Actualizare. Polițiștii transmit că în cazul accidentului din zona localității Bradu a fost vorba despre o tamponare care s-a soldat doar cu pagube materiale.
În incident au fost implicate cinci persoane și toate cinci au refuzat transportul la spital. Potrivit polițiștilor traficul a fost reluat.
Știre inițială. Traficul este blocat luni dimineață pe DN 1, în zona localității Bradu, pe sensul de mers Brașov – Sibiu, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, transmit polițiștii sibieni.
La fața locului s-au deplasat și echipaje ISU Sibiu. Potrivit acestora, intervin de urgență un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de primă intervenție, o autospecială de stingere, precum și o ambulanță SAJ.
Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să revină cu detalii suplimentare privind eventualele victime și modul de producere al accidentului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Arhitectul Nicolae Georgescu, a realizat in apropierea Scolii Militare doua superbe vile in stil neo-romanesc. Una este pe strada Saliste,…
Daca se poate corecta textul din articol – Două persoane au avut primit de asistență medicală – : multumesc și…
Asa ar fi fost corect, insa din păcate aceste cheltuieli de judecata sunt platite din bugetul local al orașului, practic…
Singurul val sunteți voi, punând gheara balcanică pe ce au clădit alții de generații! Sașii se intorc, valul tău emigrează…
Ai mîncat rahat si tu ?













Lasă un răspuns