate disciplinele cu calificativul ‘foarte bine’ și au obținut media 10 la purtare în anul școlar anterior;
burse pentru mame minore înscrise în învățământul preuniversitar – în cuantum de 700 lei/lună; au rolul de a preveni abandonul școlar.
‘Plata burselor se face lunar, de către unitățile de învățământ, până la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, cu excepția lunii septembrie, care se plătește în octombrie. Bursele pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat sunt suportate din bugetul Ministerului Educației și Cercetării’, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Pentru anul 2025, suma necesară pentru acordarea burselor este estimată la peste 4 miliarde de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
5 răspunsuri
-
-
Cum să dai bursă 700 lei pentru mame minore? Credeți că mamele minore ( fătuci prostite de propria prostie sau de către diverși hăndrălăi) sunt interesate de școală??? Adică n-au știut să se protejeze să nu toarne un plod, dar sunt fierte pe studiat cu un copchil pe cap! Se încurajează pe această cale NEMUNCA, traiul pe spinarea celor care muncesc, dar nu-i ajută nimeni. Oricum bursa ar trebui să fie doar de merit și nu socială, mame, pentru ochi albaștri, păr creț etc. Toată lumea din țara asta ia bursă sau spor de ceva!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Foarte simplu…asta trebuie facut daca nu zilnic, macar de cateva ori pe saptamana…
Penibil……
Pe cand o zona de spa pentru extra sezon ?
Cam rușine că vine cineva din afară să studieze filozofia lui Blaga, și ajută să se și traducă, când marea…
Cazanele alea pe 4 roti au numere de oltenia de le-ati blurat numerele.













Lasă un răspuns