Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Actualizare. Crimă la Sibiu. Un bărbat a fost arestat preventiv, fiind suspectat că și-a sugrumat mama

Silvana Armat
0
ALIN]bosumflat

Actualizare ora 20.15. Un bărbat suspectat că şi-ar fi ucis mama prin sugrumare, după ce a consumat alcool, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a declarat sâmbătă seara, pentru Agerpres, procurorul şef al Secţiei judiciare, Dan Octavian Simion, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Publicitate
Publicitate

„Se confirmă săvârşirea unui omor de către un inculpat în vârstă de 54 de ani asupra mamei sale, în vârstă de 74 de ani, cu care locuia, pe fondul consumului de alcool. A fost reţinut şi propus spre arestare astăzi (sâmbătă – n.r.). A fost şi arestat pe 30 de zile”, a spus procurorul Dan Octavian Simion.

Potrivit sursei citate, femeia a decedat din cauza „asfixiei mecanice prin sugrumare”. 

Publicitate

În urmă cu trei zile, procurorii anunțau producerea unei alte crime în municipiul Sibiu. Un bărbat de 53 de ani și o femeie de 52 de ani, au fost arestați preventiv fiind acuzați de omor, după descoperirea unui cadavru în zona Văii Săpunului.

Știre inițială. Cazul unei morți suspecte este cercetat de procurorii de la Tribunalul Sibiu, potrivit informațiilor culese de Turnul Sfatului. O femeie a fost găsită moartă noaptea trecută într-o locuință de pe strada Mirăslău din municipiul Sibiu. 

Fiul femeii a sunat vineri noaptea la 112, spunând că și-a găsit mama decedată. Forțele de ordine sosite la fața locului au constatat ca trupul femeii prezenta urme de violență. Fiul femeii este audiat în dosar, fiind suspect. 

Bărbatul a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Informația a apărut mai întâi în publicația Sibiu 100.

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate