Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

43 de elevi și 23 de profesori au contribuit la volumul XI al proiectului educațional „Istoria scrisă de tineri”

Raluca Budușan
2
istoria-scrisa-de-tineri-zfgt

Proiectul educațional „Istoria scrisă de tineri” ajunge la cel de-al XI-lea volum, evidențiind implicarea elevilor în descoperirea trecutului prin propriile perspective și contribuind la promovarea istoriei la nivel național.

Publicitate
Publicitate

Volumul XI al proiectului „Istoria scrisă de tineri”, inițiat de profesorul de istorie Petre Din, a fost publicat, continuând tradiția de a explora trecutul prin ochii unei noi generații. Proiectul își propune să încurajeze elevii să înțeleagă rolul lor în cunoașterea istoriei și să descopere importanța acesteia în formarea prezentului și a viitorului.

O componentă centrală a proiectului este sesiunea de comunicări „240 de ani de la Martiriul lui Horea, Cloșca și Crișan”, recunoscută ca una dintre cele mai complexe activități desfășurate la nivelul învățământului preuniversitar din Sibiu. Aceasta se remarcă prin durata sa, implicarea unui număr mare de elevi și cadre didactice din 11 județe, calitatea științifică a studiilor incluse și resursele financiare dedicate.

Citește și: Profesorul de istorie Petre Din, premiat din nou de Liga Scriitorilor pentru ultima sa carte: „Este originală prin text și conținut”

43 de elevi și 23 de profesori au contribuit la volumul XI al proiectului educațional „Istoria scrisă de tineri”

Prof. Petre Din, inițiatorul proiectului

Proiectul debutează în luna octombrie, odată cu depunerea la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu pentru aprobare de către Ministerul Educației, și se finalizează la începutul lunii septembrie, când elevii și cadrele didactice primesc exemplarele volumului publicat.

Publicitate

Ultima sesiune de comunicări, desfășurată pe 22 februarie 2025, a implicat 43 de elevi, 23 de cadre didactice din 22 de instituții școlare.

Prima fază a proiectului se încheie cu expedierea diplomelor și scrisorilor de mulțumire participanților, urmată de preluarea articolelor elevilor și corectarea acestora de doamna profesoară Otilia Pădurean. În luna august, articolele sunt transmise către Editura Napoca Star din Cluj-Napoca pentru tipar, iar la începutul lunii septembrie volumul XI este expediat către școli.

Profesorul Petre Din aduce mulțumiri inspectorului școlar general Marius Novac, directorilor Marcel Luca și Paraschiv Ioan  de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig, inspectoarei Daniela Mate și tuturor celor care au sprijinit realizarea acestui proiect de suflet, care continuă să inspire tinerii să descopere și să scrie istoria.

Citește și: Petre Din, profesorul de istorie din județul Sibiu, premiat de Liga Scriitorilor pentru ultima sa carte publicată

Citește și „Sesiuni științifice despre Holocaust, desfășurate la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Avrig. Proiectul este susținut de un institut american”

Citește și„Volum aniversar al cărții „Istoria scrisă de tineri”. Zece ani de sesiuni științifice în care tinerii își arată interesul pentru istorie”

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Cristi
  2. Avatar Eva
    Eva

    Felicitări!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate