Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește identificarea destinațiilor de zbor cele mai dorite, anunță miercuri reprezentanții instituției. Rezultatele obținute vor fundamenta deciziile aeroportului în ceea ce privește colaborarea cu companiile aeriene și diversificarea rețelei de zboruri, precizează sursa citată.
Chestionarul online este disponibil la următorul link: link chestionar. De asemenea, acesta poate fi accesat și de pe website-ul aeroportului www.sibiuairport.ro, pe Home Page, în secțiunea Hey! Tu ce destinație îți dorești din Sibiu?
În cadrul sondajului, pasagerii își scriu adresa de email și pot bifa o destinatie favorită dintr-un total de 20. Printre orașele destinație se numără Paris, Berlin, Dubai, Lisabona, dar și Istanbul, Tirana sau București. În pasul următor, aceștia sunt invitați să își justifice alegerea – vacanță/vizite rude sau business, și să menționeze județul din care provin.
„Această inițiativă face parte din strategia de dezvoltare a rețelei de rute directe și vizează orientarea deciziilor viitoare în funcție de cererea reală a pasagerilor. Anul 2025 a marcat o etapă semnificativă în dezvoltarea Aeroportului Internațional Sibiu, prin deschiderea a șapte rute noi, care îmbunătățesc conectivitatea regiunii cu principalele destinații europene. Lansarea sondajului reprezintă un pas suplimentar în cadrul planului strategic de extindere, permițând comunității să participe activ la prioritizarea viitoarelor destinații,” arată reprezentanții aeroportului sibian prin intermediul unui comunicat de presă.
„Aeroportul Internațional Sibiu își desfășoară activitatea cu orientare către pasager și comunitate. Prin acest sondaj dorim să colectăm informații obiective care să susțină planurile de dezvoltare a rutelor directe și să contribuie la luarea deciziilor strategice bazate pe cererea reală a pasagerilor”, a declarat Marius Ioan Gârdea, director general Aeroportul Internațional Sibiu.
Sondajul este adresat tuturor pasagerilor și locuitorilor din Sibiu și județele învecinate, indiferent de frecvența cu care utilizează aeroportul. Răspunsurile vor fi utilizate exclusiv în scop statistic și pentru fundamentarea deciziilor strategice, mai arată sursa citată.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
5 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ai uitat de multiculturalitatea Transilvaniei, până și în satul de unde vii „Spartow” sunt valahi și otomani. PS Turnul Sfatului,…
E clar, sunt majoritari in Ardeal ! la 800 de sibieni in tot judetul, e majoritate clara ! E ca…
Ar fi mai relaxant să se poată ajunge cu transport în comun la capetele traseului. Poate cu metropolitanul… nu am…
Buna ziua,dar statia de la fabrica dezafectata Sevis,de pe traseul 581 este mai utila decat statia de la Uzina de…
Multimim pentru incurajarea transportului alternativ. Vezi desfintarea statie Uzina de Apa. Adevarat, nu avem blocuri de 10 etaje in zona…













Lasă un răspuns