Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Fly Lili susține că nu a operat niciodată zboruri spre sau dinspre Dubai. ”Respingem cu fermitate ideea (…) că ar exista o relaţie de prietenie sau colaborare între domnul Jurgen Faff şi domnul Horaţiu Potra”

Alin Bratu
1
fly-lili-aeroport-89-relj

Compania aeriană Fly Lili a anunțat vineri seară într-un comunicar de presă că nu a operat niciodată şi nu operează zboruri spre sau dinspre Dubai, oraș al Emiratelor Arabe.

Publicitate
Publicitate

Acolo a fost reținut Horațiu Potra, acuzat într-un dosar, alături de apropiați ai săi și fostul candidat la președinția României, Călin Georgescu, de comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale

Oficialii companiei aeriene Fly Lili transmis, vineri seară, că Horaţiu Potra nu a plecat din România folosind aeronavele firmei, aşa cum s-a speculat în spaţiul public.

”Fly Lili nu a operat niciodată şi nu operează zboruri spre sau dinspre Dubai. Afirmaţiile potrivit cărora domnul Jurgen Faff ar fi pus la dispoziţie aeronavele companiei în scopul sprijinirii deplasării lui Horaţiu Potra sunt complet false şi lipsite de orice fundament sau probe. De asemenea, respingem cu fermitate ideea (…) că ar exista o relaţie de prietenie sau colaborare între domnul Jurgen Faff şi domnul Horaţiu Potra. O asemenea legătură nu a existat şi nu există, iar insinuările lansate în spaţiul public reprezintă pure speculaţi care nu ar putea fi vreodată probate, pentru simplul fapt că între persoanele menţionate nu există relaţii de nicio astfel de natură”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Fly Lili și preluat de G4Media.

Compania afirmă că ultimul zbor efectuat spre Congo a avut loc la data de 7 ianuarie 2025.

Publicitate

”Din surse deschise publicului, se poate observa de către orice persoană interesată faptul că zborurile din şi către Congo au fost operate de alte companii (in speţă de compania HiFly), astfel de curse sau rute neînsemnând că ar reprezenta o încălcare a legii.

Pe parcursul timpului, şi alţi operatori aerieni români au derulat curse similare către această zonă, în deplin acord cu legislaţia în vigoare.

Reiterăm că aeronavele Fly Lili îşi desfăşoară activitatea exclusiv în baza contractelor comerciale în vigoare şi operează doar curse civile de pasageri pe rute din şi către Europa şi Tel Aviv. Toate zborurile noastre sunt publice, transparente şi pot fi verificate în timp real pe platforma internaţională FlightRadar”, mai arată oficialii companiei aeriene.

De asemenea, Fly Lili respinge categoric orice acuzaţii privind încălcarea reglementărilor naţionale şi internaţionale, ”cercetările curente sub care se află compania vizând exclusiv întârzieri la plata contribuţiilor salariaţilor, nicidecum asocieri cu persoane sau entităţi trimise în judecată pentru infracţiuni îndreptate împotriva orânduirii naţionale”.

Horaţiu Potra a fost reţinut în Dubai, dar pentru că nu există un tratat de cooperare judiciară între România şi Emiratele Unite nu se știe când acesta va fi adus în țară.

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate